GRUPURILE SOCIALE - Definitii si clasificari ale grupurilor sociale

GRUPURILE SOCIALE

Oamenii traiesc in grupuri. Aceasta platitudine se poate baza pe afirmatia lui Aristotel conform careia omul este "zoon politikon". Aceasta expresie, spuneau R. Boudon si Fr. Bourricaud, s-ar putea traduce nu numai "animal politic" ci si "fiinta sociala"1

1 Definitii si clasificari ale grupurilor sociale

Dupa T. B. Bottmore, grupul social este un ansamblu de indivizi intre care exista relatii bine definite. Fiecare individ ia cunostinta de grup in calitatea sa de grup si de simbolurile sale2

In conceptia lui G. Gurvitch, grupul este o unitate colectiva reala, direct observabila si bazata pe atitudini colective continue si active, avand de indeplinit o opera comuna, este o unitate de atitudini, de actiuni si de conduite care constituie un cadru social structurat, care tinde spre o coeziune relativa a formelor de sociabilitate3

Sociologii fac distinctie intre grupuri si cvasigrupuri. Un grup social are un minimum de structura si de organizare rudimentare (reguli, rituri), un element psihologic de baza, care consta in luarea la cunostinta de catre membrii sai a existentei grupului ca atare. Familia, un sindicat, o echipa de munca, un partid sunt grupuri. Cvasigrupul este un ansamblu caruia ii lipsesc structura si organizarea si in care membrii sai pot avea, cu greu, sau nu au, deloc, cunostinta de realitatea apartenentei lor la ansamblu. Clasele sociale, grupurile de varsta, grupurile pe sexe, multimile sunt cvasigrupuri. Frontiera dintre grupuri si cvasigrupuri este mobila si variabila. Clasele sociale isi creeaza partide politice si organizatii profesionale, femeile se organizeaza in asociatii feministe, tineretul isi creeaza organizatii cu obiective diverse.

Exista mai multe moduri de clasificare a grupurilor sociale. F. Tönnies a clasificat grupurile sociale dupa caracteristicile particulare ale relatiilor interindividuale. El se refera la comunitate si societate sau asociatie. Tönnies distinge doua forme de vointa: vointa organica si vointa arbitrara (personala sau reflexiva). Vointa organica genereaza actiuni inspirate de inima (sentimente sau pasiuni): dragoste sau ura, vitejie sau frica, bunatate sau rautate. In comunitate se manifesta vointa organica. In comunitate, individul este implicat cu toata personalitatea sa. El isi poate satisface toate sau aproape toate aspiratiile. Comunitatea este fondata pe un acord profund al ideilor si sentimentelor intre indivizi. Tönnies se refera la: comunitatea de sange: familie, rudenie, clan; comunitatea de loc, bazata pe vecinatate; comunitatea de spirit, bazata pe unitatea de gandire, pe concordia sentimentelor. Comunitatea este un mod intim si personal de a trai laolalta.

Vointa arbitrara, reflexiva, genereaza actiuni bazate pe ratiune, calcul, interes: cautarea banilor, cucerirea puterii. Legatura intr-o asociatie consta in consimtamantul rational de a urmari interese comune. Asociatia este constituita prin relatii bazate pe interese. Intreprinderile industriale, grupurile de presiune, partidele sunt asociatii. Asociatia este considerata ca fiind viata publica sau ca un grup in care se intra printr-o vointa constienta si deliberata.

Clasificarea lui Tönnies nu este propriu-zis o tipologie a grupurilor ci, mai ales, o tipologie a raporturilor sociale comunitare si societare. M. Duverger spunea ca este rar cazul in care un grup concret se formeaza doar pe o categorie de raporturi. Majoritatea grupurilor imbina cele doua tipuri de relatii. Dar proportia acestui amestec este variabila dupa natura grupului. Fiecare este definit dupa raporturile dominante: o comunitate este un grup in care raporturile comunitare sunt mai importante decat raporturile societare, o asociatie este un grup in care situatia este inversa, raporturile societare sunt mai importante decat cele comunitare4

G. Gurvitch a propus 15 criterii de clasificare a grupurilor: continut, marime, durata, ritm, dimensiunea dispersarii membrilor, baza de formare, modul de acces, gradul de exteriorizare, functii, orientare, relatiile cu societatea globala, gradul de compatibilitate intre grupuri, modul de constrangere, principiul conducerii, gradul de unitate

Dupa continut, grupurile pot fi unifunctionale, multifunctionale si suprafunctionale. Pot fi grupuri unifunctionale: o societate comerciala, o uzina, o intreprindere, o cooperativa, o bursa de munca, o casa de asigurari sociale, grupurile de producatori, grupurile de consumatori, o orchestra, o echipa sportiva. Grupurile unifunctionale indeplinesc o functie precisa. Grupurile multifunctionale sunt: grupuri de localitate - comuna, municipalitate, regiune; grupuri de rudenie - familie conjugala, menajele; grupuri de varsta; partidele politice. Aceste grupuri indeplinesc anumite obiective precise. In categoria grupurilor suprafunctionale, G. Gurvitch include clasele sociale, minoritatile etnice si nationale. El arata ca este

imposibil sa se detalieze toate actiunile pe care o clasa sociala le va indeplini, caci independent de faptul ca se pregateste sa acceada la putere, ca se gaseste la putere sau ca a pierdut puterea, ea interpreteaza, in maniera proprie, toate functiile indeplinite de celelalte grupuri cu care se intersecteaza.

Dupa marime, grupurile pot fi: reduse (mici), mijlocii si mari. Numarul membrilor unui grup poate contribui la constituirea sau schimbarea caracterului acestuia. Unii sociologi considera ca sunt suficiente doua persoane pentru a forma un grup. Altii, pornind de la expresia din Roma antica "Tres faciunt collegium", sustin ca un grup poate fi format din cel putin trei persoane. Grupuri foarte restranse sunt familiile-menaje care de multe ori sunt diade sau triade. Grupurile foarte intinse sunt clasele sociale si diferitele publicuri. Grupuri mijlocii sunt: organizatiile economice, grupurile profesionale, bisericile.

Dupa durata, grupurile sunt: temporare, durabile si permanente. Durata existentei unui grup este importanta pentru capacitatea sa de a se afirma ca un cadru structurat si organizat. Un grup temporar este acela care se desfiinteaza atunci cand considera ca si-a indeplinit sarcinile. Exemple de astfel de grupuri: o conjuratie, un complot, o echipa de cautatori de aur, o manifestatie, o reuniune. Grupurile durabile sunt acelea care se desfiinteaza doar in anumite conditii: moartea, maturizarea, vointa sau acordul intre interese, decizia majoritatii membrilor. Familia-menaj dispare prin moarte sau divort, un grup de tineri prin maturizarea membrilor, o intreprindere prin vointa patronului sau acordul asociatilor, un sindicat, un partid prin decizia tuturor membrilor sau printr-o decizie luata de stat. In cadrul grupurilor permanente pot fi incluse: clasele sociale, cartelele, profesiunile, producatorii, consumatorii. Gurvitch este de parere ca grupurile permanente nu sunt superioare fata de cele durabile, iar acestea fata de cele temporare. Totul depinde de structurile globale ca si de conjunctura concreta si de scara de valori admise. Unii sociologi, spune el, considera ca doar grupurile permanente sunt institutii si ca institutiile domina toate celelalte grupuri6

Ritmul permite clasificarea grupurilor in: grupuri cu cadenta lenta, grupuri cu cadenta mijlocie si grupuri cu cadenta precipitata. In unele grupuri, timpul se scurge mai rapid decat in altele. Grupurile de rudenie traiesc dupa un ritm mai lent decat cel din cadrul grupurilor de activitate economica. Grupurile profesionale au un ritm de viata mai rapid decat cel al claselor sociale. "Ritmul unui grup poate servi ca simptom al tendintelor si al raporturilor sale cu alte grupuri ca si cu societatea globala, cu care el poate fi in conflict sau intr-un paralelism de cadenta7

In functie de dimensiunea dispersarii membrilor, pot fi grupuri cu distanta intre membri, grupuri cu contact artificial intre membri, grupuri care se intrunesc periodic, grupuri reunite permanent. Grupurile cu distanta intre membri sunt: somerii, consumatorii, diferite publicuri, atunci cand exista o unitate colectiva efectiva. In cadrul grupurilor cu contact artificial intre membri pot fi inclusi: abonatii unui periodic influentati de acesta, membrii unui comitet care nu se intruneste si unde se voteaza prin corespondenta. Grupurile care se intrunesc periodic sunt: sindicatele, partidele politice, cooperativele, societatile pe actiuni. Grupurile reunite in permanenta sunt: un menaj, un internat, o unitate militara.

