Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » legislatie » administratie
Cabinetele comisarilor europeni

Cabinetele comisarilor europeni




Cabinetele comisarilor europeni

Conceptul de Cabinet isi regaseste originea in sistemul continental, cu precadere in cel francez, urmand modelul asa numitelor cabinete ministeriale, iar ideea ce a dus la crearea lor este aceea ca responsabilitatea individuala si colectiva a comisarilor este intr-atat de importanta, incat acestia necesita sustinerea unor echipe extrem de bine pregatite de asistenti personali. Cabinetul este in fapt separat organizational de celelalte servicii ale Comisiei.

Desi in mod formal investiti de Presedintele Comisiei, membrii Cabinetului sunt numiti in practica de comisarul pentru care vor lucra, putand fi concediati la dispozitia acestuia, si detinand un mandat echivalent.

Forma si consistenta Cabinetului au fost modificate de reforma instituita de Romano Prodi, care a conferit noi semnificatii conceptului. Pana la reforma Prodi, Cabinetul era in general alcatuit din cinci-sapte membri, majoritatea fiind compatrioti ai comisarului, desi cel putin unul ar fi trebuit sa provina dintr-un alt stat membru al Uniunii. Cel mai bun exemplu in acest sens este cel al cabinetului britanic al lui Sir Leon Brittan, din 1989-1992, care includea un singur membru irlandez, Catherine Day.[1] Problema identitatii aproape unanime a nationalitatii membrilor Cabinetului si a comisarului prezenta atat aspecte pozitive, cat si negative. Denumite adesea "enclave nationale" , Cabinetele continand aceleasi nationalitati fortificau munca in echipa, reprezentand in acelasi timp o forma de legatura intre comisari si guvernele "lor", dar si intre Comisie si statele membre. De partea cealalta, principiul nationalitatii producea si o serie de aspecte negative, suscitand competivitatea nationala pentru promovarea unor anumite politici, Cabinetele presand pentru favorizarea unor interese nationale. În al doilea rand, a sporit protectionismul national in implementarea unor anumite politici.



Reforma lui Prodi a modificat radical acest sistem. Astfel, cabinetele trebuie sa fie multinationale, continand cel putin trei nationalitati diferite, iar seful de cabinet sa provina din alt stat decat comisarul in cauza. Prodi a dat el insusi primul exemplu, numind ca chef de cabinet un irlandez, pe David O'Sullivan. Mai departe, cel putin o jumatate din membrii Cabinetului trebuie sa fie recrutati de acum inainte din cadrul serviciilor Comisiei, ceea ce afecteaza profund unele mecanisme, tinand cont de faptul ca angajatii din administratia Comisiei au legaturi mult mai slabe cu statele din care provin, nefiind astfel subordonati unei anumite constiinte nationale. Cel mai important motiv al acestei prevederi al lui Prodi era rapiditatea cu care fostii membri ai unui Cabinet avansau in cadrul serviciilor Comisiei, obtinand astfel posturi importante inaintea unor angajati mai vechi, printr-un proces numit "parasutaj"[4], producand astfel un sentiment acut de descurajare in randul personalului administrativ al Comisiei.

În mod tipic, membrul cabinetului este un individ de 30-40 de ani, dinamic, muncitor, recrutat cel mai probabil fie din serviciile administrative ale Comsiei, mai ales dupa instituirea reformei Prodi, fie din serviciul civil al unui stat membru, dintr-un partid politic sau din alte domenii de interes ale comisarului. Majoritatea membrilor au urmat o educatie "europeana", sunt foarte inteligenti, increzatori, cu o viziune care nu difera prea mult de cea a comisarului. Utila este si posesia unui talent necesar comisarului, a unei colaborari anterioare cu acesta sau a afilieri politice asemanatoare.

În ceea ce priveste organizarea Cabinetului, aceasta fluctueaza de la un comisar la altul. Astfel, avem de-a face cu Cabinete struturate pe baze ierarhice, cu sefii controland activitatile celorlalti membri, sau intermediind contactele lor cu comisarul, dar si cu diverse cabinete mult mai deschise ca organizare, in cadrul carora pozitia sefului nu este intr-atat de puternica, iar intalnirile dintre comisar si membrii Cabinetului sunt mult mai numeroase.

Functionarea Cabinetelor presupune o coordonare atat pe verticala, cat si pe orizontala, a retelei de informatii din cadrul Comisiei, precum si asigurarea contactului cu exteriorul. Cabinetul devine astfel un punct crucial de acces pentru guverne, grupuri de lobby, dar si alti actori si institutii ce vizeaza sa influenteze Comisia. Prin Reprezentantii Permanenti, cabinetele detin un dublu rol, informand pe de o parte statele membre de aparitia unor propuneri de politici ale Comisiei ce le-ar putea interesa, iar pe de alta parte constituind o importanta sursa de informatii a Comisiei fata de pozitiile nationale asupra unor initiative europene. Conform lui Neill Nugent,[5] functiile Cabinetului se propaga in patru mari directii. În primul rand, Cabinetul sustine si asista munca de zi cu zi a comisarilor, oferind informatii si sfaturi despre diverse domenii. În a doilea rand, reprezinta o legatura importanta intre comisari si diverse servicii, mai ales cu Directoratele Generale de care comisarii sunt raspunzatori. Mai departe, cabinetele contribuie la accentuarea coordonarii activitatilor Comisiei, fie la nivel de cabinet, prin schimburi informale intre membrii acestuia, prin intalniri ale tuturor membrilor cabinetelor responsabile pentru un domeniu de politica, prin pozitia Presedintelui Cabinetului, dar si prin reuniuni directe ale sefilor de cabinete, pentru armonizarea unei pozitii comune. În sfarsit, cabinetele pregatesc intalnirile Colegiului, mai intai la nivelul cabinetelor comisarilor ce detin responsabilitati in politici apropiate, pentru a incerca sa obtina un acord comun asupra continutului dosarelor, apoi prin intalniri ale cabinetului Presedintelui cu celelalte cabinete, iar in cele din urma, la nivelul tuturor cabinetelor si al Secretariatului General, pentru a finaliza agenda intalnirilor Colegiului.



Pentru a pune in aplicare toate aceste programe, este foarte importanta relatia construita intre comisar si cabinetul sau. De cele mai multe ori, cabinetele ce intretin cele mai armonioase si productive relatii cu comisarii sunt cele ce mentin un contact permanent cu acesta, cel mai bun exemplu fiind cel al cabinetului lui Sir Leon Brittan. De partea cealalta, comisarii care nu dezvolta aceasta apropriere se gasesc de multe ori in situatia de a fi dezinformati in diverse probleme sau in incapacitatea de a prelua cea mai buna pozitie.

În concluzie, Cabinetul ocupa o pozitie esentiala in sistemul organizational al Comisiei, detinand o serie importanta de responsabilitati. În perspectivele dezvoltarii ulterioare, natura functiilor si modul in care acestea sunt duse la indeplinire vor fi afectate de schimbarile in marimea, structura si rolul cabinetelor introduse prin reforma Prodi.



Neill Nugent, The government and politics of the European Community, p. 58

Michelle Cini, op. cit., p. 139

Neill Nugent, The European Commission, Hampshire, New York, Palgrave, 2001, p. 120

Michelle Cini, op. cit., p. 140

Neill Nugent, The European Commission, pp. 126-133






Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.