Gesturile - aspecte psihologice ale comportamentului aparent in psihologia comunicarii

GESTURILE  - ASPECTE PSIHOLOGICE ALE COMPORTAMENTULUI APARENT IN PSIHOLOGIA COMUNICARII

GESTURILE reprezinta, alaturi de mers si de modificarile pozitiei corpului ca atare, unul dintre cele mai vechi mijloace de exprimare a reactiei organismului la o modificare survenita in mediul exterior sau interior. Rolul lor este acela de a restabili echilibrul cu mediul sau de a realiza echilibrul cu mediul exterior sau interior. Altfel spus, rolul gesturilor consta in incercarea de a restabili echilibrul cu mediul sau de a realiza echilibrul pe o treapta noua, superioara - actul de comunicare fiind in acest caz un COD sintetic de informatii utile.

Gesturile pot fi impartite in trei mari diviziuni: instrumentale, retorice si reactive.

a) Gesturile instrumentale sunt cele prin intermediul carora se efectueaza o anumita activitate. Dintre mana si picior, rolul instrumental mai amplu revine mainii. Desigur, piciorul detine si el un rol inferior celui al mainii. Datorita functiei instrumentale la care a fost supusa pe parcursul a milioane de ani, mana a ajuns sa intruneasca particularitati anatomo-fiziologice care fac din ea un instrument de executie neegalata, in universul cunoscut, sub raportul varietatii utilizarii: apucare, tragere, impingere, ridicare, coborare, lovire, rotire, rasucire etc., un instrument al variatiei energiei puse in actiune, un instrument al preciziei etc. Nici una dintre masinile create de om nu a atins, in ceea ce priveste multilateralitatea functiilor, perfectiunea mainii. Dar, oricat de dezvoltata, mana ramane un instrument pus in actiune de o serie intreaga de mecanisme psihice. De aceea, observarea gesturilor instrumentale, in special a celor efectuate cu ajutorul mainilor, poate pune in lumina multe dintre particularitatile mecanismelor psihice care stau in spatele lor. Pantomima in genere transmite, comunica, dar gesturile au 'registre' speciale si decoduri specializati de percepere si intelegere.

Exista gesturi instrumentale generale si specifice:

* Gesturile instrumentale generale sunt cele la care recurg practic toti oamenii apartinand aceluiasi mediu material-social-cultural pentru satisfacerea diverselor lor trebuinte: activitatile casnice si gospodaresti, nutritia, ingrijirea copiilor, scrisul si cititul etc. Iar specifice sunt cele implicate in exercitarea activitatilor profesionale, diferite de la o profesie la alta.

Dintre gesturile instrumentale, cele specifice au valoarea de cunoastere cea mai ridicata, dar posibilitatea utilizarii acestei surse de cunoastere este limitata, la ea neavand acces decat oamenii de aceeasi profesie, cu cei supusi observarii. De aceea, la oamenii apartinand altor categorii profesionale, observatia va viza sfera gesturilor instrumentale generale.

Oricat de variate, gesturile instrumentale generale pot fi analizate prin prisma unui numar redus de criterii: viteza, frecventa, intensitatea, amplitudinea, planul de efectuare, precizia si, in stransa legatura cu cea din urma, eficacitatea. Nu vom insista asupra modului de utilizare a semnificatiei acestor criterii. Notam totusi ca dintre ele cele mai bogate in semnificatii psihologice sunt: viteza si precizia, respectiv eficacitatea. Viteza gesturilor instrumentale reprezinta, la fel ca si mersul, o expresie a dinamicii neuropsihice, cu cat gesturile sunt mai rapide, cu atat ele semnifica o mobilitate neuropsihica mai mare. De aceea, promptitudinea declansarii, precum si viteza efectuarii gesturilor comune - incepand cu mancatul si terminand cu scrisul - reprezinta unii dintre cei mai importanti indici pentru identificarea tipului temperamental, viteza cea mai mare intalnindu-se la tipul coleric, iar cea mai mica la tipul flegmatic. Totusi, trebuie sa se tina seama ca viteza, mare sau mica, reprezinta si un efect al exercitiului. Cu cat practica exercitarii unor gesturi instrumentale, chiar generale, este mai mare, cu atat viteza efectuarii lor este mai mare.