Dupa baza de formare sunt: grupuri de fapt, grupuri voluntare si grupuri impuse. Grupuri de fapt sunt acelea in care membrii participa fara ca aceasta participare sa fie voita in mod explicit de catre ei. Grupurile etnice, minoritatile nationale, producatorii, consumatorii, somerii, diferitele publicuri pot fi grupuri de fapt. Grupurile voluntare sunt acelea ale caror membri participa, dupa propria lor vointa si dorinta, la activitati. Exemple sunt: sindicatele profesionale, cooperativele, partidele, societatile filantropice, societatile comerciale, societatile pe actiuni. Grupurile impuse sunt acelea care impun membrilor lor sa participe la activitati si sa se supuna hotararilor luate de conducere. Gurvitch include in aceste grupuri biserica si statul.

Dupa modul de acces, exista grupuri deschise, grupuri cu acces conditionat si grupuri inchise. In grupurile deschise, accesul este liber. Astfel de grupuri sunt grupurile de varsta, somerii, producatorii, consumatorii, manifestatiile, reuniunile, unele grupuri filantropice, sindicatele, grupurile de turisti. Grupurile cu acces conditionat presupun anumite conditii mai greu sau mai usor de indeplinit de catre cei care doresc sa faca parte din grup. Pentru a face parte dintr-o profesie iti este necesara o diploma, pentru a face parte dintr-o cooperativa sau dintr-o societate filantropica este suficienta plata unei cotizatii, pentru a deveni membrul unui partid sunt necesare garantii in sensul unor recomandari din partea a doi sau a mai multor membri. Grupurile inchise sunt destul de putine in societatea contemporana. Ele sunt grupuri de nobili sau grupuri ale inaltei burghezii, in care accesul este permis pe baza nasterii si mostenirii.

Gradul de exteriorizare permite clasificarea in: grupuri neorganizate si nestructurate, grupuri neorganizate si structurate, grupuri partial organizate, grupuri complet organizate. Unele grupuri neorganizate si nestructurate pot deveni in viitor structurate si organizate. Producatorii si consumatorii pot elabora propriile simboluri, valori si idei pentru a dobandi un anumit rol social. Unele grupuri sunt structurate dar sunt neorganizate, spre exemplu: clasele sociale, unele grupuri de varsta, grupurile etnice, minoritatile nationale. Unele grupuri sunt partial organizate, precum familiile, sectele, confreriile religioase. Grupurile complet organizate depind, in ceea ce priveste existenta si caracterul lor, de raporturile care se

stabilesc intre structura lor, elementele lor structurale si organizarea lor. Organizarea poate fi, in unele cazuri, cauza fortei grupului, in altele, cauza slabiciunii sale. Superorganizarea poate fi in unele situatii cauza dezmembrarii, distrugerii grupului.

Dupa functii, exista grupuri de rudenie, grupuri de localitate, grupuri de afinitate fraterna, grupuri de activitate economica, grupuri mixte, tinand de afinitatea fraterna si de activitatea economica, grupuri de activitati nelucrative. Grupurile formate dupa rudenia de sange pot fi clanurile, familiile. Grupurile de localitate sunt cele ai caror membri sunt legati prin vecinatate si necesitatea de a mentine relatii normale in locurile in care traiesc. Grupurile de afinitate fraterna sunt bazate atat pe afinitatea de situatie (inclusiv a celei economice), cat si pe afinitatea de credinta, gust, interes. Gurvitch include in aceasta categorie grupurile de varsta, somerii, diferitele publicuri, grupurile de prieteni. Grupurile de activitate economica - profesiuni, ateliere, uzine, dughene, magazine, birouri, societati comerciale, cooperative, banci - au ca functii principale participarea la productie, la schimburi, la distributie, la organizarea consumului. Grupurile intermediare intre afinitatea fraterna si activitatea economica combina caracterele celor doua categorii de grupuri. Gurvitch exemplifica prin familia muncitoreasca: tatal este producator, familia este consumatoare. Tatal, prin profesia sa, integreaza familia in randul clasei muncitoare. In grupurile de activitati nelucrative se includ partidele politice, societatile artistice, asociatiile filantropice, societatile sportive.

In functie de orientare, sunt grupuri de divizare, dezbinare si grupuri de unitate. Grupurile de divizare au orientare combativa, iar grupurile de unitate au o orientare conciliatoare. Astfel, meseriile, profesiunile, sindicatele muncitoresti si patronale, producatorii, consumatorii sunt grupuri de divizare, in timp ce uzinele, intreprinderile, organizatiile economice globale si regionale sunt grupuri de unitate.

Din perspectiva relatiilor cu societatea globala, exista grupuri refractare la integrarea in societatea globala, grupuri mai mult sau mai putin supuse integrarii in societatea globala si grupuri care se integreaza in aceasta. Grupurile refractare la integrarea in societate sunt cele care se simt excluse din ierarhia grupurilor sociale, care nu sunt multumite de rangul pe care il ocupa in aceasta sau grupurile care isi propun rasturnarea ordinii sociale. Minoritatile nationale, grupurile de imigranti care nu-si gasesc de lucru, profesiunile demodate, partidele depasite sunt astfel de grupuri. Grupurile care accepta mai mult sau mai putin integrarea in societatea globala sunt familiile, menajele, grupurile economice, grupurile de localitate. Grupurile care se integreaza in societate sunt grupuri culturale, societati stiintifice, asociatii literare.

Gradul de compatibilitate permite clasificarea in grupuri: compatibile, partial compatibile, incompatibile si exclusive. Grupurile compatibile sunt diferitele publicuri, societatile artistice, asociatiile culturale, societatile filantropice, intreprinderile indus-triale si comerciale. Un individ poate participa fara dificultate la mai multe dintre aceste grupuri. Grupurile partial compatibile sunt sindicatele, comunele, municipalitatile, regiunile, grupurile de rudenie. Grupurile incompatibile sunt grupurile de varsta, sectele, ordinele religioase, anumite partide. Grupurile exclusive interzic participarea membrilor lor la alte grupuri similare. Ele pot fi anumite secte, ordine religioase si statul totalitar.

Dupa modul de constrangere, sunt grupuri care dispun de o constrangere conditionata si grupuri care dispun de o constrangere neconditionata. In grupurile cu constrangere conditionata, participantii se pot retrage pentru a scapa de sanctiuni. In grupurile cu constrangere neconditionata, membrii nu au posibilitatea de a se sustrage sanctiunilor impuse de acestea. Grupurile economice, grupurile de activitati nelucrative tind spre constrangerea neconditionata. Grupurile de localitate bazate pe vecinatate au tendinta de a exercita o constrangere neconditionata.

In functie de principiul de conducere, grupurile pot fi de dominatie si de colaborare. In grupurile de dominatie, conducerea are un caracter autoritar, iar in grupurile de colaborare conducerea are un caracter democratic.

Dupa gradul de unitate, grupurile pot fi unitare, federaliste si confederate. Grupul unitar este constituit printr-o ierarhie directa a formelor de sociabilitate sau prin preponderenta unui grup central asupra subgrupurilor. Exemple de astfel de grupuri: administratia locala, serviciile publice din cadrul unui stat. In grupul federalist, organizarea este bazata pe o sinteza de subgrupuri astfel alcatuite incat grupul central si subgrupurile se afirma ca echivalente. In grupul confederat, organizarea se bazeaza pe o sinteza a subgrupurilor in care acestea se afirma ca fiind predominante fata de grupul central.

Sociologii apreciaza diferit munca lui Gurvitch. Duverger spunea ca aceasta clasificare este putin riguroasa, uneori subiectiva si nu intotdeauna clara. Tabloul pe care l-a prezentat Gurvitch are avantajul de a aminti numarul mare de elemente care trebuie luate in considerare daca se vrea sa se cunoasca diversitatea grupurilor. Cu toata amploarea sa, un astfel de aide-memoire este departe de a reuni toate criteriile de clasificare posibile, spune Duverger8. Bottmore considera ca schema de clasificare a lui Gurvitch reprezinta cea mai completa intreprindere in teoria grupurilor sociale. Gurvitch, insusi, considera ca aceasta tipologie a grupurilor are un caracter pragmatic, putand servi ca baza si oferi cadre de referinta pentru cercetarile empirice 9

Inspirandu-se din teoria lui G. Gurvitch, cercetatoarea franceza M. Grawitz prezinta o clasificare proprie a grupurilor: dupa durata, sunt grupuri temporare (un complot), grupuri durabile (o societate comerciala) si grupuri permanente (o municipalitate); dupa formarea lor, sunt grupuri de fapt (minoritatile rasiale), grupuri voluntare (sindicatele), grupuri impuse (armata); dupa modul de acces, exista grupuri deschise, grupuri inchise, grupuri cu acces conditionat; dupa gradul de exteriorizare, sunt grupuri organizate sau neorganizate, structurate sau nestructurate; dupa raportul lor cu societatea globala; dupa functii, exista grupuri cu o singura activitate (o orchestra), grupuri cu mai multe activitati, dintre care fiecare isi joaca rolul sau (o uzina, un spital). M. Grawitz considera ca marimea grupului este un element esential in clasificare, nu atat pe plan teoretic, cat pe plan practic, pentru ca determina tehnicile de observatie. Din acest punct de vedere, grupurile pot fi: mari (clase sociale), mijlocii (sate) si restranse (familia, echipa de lucru)10

Orice clasificare, oricat de cuprinzatoare ar fi, nu poate epuiza totalitatea criteriilor. Oricand pot fi folosite altele. In acelasi timp, observam, in clasificarea lui Gurvitch, ca un grup este introdus in mai multe categorii. Criteriile folosite nu sunt exclusive.

