MANAGEMENTUL CONFLICTELOR

MANAGEMENTUL CONFLICTELOR

Conflictul reprezinta o stare de dezacord, de neintelegere si, chiar de antagonism - datorata unor contradictii de idei, interese sau sentimente - diferitele grade de intensitate ale formelor sale de manifestare depinzand de contextul in care a aparut si s-a dezvoltat conflictul, de importanta mizei diferendului, de natura si de marimea orgoliilor persoanelor antrenate in conflict, de numarul participantilor si de raporturile dintre acestia etc.

Analiza situatiilor conflictuale a condus la identificarea a trei tipuri de corelatii fundamentale, privind aparitia, evolutia si aplanarea conflictelor:

Conflictul este inevitabil, iar aplanarea sa - prin consensul partilor implicate - este imposibila;

Conflictul este inevitabil, dar incheierea unui acord - intre parti - este posibila;

Conflictul nu este inevitabil, dar realizarea unei intelegeri - de catre parti - nu este posibila.

In concordanta cu aceste ipoteze de lucru, exista trei modalitati de abordare ale starilor conflictuale.

A. Coexistenta pasnica. Constituie o abordare cu caracter preventiv - corespunzatoare unei viziuni oarecum idealizate de evitare a conflictelor - nefiind posibila de practicat in toate circumstantele. In esenta, se pune accent pe asigurarea atat a unui sistem dezvoltat de comunicatie - prin vehicularea unui volum mare de informatii, realizarea de contacte si schimburi de opinii - cat si a posibilitatii de deplasare libera a oamenilor dintre angajati si/sau grupuri.

B. Compromisul. O asemenea abordare este utilizata in situatia in care conflictul nu a putut fi aplanat in alte moduri, ca urmare a faptului ca nu exista un raspuns categoric in solutionarea starii conflictuale, neputandu-se califica ca dreapta sau injusta, corecta sau incorecta, nici una din opiniile sustinute de partile angajate in disputa. Intr-o asemenea situatie este recomandabila micsorarea - prin negocieri si acorduri - a diferentelor de opinie, partile implicate facandu-si reciproc concesii, care sa conduca la scoaterea dezacordului din faza sa acuta.

C. Rezolvarea problemelor. Aplanarea diferendelor prin identificarea si solutionarea concreta si prompta a cauzelor care le-au generat, constituie maniera preferabila de abordare a conflictelor, fiind cea mai eficienta. Ea se focalizeaza pe gasirea de solutii reale, originale, deschise, la problemele aparute, orientandu-se intr-o mai mica masura pe directia unei simple acomodari a diferitelor puncte de vedere. Determinarea si dezvoltarea solutiilor posibile de dezamorsare a starii conflictuale, reclama desfasurarea - cu participarea tuturor partilor implicate in respectivul conflict - a unui proces de analiza a problemelor si de alocare a responsabilitatilor, legate de modul de aplicare si de operare a hotararilor adoptate.

In cadrul procesului de analiza si de alocare a responsabilitatilor, solutionarea problemelor se realizeaza tot prin intermediul unor forme deschise de confruntare. Amplificarea sanselor de evitare a degenerarii confruntarilor si de atingere cu succes a obiectivelor urmarite, implica satisfacerea anumitor cerinte precum:

• existenta sau realizarea unui echilibru de putere intre partile implicate in conflict;
• incurajarea disponibilitatii partilor de a comunica, de a conlucra si de a face concesii;

stimularea interesului partilor de a solutiona conflictul;

asigurarea unui cadru favorabil discutiilor deschise, sincere, fundamentate pe respectul reciproc si pe recunoasterea dreptului la opinie;

acordarea unei perioade preliminare de timp, fiecarei parti si mediatorilor, in ideea parcurgerii fazei de depistare a dezacordurilor, de identificare si de definire a fondului problemei, de clarificare a pretentiilor;

mentinerea la un nivel cat mai scazut a stresului si a tensiunii, pe perioada cat are loc desfasurarea fazei de analiza si de integrare a opiniilor, in scopul de a identifica elementele comune fiecarui punct de vedere si de a le folosi ca baza de plecare in rezolvarea problemei.