Spre deosebire de viteza, edificatoare mai mult pentru dinamica neuropsihica, precizia gesturilor instrumentale dezvaluie aspecte de continut ale activitatii psihice, furnizand indicatii cu privire la insusiri ca: spiritul de observatie, memoria motorie, inteligenta practica (sau concreta), atentia sau, pentru a denumi toate acestea cu un singur cuvant, indemanarea (abilitatea in a opera cu obiecte). Dar, trebuie sa se aiba in vedere, la fel ca si in cazul vitezei, ca exercitiul joaca si el un rol in atingerea unui anumit nivel de precizie.

Concluzii psihologice mai bogate pot fi apoi obtinute din analiza raportului dintre viteza si precizia gesturilor instrumentale. Astfel:

* Gesturile rapide, dar de o precizie mediocra denota in general o stare de hiperexcitabilitate - care constituie o caracteristica 'naturala' a temperamentului coleric. La alte tipuri temperamentale, aceasta stare poate fi semnul fie al unei ridicate tensiuni emotionale, fie al unei puternice iritatii.

* Gesturile prompte, sigure si precise denota calm, stapanire de sine, incredere in sine, prezenta de spirit etc.

* Gesturile lente, dar sigure si precise denota meticulozitate, grija pentru amanunte, tendinta de a neglija dimensiunea temporala a activitatii in favoarea calitatii. Aceasta categorie de insusiri poate fi intalnita mai frecvent la temperamentul flegmatic. Mult exagerate, luand forma pedanteriei, respectiv caracterul unei manii, ele pot aparea insa si la alte tipuri temperamentale, de pilda la melancolic.

* Gesturile variate ca viteza, dar sistematic lipsite de precizie denota totdeauna neindemanare, inapoia acesteia putand sta cauze diferite: lipsa de interes pentru activitatea respectiva, nivel scazut de mobilizare energetica, lipsa de exercitiu, lipsa de simt practic (nivel scazut al inteligentei practice).

O categorie speciala de gesturi instrumentale o reprezinta cele implicate in scris. In mod sigur, scrisul are si anumite semnificatii psihologice. Nu vom insista insa asupra lor intrucat problema - deosebit de complexa si cu aspecte inca insuficient clarificate - depaseste cadrul lucrarii de fata.

* Gesturile retorice sunt cele care, fie insotind, fie inlocuind vorbirea, au drept scop sa convinga interlocutorul sau, ceva mai mult, sa provoace acestuia o anumita stare emotionala sau afectiva.

Limbajul gesturilor reprezinta cel mai vechi sistem de comunicare, el aparand pe scara animala cu mult inaintea vorbirii. El a servit - si continua sa o faca - la comunicarea in special a emotiilor: frica, mania, veselia, tristetea etc. Dezvoltarea vorbirii nu a scazut cu nimic din importanta gesturilor ca mijloc de comunicare, cea mai buna dovada fiind acea ca adesea abia gesturile care insotesc un anumit mesaj verbal precizeaza sensul in care trebuie sa fie interpretat acesta.

Ca urmare a celor spuse mai sus, semnificatiile gesturilor retorice sunt tot asa de numeroase si variate ca si cele ale vorbirii propriu-zise. Din acest motiv, nu vom putea oferi prea multe criterii pentru analizarea si interpretarea lor.

O serie de concluzii psihologice pot fi desprinse in primul rand din caracteristicile de ordin formal ale gesturilor, cum sunt: frecventa, amplitudinea, energia, planul de efectuare etc. Astfel:

* Gesturile rare, 'moi', de mica amplitudine (stranse pe langa corp) pot sa denote: atitudine defensiva, teama; nivel scazut al mobilizarii energetice, ca urmare a oboselii, a unei stari depresive, sau a unei stari maladive, stare de indiferenta, plictiseala, apatie; apartenenta individului la tipul temperamental melancolic; tendinta la izolare etc.

Gesticulatia bogata, impetuoasa, larga (uneori, de o amplitudine periculoasa pentru cei din jur) este caracteristica tipului constitutional picnic, iar dintre tipurile temperamentale, colericului si, in masura mai mica, sanguinicului. Ea poate sa denote: stare emotional-afectiva de tip stenic sau hiperastenic (buna dispozitie, veselie, volubilitate, jovialitate, mergand pana la euforie); nivel ridicat de mobilizare energetica; elan, inflacarare pentru o idee sau o cauza, vadind totodata tendinta de a-i antrena, de a-i castiga si pe cei din jur la cauza respectiva etc.