Dupa tipul de normativitate implicata in organizarea lor, grupurile pot fi formale, semiformale si informale.

Grupul formal este un grup institutionalizat. Organizarea sa este stabilita prin regulamente, ordine, dispozitii. Un astfel de grup face parte din structura unei organizatii. Relatiile interpersonale se bazeaza pe statusurile oficiale si rolurile corespunzatoare. In cadrul grupului formal, fiecare individ indeplineste o anumita functie.

Grupurile semiformale sunt anumite comitete si comisii constituite pentru a realiza unele obiective imediate. Dupa realizarea sarcinilor, ele se dizolva. Aceste grupuri sunt mai flexibile, mai putin normativizate.

Grupurile informale sunt de doua feluri. Unele se constituie din necesitatea unor indivizi de a-si realiza anumite scopuri intr-un mod mai liber, mai putin constrangator. Se poate exemplifica prin grupul de prieteni, grupul de pensionari, grupul de petrecere a timpului liber. In aceste grupuri, indivizii pot avea statusuri si roluri, dar nu oficiale. Un astfel de grup nu este institutionalizat. El se constituie in afara unor organizatii. Alte grupari informale apar in cadrul unui grup formal din multiple cauze: numarul prea mare de membri, o anumita eterogenitate a componentei, unele stari conflictuale, o oarecare inegalitate manifestata intre membrii grupului formal. Grupurile informale aparute in cadrul unui grup formal se bazeaza pe anumite relatii preferentiale pline de emotie si afectivitate, pe dorinta de cunoastere reciproca a acelor indivizi.

O alta clasificare a grupurilor este aceea in grupuri de situatie si grupuri de adeziune. In grupul de situatie individul se afla datorita unor imprejurari specifice. Familia de origine, clasa sociala, natiunea sunt grupuri de situatie. Pentru a face parte din grupul de adeziune, individul trebuie sa opteze. Grupul de prieteni, grupul de presiune, partidul, sindicatul, sunt grupuri de adeziune. Grupul de adeziune este organizat in mod deliberat pentru realizarea unui scop sau a mai multora. Coeziunea grupului este formalizata doar in directia realizarii scopului sau scopurilor respective. Datorita mobilitatii sociale, individul poate trece dintr-un grup de situatie in altul, din mediul rural in cel urban si invers, dintr-o clasa in alta, dintr-o categorie ocupationala in alta. Aceste treceri se datoreaza fie modificarii situatiei materiale si culturale care permite mutarea intr-o alta comunitate teritoriala, fie pregatirii profesionale superioare fata de momentul initial, care antreneaza schimbarea statusului. Trecerea dintr-un grup de adeziune in altul se face cu usurinta in functie de vointa, dorinta si interesul individului.

In 1909, sociologul american C. H. F. Cooley a elaborat conceptul de "grup primar". El a facut distinctie intre grupurile primare si alte grupuri. Nu a folosit expresia de "grup secundar". In sociologia actuala, aceasta expresie este utilizata pentru a desemna alte grupuri decat cele primare.

Cooley intelege prin grup primar grupul in care indivizii sunt asociati si coopereaza strans intre ei, grupul in care acestia se afla fata in fata (face to face). Aceasta definitie a grupului primar implica trei conditii: 1. apropierea fizica a membrilor; 2. mica dimensiune a grupului; 3. relatii durabile. Raporturile personale "fata in fata" antreneaza un puternic sentiment al totului, o solidaritate stransa, o simpatie vie si o identificare reciproca exprimata de membrii grupului prin termenul de "noi"11. In categoria grupurilor primare sunt incluse: familia, grupurile de joaca ale copiilor, grupurile de prieteni.

In grupul secundar, relatiile intre membri se stabilesc numai in anumite domenii. Membrii acestuia sunt preocupati doar de problemele domeniilor pentru care s-a realizat grupul. Aprecierea actiunilor si comportamentelor membrilor grupului se face numai prin raportarea lor la valorile si normele reiesite din domeniile care au generat asocierea. In grupul secundar de mari dimensiuni, nu toti membrii grupului se cunosc direct.

2 Grupul mic

In sociologia actuala se foloseste expresia de "grup mic". Un grup mic este un ansamblu de persoane care devin interdependente si interactioneaza in vederea realizarii unor scopuri comune. Grupurile mici pot fi atat grupuri formale cat si grupuri informale. Nu toate grupurile mici sunt grupuri primare. Ele pot fi si grupuri secundare. Ca in orice grup, si in grupul mic vor exista sarcini comune de indeplinit, interdependenta functionala, interactiune psihologica intre membri.

Marimea grupului mic este variabila, numarul persoanelor fiind de la doua, trei pana la patruzeci. Marimea grupului influenteaza relatiile si procesele din grupul mic. Cu cat numarul membrilor grupului este mai mare, cu atat creste posibilitatea rezolvarii unor probleme prin contributia fiecarui individ. Grupul se imbogateste calitativ prin insusirile pozitive ale membrilor sai. Fiecare individ vine in grup cu anumite cunostinte, informatii, are o anumita personalitate. Chiar statusurile si rolurile din afara grupului isi pot pune amprenta asupra modului in care individul se comporta in cadrul acestuia. Procesul de integrare in grup poate fi dificil pentru unii si usor pentru altii. Dupa o perioada de acomodare, individul incepe sa se conformeze cerintelor grupului. Dimensiunea prea mare a grupului poate dauna relatiilor din grup, diminuand durabilitatea interactiunilor si calitatea comunicarii. Pot aparea, in anumite conditii, subgrupuri informale.

Coeziunea este o proprietate fundamentala a grupului, manifestandu-se prin relatii de unitate si solidaritate intre membri. Datorita acestor relatii, grupul functioneaza ca o entitate coerenta, relativ de sine statatoare. Intr-un grup coeziv, nivelul de integrare a individului este ridicat, exista un acord cu privire la majoritatea problemelor care trebuie rezolvate. Coeziunea izvoraste din surse obiective: anumite imprejurari externe, succesul in activitatea comuna, dar si din surse subiective: atractia interpersonala, consensul cognitiv si afectiv al membrilor, angajarea in sarcina comuna12. Coeziunea ofera membrilor grupului satisfactii, confort psihic, un sentiment de securitate. Coeziunea trebuie raportata nu doar la valorile promovate de grup, ci si la cele ale colectivitatii in care este integrat grupul. Daca un grup de munca urmareste gasirea unor noi modalitati de crestere a productivitatii muncii, atunci coeziunea are un sens valoric pozitiv. Daca membrii grupului de munca sunt refractari la respectarea normelor de disciplina in munca impuse de conducerea unitatii economice din care fac parte, atunci coeziunea are un sens valoric negativ. Daca in grup apare o organizare informala pe langa cea formala, cu cat distanta dintre ele este mai mare, cu atat posibilitatea scaderii coeziunii grupului creste.

Consensul exprima un acord, o coincidenta intre atitudinile, optiunile, comportamentele, punctele de vedere ale membrilor unui grup fata de obiectivele acestuia si mijloacele de realizare, fata de normele si valorile promovate. Se foloseste, in sociologie, termenul "dissens" pentru a desemna lipsa de acord, discordanta punctelor de vedere cu privire la activitatea grupului si la relatiile sale cu alte comunitati. Se considera ca exista atat surse social-structurale cat si surse cognitive ale consensului si dissensului. Astfel, convergenta de interese este o baza a consensului, pe cand divergenta intereselor genereaza, de cele mai multe ori, dissens. In conditii de certitudine, apare consensul. Incertitudinea poate genera dissens13. Perceptia consensuala reprezinta pentru individ un suport al integrarii sale in grup, iar pentru acesta din urma o baza pentru o cooperare eficienta a membrilor, o posibilitate de inlaturare a tensiunilor si conflictelor care pot aparea.

Situatia de grup are o influenta deosebita asupra comportamentului indivizilor, determinand un anumit climat social si o crestere a conformismului acestora. Independent de orice aspect de rivalitate, climatul social din grup are un efect stimulativ asupra comportamentului indivizilor14. Sociologii au efectuat diferite experimente pentru demonstrarea acestei afirmatii. Comparand munca desfasurata de elevi in clasa cu aceea efectuata acasa, fara ajutorul parintilor, se constata un castig social in primul caz. Comparand, de asemenea, rezultatele obtinute de anumiti indivizi, atat atunci cand lucrau singuri, cat si in situatia in care actionau in grup, s-a constatat ca in al doilea caz, acestia lucrau mai repede si depuneau un efort mai mare. Daca munca era intelectuala, se observa in cadrul grupului un castig social din punct de vedere cantitativ si o pierdere sociala din punct de vedere calitativ. Eficacitatea celor mai buni membri devenea medie, in timp ce subiectii mai putin indemanatici profitau mai mult de situatia de grup. Vederea si auzirea altora, care fac aceeasi munca, au stimulat energia fiecaruia. Alti sociologi au aratat ca, dimpotriva, in indeplinirea anumitor sarcini, efectul atitudinilor competitive este mai important decat climatul social1

O alta consecinta a situatiei de grup este dezvoltarea conformismului membrilor. Aceasta se explica prin faptul ca grupul dispune de sanctiuni care se aplica acelor membri care nu se comporta conform practicilor obisnuite. Un rol important il joaca si fenomenul sugestiei. Grupul apare in ochii membrilor puternic si plin de prestigiu. Individul respecta normele grupului care sunt, in acelasi timp, impuse si acceptate. Respectand normele grupului, el se declara satisfacut deoarece are aprobarea altora precum si

propria aprobare. Normele sunt interiorizate si se autoimpun individului, nefiind nevoie sa se recurga la sanctiuni pentru a fi respectate.

In grup se poate produce o stratificare verticala si una orizontala. In cazul stratificarii verticale, membrii grupului se diferentiaza datorita statusurilor lor inegale situate pe anumite straturi in functie de putere, prestigiu, obligatii, roluri. Stratificarea este orizontala atunci cand membrii grupului detin anumite roluri care nu implica vreo inegalitate.

Consensul din cadrul grupului nu exclude competitia. Prin competitie, membrii grupului urmaresc atingerea unui scop indivizibil. Competitia se desfasoara in conditiile respectarii unor reguli, norme. Prin competitie, individul isi mareste efortul, rapiditatea in indeplinirea sarcinilor, uneori in detrimentul calitatii. Competitia poate antrena stari de frustrare, de anxietate, sentimente de inferioritate, situatii de conflict intre membrii grupului. Daca se desfasoara in mod ponderat, respectandu-se relatiile normale intre competitori, competitia contribuie la mentinerea unui nivel ridicat al activitatii grupului.

Starea de competitie nu este singura care caracterizeaza activitatea grupului. In cadrul acestuia se manifesta si cooperarea, care este o forma de interactiune intre membri, constand in coordonarea initiativelor, cunostintelor, in conjugarea actiunilor pentru atingerea unui obiectiv comun. Cooperand, membrii grupului dezvolta aspectele socio-emotionale pozitive ale interactiunii: discutiile, prietenia, interstimularea16, satisfactia globala. Cooperarea poate contribui si la scaderea satisfactiei individuale, atunci cand genereaza fenomenul uniformizarii.

3 Grupurile de presiune

Inainte de a defini grupul de presiune, trebuie sa ne referim la grupul de interes. Grupul de interes a fost studiat pentru prima data de catre Arthur Bentley, care a publicat, in 1908, lucrarea "Procesul guvernarii. Studiul presiunii sociale". Grupul de interes este un ansamblu de indivizi uniti printr-unul sau mai multe interese comune, grup cu un grad de stabilitate si organizare variabil, avand scopul de a apara si promova respectivele interese in raport cu alte grupuri si organisme sociale17

Grupul de presiune este un grup de interes care, din multitudinea metodelor de actiune, alege si foloseste o tactica de presiune. Pentru a deveni un grup de presiune, un grup trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: 1. sa aiba un minimum de organizare; 2. sa faca presiune pentru un anumit scop; 3. sa fie autonom, adica sa nu fie manipulat de o alta organizatie; 4. sa exercite o presiune efectiva, deoarece nu exista un grup de presiune daca nu desfasoara o actiune reala18

Grupurile de presiune fac presiune fie direct asupra guvernului, parlamentului, partidelor politice, administratiei, pentru a obtine unele decizii favorabile membrilor lor sau pentru a impiedica luarea unor masuri defavorabile, fie indirect, in sensul ca actioneaza asupra opiniei publice pentru a o determina pe aceasta sa faca, la randul sau, presiune asupra factorilor decidenti.

Exista o multitudine de criterii de clasificare a grupurilor de presiune. Dintre acestea cea mai potrivita tipologizare pare a fi cea in functie de natura intereselor urmarite: economice, sociale, politice. Din aceasta perspectiva, grupurile de presiune sunt: economice, sociale si politice. Grupurile de presiune economice pot fi organizatii profesionale. Toate profesiile pot avea asemenea grupuri. Ele apara, mai ales, interesele materiale ale membrilor. Unii sociologi si politologi afirma ca aceste grupuri de presiune nu recurg la camuflaj atunci cand isi prezinta obiectivele. Ele apeleaza la acest procedeu la nivelul argumentelor, evidentiind convergenta reala sau presupusa intre interesele lor particulare si interesul general. Grupurile de presiune economice apara si interesele morale, precum: reputatia, onoarea, imaginea de marca a profesiei.

In categoria grupurilor de presiune economice se includ: sindicatele salariatilor, organizatiile patronale la nivel national si regional, organizatiile comerciantilor, organizatiile agricultorilor.

Desi sindicatele sunt grupuri de presiune economice, au alaturi de scopul lor nonpolitic - de aparare a intereselor salariatilor in relatiile cu patronatul - si scopuri potential politice - care se manifesta de fiecare data cand puterea ia decizii care privesc salariatii sau sindicatul respectiv. Sindicatele nu pot ramane indiferente fata de contextul politic in care ele exista. Daca deciziile guvernului nu le satisfac, sindicatele fac presiune. Sindicatele isi pot adapta actiunile sindicale la perspectivele vietii politice. Sindicatele sustin partidele politice care sunt sensibile la revendicarile lor, isi pot convinge membrii sa nu faca greva in apropierea alegerilor pentru a nu impiedica activitatile partidelor respective sau in perioada in care reprezentanti ai acestor partide fac parte din guvern. Totusi, exista o limita a angajamentului politic al sindicatelor. Daca masurile luate de catre acesti ministri le lezeaza interesele, ele trec la actiune.

Sindicatul poate fi analizat din trei perspective: reprezentativitate, unicitate si disciplina. Reprezentativitatea sindicatului este data de procentul sindicalistilor in raport cu totalul salariatilor. Sunt mai multe sindicate. Fiecare profesiune are caracteristici proprii, probleme specifice distincte de ale altora. Dar aceste sindicate pot fi reunite in cadrul unei confederatii. Pluralitatea sindicatelor, lipsa lor de unitate reprezinta cauze ale slabiciunii miscarii sindicale. Disciplina are consecinte asupra activitatii sindicale. O slaba disciplina risca sa paralizeze actiunea sindicatului. O disciplina reala este un factor de organizare si rationalizare a raporturilor sociale19

Sindicatele salariatilor exercita o presiune folosind ca mijloc de actiune greva. Rolul opiniei publice este foarte important. Daca opinia publica sprijina revendicarile grevistilor, ea poate constrange guvernul la concesii. Daca, din contra, opinia publica este ostila sau indiferenta, deoarece fie cererile grevistilor sunt apreciate ca excesive, fie nu starnesc interesul, atunci guvernul nu se teme ca o masura ferma va fi impopulara. Exista mai multe forme de greva. Greva surpriza este declansata inaintea negocierilor sau in timpul acestora. Greva perlata presupune o succesiune a incetinirii lucrului la fiecare sectie. Greva turnanta afecteaza, rand pe rand, diferitele sectoare ale unei intreprinderi. Greva de zel sau a zelului consta in aplicarea scrupuloasa a instructiunilor de functionare, a ordinelor de munca in vederea blocarii activitatii intreprinderii. M. Manoilescu prezinta in lucrarea " Rostul si destinul burgheziei romane", un caz de la sfarsitul secolului al XIX-lea, petrecut in Italia. Functionarii de la caile ferate au fost impiedicati sa faca greva. Ei au hotarat sa faca o presiune mult mai eficace si anume sa aplice cu strictete absoluta dispozitiile cele mai neinsemnate din legile si regulamentele privitoare la transporturi. Aplicarea rigida a legilor a dus la intarzieri si la sicane atat de grave, incat, dupa cateva saptamani, cercurile economice din Italia s-au adresat guvernului cerandu-i sa intervina pentru a face sa inceteze aceasta originala greva20. Exista si forme de greva cu ocuparea locului de munca. In greva japoneza starea de nemultumire, de indignare a salariatilor se exprima prin purtarea unei panglici la mana in timpul orelor de lucru. Greva salbatica este aceea decisa la baza, in afara unui ordin sindical.

Organizatiile patronale pot finanta activitatea electorala a unor candidati care au aceleasi vederi cu membrii lor. Pot orchestra anumite campanii de presa in favoarea sau impotriva unor candidati. Membrii patronatului cauta sa influenteze deciziile puterii politice. In cazul deciziilor care privesc direct o ramura industriala sau alta, influenta grupurilor patronale corespunzatoare este mai mare. In cazul deciziilor de politica generala, influenta organizatiilor patronale este mai mica, deoarece guvernantii trebuie sa tina seama de presiuni mult mai diverse si, in primul rand, de influenta opiniei publice21

Organizatiile comerciantilor nu pot apela la greva ca forma de actiune, deoarece isi lezeaza propriile interese, daca magazinele sunt inchise. Ele au recurs la alte mijloace de presiune precum: manifestatii, bararea drumurilor, greva impozitului (fiscala), chiar agresarea unor perceptori.