* Gesturile repezi, violente efectuate indeosebi pe directia 'inainte', in special cand insotesc vorbirea cu tonul ridicat, pot denota: stare de iritatie, dorinta de afirmare proprie, de dominare; exercitarea constienta a autoritatii etc.

Pe de alta parte, gesturile pot fi interpretate prin prisma semnificatiei, a continutului lor semantic. Unele gesturi semnifica, de pilda, actiuni. Astfel, efectuarea gesturilor specifice unor actiuni (spargerea lemnelor, saparea cu casmaua, cositul etrc.) este suficienta pentru a evoca insesi activitatile respective. Alte gesturi exprima emotii: frica, spaima, oroare etc. sau chiar sentimente: dragoste, ura, dispret, ingamfare etc.

Gesturile reprezinta un limbaj direct, in sensul ca intelegerea lor nu este dependenta de notiuni, respectiv de cuvinte. Ele sunt usor de inteles pentru ca inapoia lor se afla un 'exercitiu' de milioane de ani. Dar, tocmai datorita numeroaselor semnificatii pe care le pot avea gesturile, interpretarea lor in scopul cunoasterii oamenilor este intrucatva dificila. De aceea, in cele ce urmeaza vom descrie numai cateva dintre elementele de cunoastere pe care le poate oferi observarea atenta a gesturilor retorice.

Raportul dintre exprimarea verbala si cea prin gesturi este edificator pentru posibilitatile de exprimare ale individului. Exista oameni care, pentru ca nu gasesc cu usurinta cuvintele necesare pentru ceea ce vor sa spuna recurg mai degraba la gesturi. Aceasta denota anumite dificultati in sfera conceptualizarii, respectiv a gandirii. La altii, in schimb, predomina limbajul verbal-notional, gesticulatia fiind redusa la minimum. Aceasta denota ca mecanismele intelectuale superioare pe care le presupune limbajul verbal sunt mai bine dezvoltate decat cele care asigura exprimarea directa, prin gesturi, fapt care ar trebui cunoscut anterior selectiei pentru anume profesii prin teste de aptitudini speciale.

Varietatea si coloratura afectiva a gesturilor este in mare masura edificatoare pentru fondul de emotii si sentimente ale individului. Astfel, observarea atenta a gesturilor retorice ale oamenilor poate aduce importante precizari cu privire la tipurile carora ei le apartin: inert, apatic, amorf, emotiv-depresiv, emotiv-activ, nervos, pasionat etc.

Caracterul spontan sau 'elaborat' al gesturilor, in masura in care poate fi sesizat, ne sugereaza 'secvente' privind sinceritatea individului, gradul in care el este convins de ceea ce spune si ne trimite la abordarea mult mai complexa a atitudinilor.

* Gesturile reactive sunt constituite din acele miscari ale corpului si membrelor efectuate ca raspuns la diferite solicitari sau situatii neasteptate cu care este confruntat individul. Spre deosebire de miscarile efectuate ca raspuns la solicitarile sau situatiile asteptate, care, putand fi gandite sau pregatite, intra in mod firesc in sfera gesturilor instrumentale, cele reactive nu sunt elaborate constient, ele servind, in marea majoritate a cazurilor, unor scopuri de aparare.

La fel ca si mersul sau celelalte categorii de gesturi, manifestarile reactive pot fi analizate prin prisma unor criterii ca: promptitudinea declansarii, viteza de desfasurare, numarul (frecventa), amplitudinea, intensitatea etc. In functie de acestea, gesturile reactive sunt edificatoare pentru dinamica neuropsihica, resursele energetice si in special caracteristicile reactivitatii emotionale, de la manifestarile extreme de tipul hipostenic (blocajul, incapacitatea de a actiona etc.), pana la cele extreme de tipul hiperstenic (avalansa de miscari, actiunile haotice, fenomenele de pronuntata iritatie). Toate acestea ne arata rolul deosebit de important al cunoasterii psihismului uman in dinamica.