Organizatiile agricultorilor au avut, in anumite conjuncturi, in tarile cu un numar mare de agricultori, o influenta destul de mare. Organizatiile agricultorilor participa la manifestatii, bareaza drumurile, distrug marfurile straine care le fac concurenta neloaiala.

Prin actiunea lor revendicativa, grupurile de presiune elimina aspectele excesive, iresponsabile, aventuriste manifestate in comportamentul unor indivizi. Fiind realiste si responsabile, conducerile grupurilor de presiune isi dau seama ca solutiile obtinute in urma negocierilor cu puterea sau patronatul sunt solutii de compromis. Membrii acestor grupuri, nefiind intotdeauna constienti de raporturile de forta, vor sa continue actiunile. Conducatorii grupurilor de presiune vor urmari reducerea focarelor de rezistenta, temperarea actiunii unor membri. Astfel, conducatorii sindicatelor vor arata salariatilor ca prelungirea unei greve poate transforma o semivictorie intr-o infrangere completa. Conducatorii organizatiilor agricultorilor le arata militantilor ca este suficient sa se anunte ca vor bara drumurile, pentru a-si indeparta sustinerea opiniei publice sau chiar a o transforma in adversara22

4 Teorii asupra grupului mic

Exista grupuri experimentale constituite in mod artificial de catre sociologi. Tehnica grupurilor experimentale a fost elaborata de sociologii El. Mayo, K. Lewin, J. Moreno, R. F. Bales si altii.

In 1927, un grup de cercetatori de la Harvard, sub directia lui El. Mayo, a intreprins in atelierele de la Hawthorne Western Electric o serie de cercetari care s-au prelungit pana in 1932. La firma se facusera experimente in legatura cu influenta iluminatului asupra productivitatii. Imbunatatirea iluminatului a antrenat o marire a productivitatii. Cand s-a diminuat iluminatul in spatiul in care lucra grupul experimental, productivitatea a continuat sa creasca. Echipa lui Mayo nu a putut explica fenomenul.

S-au hotarat sa studieze efectul oboselii si al monotoniei asupra productivitatii23. Cinci lucratoare, selectionate in functie de afinitatile lor, s-au oferit pentru experiment. Lucrul consta in asamblarea unor relee telefonice. Un observator a stat in permanenta in atelierul experimental. S-au produs anumite modificari asupra situatiei in care se lucra, asupra numarului si duratei pauzelor, s-a diminuat durata zilei si saptamanii de lucru. In ciuda reducerii timpului de munca, productivitatea se marea. Aceasta continua sa se mareasca si atunci cand s-au suprimat avantajele si s-a revenit la situatia initiala. Productivitatea in grupul experimental era cu mult mai mare decat in restul uzinei. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca nu conditiile materiale imbunatatite explicau cresterea productivitatii, ci bunele relatii ce s-au stabilit intre muncitoare. Atitudinile personale si relatiile interpersonale s-au modificat in grup. Experimentul a aratat ca "individul nu reactioneaza la conditiile fizice ale mediului asa cum sunt, ci asa cum le simte, insa el le simte in functie de sentimentele si atitudinile create de propria experienta dobandite, anterior, in afara intreprinderii sau in functie de relatiile si interactiunile din intreprindere24". Experimentul a evidentiat rolul grupului mic in industrie, precum si importanta grupului informal, mai ales, cand acesta coincide cu grupul formal. Sociologii au inceput sa studieze obiectiv organizarea informala a unitatilor economice precum constituirea unor grupuri de afinitate intre muncitori, repartizarea rolurilor, aparitia unor mediatori atunci cand apar conflicte in cadrul grupului, emergenta unui anumit mod de comportare in afara regulilor prestabilite2

K. Lewin este considerat fondatorul "dinamicii de grup", adica a cercetarilor asupra functionarii interne a grupurilor. Utilizand, intr-o maniera intensiva, metoda experimentala, el si-a propus sa studieze modul in care grupul se organizeaza, se structureaza, se asambleaza si evolueaza26

K. Lewin a aratat ca indivizii sunt situati intr-un camp social unde suporta atractii, repulsii, incurajari, constrangeri. Rolul social al indivizilor ii face sa perceapa, intr-un mod diferit, aceeasi realitate. Taranul nu vede gradina care-i inconjoara casa in acelasi fel ca pictorul sau turistul. Viziunea globala antreneaza, la randul sau, o alta perceptie a detaliilor pentru ca ea provoaca o alegere27

Campul psihosocial reprezinta o totalitate de fapte existente, percepute ca fiind interdependente. El inglobeaza subiectul cu nevoile si tendintele sale. Individul care se afla in campul psihosocial depinde de distributia fortelor care se manifesta, adica de raporturile dinamice care leaga partile care il compun. Conduita individuala reprezinta o relatie dinamica intre individ si mediul sau. Campul psihosocial poate determina conduita individului. La randul sau, mediul depinde de variabile psihologice: trebuinte, scopuri, motivatii ale indivizilor. Intre individ si mediul sau se afla interactiuni dinamice.

Grupul este o totalitate dinamica unde se manifesta, in acelasi timp, forte care leaga indivizii intre ei si care-i unesc in calitate de grup. Din aceasta interdependenta psihosociala rezulta forte care genereaza evolutia grupului. Comportamentul grupului se inscrie de asemenea intr-un camp psihologic in cadrul caruia se manifesta tensiuni fie pozitive, fie negative rezultate ale dorintelor indivizilor.

Dintre experimentele facute de Lewin si care l-au dus la o serie de descoperiri valoroase amintim doua. El a constatat ca orice tentativa de a modifica obiceiurile sociale ridica, in general, rezistente considerabile28

Lewin a cercetat schimbarea atitudinilor alimentare. El si-a pus problema: cum pot fi determinate gospodinele sa modifice meniul, facand un loc mai mare consumului de lapte proaspat. Gospodinele unui mic oras au fost atrase in doua feluri de actiuni. Unele au urmat cursuri tinute de catre dieteticieni competenti care s-au referit la valoarea nutritiva a laptelui proaspat. Altele au luat parte la discutii pe aceeasi tema intr-un grup. Nu s-a recurs la nici o presiune in nici unul dintre cazuri. Timpul a fost acelasi si pentru curs si pentru discutii. S-a controlat consumul dupa doua saptamani si apoi dupa patru saptamani. Dupa doua saptamani, consumul de lapte proaspat la gospodinele care au luat parte la discutii a fost mai mare decat la cele participante la cursuri. In intervalul de la doua la patru saptamani, a crescut cu mult mai mult numarul gospodinelor consumatoare de lapte proaspat in grupul celor care participau la discutii, fata de cel al gospodinelor care audiau cursul.

Celalalt exemplu este din timpul celui de-al doilea razboi mondial. La sugestia guvernului american, Lewin a incercat sa modifice obiceiurile alimentare ale gospodinelor in sensul diminuarii consumului de carne de vita si a cresterii consumului de maruntaie (organe). A organizat mai intai un sistem de conferinte. Influenta acestora a fost o crestere de 3% a numarului gospodinelor care si-au modificat comportamentul. Apoi a organizat o serie de discutii de grup. In locul monologului, le-a incitat pe gospodine sa-si exprime opiniile, sa faca ele insele unele incercari. Rezultatul a fost spectaculos, inregistrandu-se o crestere cu 32% a cumparaturilor de maruntaie.

Experimentele lui Lewin au scos in evidenta superioritatea procedeului discutiei de grup si a deciziilor luate in comun fata de expunerile de la catedra. Avantajul unei discutii libere consta in angajarea eu-lui individului intr-o interactiune sociala, prin confruntarea atitudinilor. Fiecare il ajuta pe celalalt sa evolueze catre o noua atitudine. Insecuritatea provocata de schimbare este atenuata de sentimentul

apartenentei la grup. Daca individul gandeste ca grupul este pe punctul de a adopta o noua atitudine, si-o poate schimba el insusi. In cazul conferintelor, individul, desi este inconjurat de un larg auditoriu, recepteaza cele spuse, singur, nu are un schimb de idei cu ceilalti. Este mai usor sa schimbi obisnuintele, valorile si normele unui grup mic, decat pe cele ale unui individ izolat.

Lewin considera ca in fiecare grup exista un echilibru cvasistationar sprijinit pe un camp de forte. Unele actioneaza pentru a mentine nivelul de comportament al grupului la un anumit punct al echilibrului, in cazul obiceiurilor alimentare: rapiditatea prepararii, pretul. Alte forte actioneaza pentru a mentine comportamentul fiecarui membru la nivelul echilibrului grupului. Aceste forte sunt normele, standardele grupului: credinte, prejudecati, obiceiuri. Ele pot fi institutionalizate si presupun sanctiuni. Pentru a se obtine o schimbare trebuie sa se actioneze asupra celei de-a doua categorii de forte. Conferinta actioneaza asupra primei categorii de forte. Se urmareste modificarea comportamentului grupului. Normele grupului nu pot fi schimbate prin metoda conferintei, indivizii fiind conformisti. In discutii, este suficienta o mica atitudine nonconformista la unii dintre membrii grupului pentru ca si altii sa accepte schimbarea.

Pentru a invinge rezistenta si a face posibila schimbarea, trebuie parcurse trei etape, arata Lewin: 1. sa se decristalizeze obisnuintele colective prin discutii libere (destructurarea); 2. sa se promoveze norme noi prin decizia grupului (schimbarea); 3. sa se consolideze aceste norme prin instaurarea unei organizari adecvate (fixarea)29

Discutiile din grup sunt importante si la nivelul unitatilor de productie. Aceste discutii permit marirea nivelului angajamentului personal in favoarea schimbarii. Dupa discutie, participantii isi asuma, personal, responsabilitatea dispozitiilor, ordinelor. Discutiile libere aduc informatii conducatorilor, in masura in care participantii isi pot exprima temerile, criticile sau aprobarea fata de schimbari. Metodele dinamicii grupurilor sunt capabile sa diminueze rezistenta indivizilor, sa faca grupul permeabil la schimbare.

J. Moreno, sociologul american nascut in Romania, este intemeietorul sociometriei, ca teorie si metoda referitoare la aspectul preferential-afectiv al vietii grupului.

Moreno considera ca omul are o anumita creativitate spontana care ramane, in mare parte, inutilizata. El isi propune descoperirea obstacolelor care impiedica spontaneitatea creatoare sa se elibereze. Fortele care ne apropie sau ne indeparteaza de alti indivizi cu care suntem in contact reprezinta un obstacol30

Sociograma este o tehnica prin care se descrie jocul acestor forte. Sociograma ne permite sa aflam de la fiecare subiect care sunt membrii grupului cu care ar dori sa se asocieze intr-o anumita situatie si care sunt cei cu care nu vrea sa se asocieze. Criteriile se aleg prin raportarea la viata grupului. Astfel, pot fi puse intrebari de genul: 'Cu cine preferati sa lucrati la montarea unui agregat?'; 'Cu cine nu doriti sa lucrati la montarea unui agregat?' Se obtine urmatoarea sociograma31

1 - lider, deoarece este ales de 5 membri.

6 - lider secundar, fiind ales de 3 membri.

2 - eminenta cenusie, este ales doar de lider (prin intermediul liderului, el face sa circule informatia in grup).

14 si 15 - formeaza o pereche sau o diada. 17 19 18 9 4 3 1 2568714 15 16 10111213

10, 11, 12, 13 - formeaza o clica sau un subgrup.

16 - este un izolat.

17 - individ neales.

Aceasta tehnica permite constituirea unor grupuri de scolari sau a unor echipe de lucru, mai ales, cand se observa ca echipa constituita, initial, la intamplare, nu are un climat favorabil si nici nu obtine o productivitate a muncii normala.

Testul sociometric presupune precizarea criteriului in functie de care se face alegerea, spre exemplu: cu cine preferati sa lucrati. Daca numarul alegerilor este limitat la trei, subiectul trebuie sa aleaga intr-o ordine, dupa gradul de preferinta: in primul rand - 3 puncte, in al doilea rand - 2 puncte, in al treilea rand - 1 punct.

Presupunem un grup format din 5 persoane32

Conform acestui test, D este lider, fiind ales de 5 persoane, E este lider potential, fiind ales de 4 persoane si avand 8 puncte in comparatie cu C care are tot patru primiri, dar totalizeaza doar 5 puncte; A este un izolat, nefiind ales de nimeni.

Sociograma si testul sociometric incearca sa stabileasca anumite corelatii intre factorii sociometrici si factorii individuali ca: varsta, coeficient intelectual, trasaturi de caracter. De asemenea, isi propune sa descopere cauzele tensiunilor din cadrul grupului si sa le remedieze printr-o reconstructie sociometrica. Aceste tehnici se folosesc pentru constituirea unor echipe omogene, ameliorarea comunicarii in grup, selectionarea sefilor.

Sociodrama si psihodrama sunt doua tehnici asemanatoare, care isi propun eliberarea spontaneitatii creatoare a individului, ferecata intr-un ansamblu de atitudini stereotipe si mascata de personalitate33

Se organizeaza un fel de piesa de teatru. Tehnicile presupun cinci elemente: platoul (scena), protagonistul (pacientul), eu-rile auxiliare, auditoriul (publicul), regizorul (directorul). Spatiul scenic circular permite conflictului sa se desfasoare intr-un dublu registru: in realitatea sa si in imaginarul teatral. Protagonistul trebuie sa fie el insusi si sa-si exprime spontan dorintele, asociatiile verbale. Eu-rile auxiliare trebuie sa dea replicile protagonistului. Ele il ajuta pe director sa figureze personaje reale sau imaginare ale dramei traite. Publicul simbolizeaza opinia, aduce protagonistul in situatia sa teatrala. Directorul conduce jocul, relanseaza discutia cand aceasta lancezeste34

Sociodrama permite cunoasterea adevaratei naturi a raporturilor pe care subiectul le stabileste cu ceilalti si cu grupul. Se foloseste la studierea relatiilor care exista in anumite grupuri sociale din diferite domenii, chiar din unitati economice. Psihodrama are un rol terapeutic fiind folosita in tratamentul unor maladii mentale.

Sociometria permite descoperirea multitudinii relatiilor preferential-afective de atractie-respingere-indiferenta ce se stabilesc la nivelul grupurilor mici.

R. Bales a analizat procesele de interactiune in cadrul grupului de discutie. Grupul de discutie este format dintr-un numar restrans de persoane. In cursul uneia sau mai multor reuniuni fata in fata, fiecare persoana are impresii si perceptii suficient de clare despre ceilalti participanti la grup, precum si despre reactiile acestora. Bales si-a propus sa stabileasca un raport intre coeziunea grupului (consensul sau) si caracteristicile functionarii acestuia3

Bales a folosit 12 categorii exprimate in termeni operationali, care permit clasarea diferitelor tipuri de interactiuni si intelegerea desfasurarii discutiei si a rolului participantilor. El grupeaza comportamentele verbale ale participantilor la discutii in trei domenii: domeniul socio-afectiv pozitiv, domeniul sarcinilor (obligatiilor), domeniul socio-afectiv negativ; in patru zone ale categoriilor: A - reactii pozitive, B - raspunsuri, C - cereri, D - reactii negative; in sase probleme: a) de informare, b) de evaluare, c) de control (influenta), d) de decizie, e) de tensiune, f) de integrare36. Se vor manifesta 12 categorii de comportamente.

Comportamentul in domeniul socio-afectiv pozitiv si in zona reactiilor pozitive presupune: 1. manifestarea solidaritatii - individul ii incurajeaza pe altii, ii ajuta, le valorifica efortul; 2. manifestarea destinderii - individul cauta diminuarea tensiunii, glumeste, rade, se declara satisfacut; 3. acceptarea tacita (acordul) - individul are intelegere pentru ceilalti.

In domeniul sarcinilor si in zona raspunsurilor, comportamentul consta in: 4. oferirea de sugestii - individul respecta, in acest caz, libertatea altuia;  afirmarea unei opinii - individul isi spune parerea, isi exprima o dorinta; 6. acordarea unei orientari - individul informeaza, confirma.

In domeniul sarcinilor si in zona cererilor, comportamentul se refera la: 7. cererea unei orientari - individul cere o informare, o confirmare; 8. cererea unei opinii - individul cere o evaluare, o analiza; 9. cererea unei sugestii - individul cere anumite directionari, anumite mijloace de actiune.

In domeniul socio-afectiv negativ si in zona reactiilor negative, comportamentul presupune: 10. dezaprobarea tacita - individul respinge pasiv, refuza ajutorul; 11. manifestarea tensiunii - individul cere ajutor, se retrage de la discutie; 12. manifestarea antagonismului - individul da dovada de opozitie, ii denigreaza pe altii, se afirma pe sine37

Grafic, tabelul categoriilor lui Bales38 arata astfel:

Tehnica lui Bales consta in inregistrarea fiecarei unitati de interactiune, adica a fiecarei comunicari care este observabila in grup: mimica, semne de aprobare, incruntare, ridicarea sprancenelor, mesaje vorbite. Informatia inregistrata pentru fiecare mesaj presupune identificarea emitatorului si receptorului. Mesajul este clasificat in una din cele 12 categorii.

Tehnica lui Bales ofera informatii importante despre rolul jucat de fiecare dintre subiectii participanti la discutie. Astfel, categoriile 4,5 si 6 permit descoperirea rolului de lider, categoriile 10, 11 si 12 ajuta la evidentierea rolului de deviant. Prin folosirea acestei tehnici se pot stabili profilul individului si profilul grupului. Un individ se dovedeste negativ in 50% din cazuri, iar altul apare ca lider prin procentajul propunerilor sale pozitive. Profilul grupului rezulta din totalul interactiunilor la nivelul acestuia. Spre exemplu, intr-un grup, reactiile afective pozitive (1,2,3) reprezinta 25%, pe cand reactiile afective negative (10,11,12) doar 12%39

Dupa Bales, interactiunea se produce atunci cand o unitate de actiune semnificativa si determinanta, care porneste de la un subiect (cuvant, comportament), actioneaza ca un stimul, ca un fapt de reactiune pentru un alt subiect. Prin clasarea tipurilor de interactiune, prin stabilirea frecventei lor, prin urmarirea desfasurarii acestor interactiuni se pot degaja rolurile si nivelurile contributiei diferitilor membri ai grupului.

Tehnica lui Bales permite descoperirea statusului subiectilor, in grup, relatia dintre popularitatea unui membru si alegerea sa ca lider, existenta a doi lideri complementari: unul specialist in rezolvarea sarcinilor, altul specializat in probleme socio-afective. Se poate intampla ca dupa mai multe reuniuni, liderului clasat primul sa-i descreasca numarul de alegeri din partea celorlalti. Competenta sa tehnica poate 1. Manifestarea solidaritatii 2. Manifestarea destinderii 3. Acceptarea tacita 4. Oferirea de sugestii  Afirmarea unei opinii 6. Acordarea unei orientari 7. Cererea unei orientari 8. Cererea unei opinii 9. Cererea unei sugestii 10. Dezaprobarea tacita 11. Manifestarea tensiunii 12. Manifestarea antagonismului A B C D abcdef Domeniul socio-afectiv pozitiv Domeniul sarcinilor Domeniul socio-afectiv negativ

duce la pierderea prietenilor si aparitia dusmanilor. Celalalt lider, acordand mai multa importanta problemelor socio-afective, va culege mai multe alegeri afective.

T. Grup (Training Group) este o tehnica folosita de elevii lui K. Lewin. Ideea initiala a creatorilor tehnicii este aceea ca majoritatea indivizilor traiesc si muncesc in grupuri, dar, adesea nu se tine seama de modurile lor de actiune, de felul in care ii vad pe ceilalti, de reactiile pe care le provoaca. Viata reprezinta, pentru majoritatea oamenilor, un dialog al surzilor. Este important sa se incerce sa se faca posibil dialogul, sa se realizeze o mai buna comunicare. Aceasta nu este posibila decat daca se inlatura obstacolele interioare, rezistentele pe care fiecare le opune altora40

Tehnica T. Grup consta in reunirea a 10-15 participanti care nu se cunosc, la un seminar de 5-6 zile, consacrat unor discutii libere, fara ordine de zi si probleme specifice de rezolvat. Scopul consta in a-i face pe participanti sa traiasca o experienta de comunicare. Reuniunea poate avea loc o jumatate de zi, in cealalta parte a zilei organizandu-se conferinte, sociodrame. Fiecare grup are un animator, care nu-l dirijeaza, ci are o functie de evaluare.

Membrii grupului isi abandoneaza rolurile obisnuite si ierarhiile. Ei traiesc intr-o atmosfera de egalitate, manifestata prin folosirea prenumelui si prin tutuire. In cadrul grupului, din cauza absentei structurii, nu se stabilizeaza nici un comportament. Atitudinile membrilor grupului sunt percepute si explicate de altii cu multa franchete, uneori cu brutalitate.

Rolul T. Grupului nu este de a dezvolta cunoasterea la nivel stiintific, nici de a-i invata pe membri procedee, ci de a crea nevoia de cunoastere stiintifica si de tehnici explicite. El nu poate crea aceasta trebuinta decat schitand, spontan, tendintele cognitive si tehnice cele mai potrivite membrilor sai41

T Grup este folosit pentru a forma cadrele de conducere din economie si educatorii. T. Grup este un mijloc de terapie de grup.

5 Autoritati si lideri

Dupa unii sociologi, "autoritati" sunt cei care sunt ascultati din cauza puterii pe care colectivitatea le-o recunoaste in mod oficial, iar "lideri" sunt cei care sunt ascultati din cauza prestigiului, a ascendentului, a stralucirii lor. Cele doua concepte interfereaza in unele situatii. In anumite grupuri mai putin formalizate de tipul clicilor, bandelor, grupurilor experimentale, liderul devine autoritate pe masura ce se afirma ca lider, in absenta oricarui rol de autoritate preexistent. Faptul de a fi lider acceptat si urmat ii da legitimitate in ochii membrilor grupului42. Alti sociologi fac distinctie intre liderul formal a carui putere si autoritate deriva din valoarea sociala a functiei si liderul informal a carui influenta este castigata in jocul raporturilor interactionale intre membri43

Conceptul de autoritate scoate in evidenta un element esential al structurii sociale, faptul ca aceasta exista intr-o colectivitate a sistemelor de rol care corespund unor statusuri ce dau titularilor lor dreptul de a obtine supunere din partea titularilor altor statusuri, acestia considerand-o ca legitima.

Autoritatea este o realitate a organizarii sociale. Ea apare in cadrul grupurilor organizate. Exercitarea autoritatii nu depaseste limitele organizatiei in cadrul careia a fost institutionalizata. Autoritatea reprezinta capacitatea unei persoane de a obtine ascultare, de a-i fi primite ordinele, sugestiile, sfaturile, cu respect, fara ostilitate sau rezistenta. Autoritatea poate fi impersonala si personala. In grup, autoritatea impersonala apartine unei institutii. Autoritatea personala se refera la individul care se identifica, pentru o anumita perioada, cu institutia respectiva. Spre deosebire de autoritatea personala, autoritatea impersonala are permanenta si stabilitate. Un individ investit cu putere isi exercita autoritatea atat timp cat dispune de statusul respectiv. Autoritatea sa inceteaza la incheierea mandatului. Fiecare individ incearca sa adauge, la autoritatea impersonala, calitatile sale morale, stiintifice, tehnice, prestigiul sau.

Cel care a facut o analiza a autoritatii legitime a fost Max Weber. El s-a referit la trei tipuri de autoritate legitima: autoritatea traditionala, autoritatea rationala si autoritatea charismatica. Autoritatea traditionala deriva din respectarea traditiei, adica a normelor, valorilor, obiceiurilor, modurilor "de a face si de a fi" ale colectivitatii respective. Un mesaj sau un ordin au autoritate daca se conformeaza cerintelor acestor elemente traditionale. Autoritatea legal-rationala se impune datorita conformitatii cu regulile normative, procedurile, codurile, legile existente in societate sau, altfel spus, datorita situarii ei pe un ansamblu de reguli de drept corelate logic. Autoritatea charismatica izvoraste din harul, gratia, calitatile exceptionale atribuite conducatorului de catre cei condusi44. Dupa unii teoreticieni, aceasta n-ar fi un tip de

autoritate, deoarece conducatorii nu sunt autoritati, ci lideri. Totusi, prin faptul ca un lider este acceptat si urmat, el apare ca legitim in ochii membrilor grupului sau colectivitatii.

Exista tendinta de a considera autoritatea manifestata in societatile contemporane ca fiind o autoritate rational-legala. Ea se manifesta nu numai la nivelul societatii, ci si in cadrul profesiunilor si organizatiilor din societatea contemporana. Autoritatea unui profesionist este asemanatoare autoritatii rational-legale, deoarece el trebuie sa-si justifice actiunile, sa prezinte ratiunile faptelor sale. Justificarea autoritatii profesionistului se realizeaza prin competenta sa, recunoscuta de ceilalti si prin conformitatea conduitei profesionale cu imperativele deontologiei.

Intre autoritatea rational-legala a functionarului public si autoritatea profesionistului exista asemanari si deosebiri. Ambele forme de autoritate sunt specifice sau limitate. Competenta functionarului este circumscrisa unui anumit domeniu, in afara acestuia el este un simplu particular caruia nu i se datoreaza ascultare. Competenta profesionistului se manifesta numai in genul de activitate care corespunde cunostintelor, metodelor si tehnicilor de specialitate. Diferenta se refera la faptul ca autoritatea legal-rationala este ierarhizata, in timp ce autoritatea profesionala este bazata, mai ales, pe incredere. Intr-un sistem administrativ, functionarul este numit, cetateanul nu si-l poate alege, dupa preferintele sale, asa cum procedeaza cu profesionistul4

Intr-un grup, indivizii pot intra si iesi dupa propria vointa. Calitatea de membru se bazeaza pe consimtamant. Dar atat timp cat este membru al unui grup, autoritatea exercitata de superiori are caracter de obligativitate. Consimtamantul se refera la calitatea de membru al grupului si nu la acceptarea dispozitiilor date de autoritatea constituita. Exercitarea autoritatii este legata de statusuri, roluri, norme. Normele se refera la obligatii, prerogative, raspunsuri, privilegii, drepturi.

Exercitarea autoritatii reprezinta dreptul de a lua decizii, dar si obligatia de a le pune in aplicare. Deciziile autoritatii nu accepta dezbateri ulterioare, discutii sau respingeri. O data ce ordinul a fost emis de autoritate, el trebuie sa fie ascultat. Ordinele autoritatii nu sunt simple enunturi, ci formulari cu "trebuie". Ele cer un raspuns de supunere din partea celor asupra carora se exercita autoritatea.

Unii teoreticieni disting autoritatea de competenta. Ei coreleaza autoritatea cu puterea, supunerea, obligatia, iar competenta cu influenta. Ei considera ca limbajul obisnuit provoaca unele confuzii. Cand se foloseste expresia "X este o autoritate in materie de Y", se recunoaste faptul ca persoana respectiva este competenta in acel domeniu, ajungand la o inalta treapta a cunostintelor, indemanarii, priceperii. Acceptarea opiniilor unor astfel de persoane nu este obligatorie. Ceilalti o fac din admiratie si respect. Expresia "autoritate competenta" nu are in vedere competenta, ci faptul ca autoritatea respectiva este legitima. Exercitarea autoritatii competente nu implica, in mod necesar, cunostinte superioare sau un grad superior de abilitate ori competenta46

Exercitarea autoritatii depinde de modul in care este primit mesajul sau ordinul. Autoritatea este o sursa de frustratii pentru cei asupra carora se exercita. Autoritatea atasata unui mesaj sau unui ordin impiedica spontaneitatea individului. Dar nu trebuie redusa autoritatea la violenta. In masura in care se exercita in numele unei reguli, autoritatea instituie o patrundere a acestei reguli in sfera personala.

Consider ca intr-o unitate economica, seful formal, institutional, numit de conducere sau ales in mod democratic, este o autoritate in cadrul grupului. Totusi, termenii care se folosesc pentru a desemna autoritatea personala sunt cei de lider si conducator. Pentru a nu se face confuzie intre liderul-autoritate si liderul informal, se adauga fiecaruia cuvantul ce-i diferentiaza.

Sociologii au stabilit o corelatie intre tipul grupului si profilul conducatorului. Astfel, R. B. Cattell propune patru categorii de grupuri cu tipurile de conducatori specifici. Intr-un grup de rezolvare a unor probleme, spre exemplu un grup de geologi care fac prospectiuni, rolul liderului deriva din competenta sa stiintifica si tehnica si se rezuma la realizarea sarcinilor. Este necesar ca acest tip de conducator sa fie inteligent, imaginativ, sa aiba o oarecare independenta pentru a propune, eventual, o solutie originala. Grupul reunit pentru o activitate de destindere, de loisir are nevoie de un lider sociometric. Membrii grupului il urmeaza daca este agreabil, daca da tonul. Grupul reunit pentru a-si delega reprezentantii, care trebuie sa-i apere cu indarjire interesele ii mobilizeaza pe cei care-l reprezinta, de exemplu pe liderii de sindicat. Acesti lideri trebuie sa dea dovada de forta de caracter si de spirit practic. In grupul angajat intr-o activitate de lunga durata, mai mult sau mai putin periculoasa si imprecisa, liderul trebuie sa fie indraznet, sa nu fie bantuit de anxietati si sa stie sa comunice cu colegii47

Sociologii Lewin, Lippitt si Whyte au constituit grupuri experimentale formate din elevi de 10 ani care, sub conducerea unui adult, aveau sarcina de a confectiona masti de teatru. In primul grup, conducerea era autoritara. Conducatorul hotara tehnicile care se vor folosi si activitatile care se vor desfasura. Seful nu participa niciodata la activitatea grupului. Al doilea tip de conducere putea fi calificat ca democratic. Seful permitea fiecarui membru sa

discute despre ce si cum trebuie rezolvate treburile. Decizia se lua in grup, la sugestia conducatorului. In al treilea grup, conducatorul nu intervenea decat in cazul in care i se solicita aceasta. Activitatea se desfasura la intamplare. Conducerea era de tipul "laissez-faire"48

Tipul de conducere influenteaza eficienta si moralul grupului. In privinta eficientei se poate afirma ca grupul cu conducere autoritara este mai productiv decat grupul cu conducere democratica. Dar grupul democratic a desfasurat o activitate de mai buna calitate decat grupul autoritar. In grupul cu conducere "laissez-faire" ineficienta este totala.

In ceea ce priveste moralul grupului, acesta este cel mai bun in grupul democratic. Exista o atmosfera favorabila muncii, dispozitiile sunt acceptate si asimilate deoarece sunt decise in comun. In grupul autoritar se genereaza frustratii si agresivitate. Simpatia intre membri este mica. In grupul cu conducere "laissez-faire", satisfactia membrilor este minima datorita ineficientei generate de necoordonarea actiunilor. Actele agresive sunt destul de numeroase.

In grupul cu conducere democratica, normele sunt percepute ca exigente functionale si sunt acceptate. Membrii grupului, intr-un proces de discutie si deliberare colectiva, pot fi de acord asupra normelor. In grupul democratic, liderul face sa prevaleze orientarea participativa. Liderul autoritar se izoleaza impreuna cu apropiatii sai de restul grupului. Liderul autoritar nu este participativ. El nu asociaza pe nimeni, cu exceptia apropiatilor sai, la conducerea activitatilor grupului.

6 Teoria elitelor

Conceptul de elita a fost elaborat de teoreticienii liberali pentru a-l opune conceptului marxist de clasa. Ei aratau ca societatea capitalista nu cunoaste veritabile clase cu caracter ereditar, ci numai straturi in care se intra si din care se iese destul de usor. Clasele corespundeau imobilitatii societatilor agrare, care presupuneau o economie stabila sau cvasistabila. In societatile industriale, bazate pe concurenta, competitie, inovatie, schimb, exista o mare mobilitate49

Teoreticienii elitelor descind din filosofia politica. Filosofii politici nu puneau la indoiala inegalitatea oamenilor in privinta capacitatii intelectuale, inegalitatea cetatenilor in bogatie sau in putere. Ei nu-si propuneau sa stearga aceste inegalitati naturale sau sociale, ci sa asigure ascensiunea celor mai demni in posturi cu responsabilitate si sa stabileasca relatii reciproce de autoritate si de supunere, de bunavointa si incredere intre guvernanti si guvernati50

Conceptul de elita a fost introdus in sociologie de V. Pareto. El spunea ca societatea nu este omogena, oamenii fiind diferiti din punct de vedere fizic, moral, intelectual. "Presupunem, spune Pareto, ca in toate ramurile de activitate, se poate atribui fiecarui individ un indice care arata capacitatile sale, aproape in maniera in care se dau puncte la examene, la diferite materii care se invata in scoala. Spre exemplu, celui care exceleaza in profesiunea sa, ii dam 10. Celui care nu a reusit sa aiba nici macar un singur client, ii dam 1, iar celui care este cu adevarat cretin ii dam 0. Celui care castiga milioane, ii dam 10. Celui care castiga mii de franci ii dam 6. Celui care castiga doar ca sa nu moara de foame ii dam 1. Celui care este internat intr-un azil de nevoiasi ii dam 0"51

Pareto spune ca se procedeaza in acest mod in toate ramurile de activitate. "Formam, astfel, o clasa din toti cei care au indicii cei mai inalti in ramura in care isi desfasoara activitatea si dam acestei clase numele de elita"52

In populatie exista doua paturi: patura inferioara, clasa straina elitei si patura superioara, elita. Pareto divizeaza elita in doua categorii: elita guvernamentala si elita nonguvernamentala. In elita guvernamentala se gasesc cei care participa la putere: ministru, senator, deputat. Elita nonguvernamentala cuprinde: elita economica, elita culturala, elita fiecarei profesiuni liberale.

Apartenenta la elita fiind fondata pe calitatile individuale, nu este ereditara in principiu. Se produce o inlocuire neincetata a elitelor vechi de catre elitele noi care provin din paturile inferioare ale populatiei. Acest fenomen este denumit de Pareto "circulatia elitelor". Elita guvernanta este intretinuta nu numai ca numar, ci si sub aspectul calitatii, de familii care vin din clasele inferioare si care ii aduc energia necesara pentru a se mentine la putere. Ea este tinuta in stare buna prin inlaturarea membrilor sai decazuti.

Circulatia elitelor este un factor esential al echilibrului social. Acumularea de elemente superioare in clasele inferioare si de elemente inferioare in clasele superioare este o cauza puternica de perturbare a echilibrului. Ca urmare a circulatiei elitelor, elita guvernamentala este intr-o stare de transformare lenta si continua.

Marie Kolabinska, o studenta a lui Pareto, a cercetat circulatia elitelor in societatea franceza de dinainte de 1789. Ea intelegea ca elita unei societati este formata din acei oameni care au un numar remarcabil de calitati: inteligenta, caracter, indemanare.

Pareto considera ca viteza de circulatie a elitelor trebuie sa fie considerata nu numai intr-un mod absolut, ci si prin raportul dintre cererea si oferta anumitor elemente. In tarile in care comertul si industria sunt putin dezvoltate, productia de indivizi care au, intr-un grad inalt, calitatile cerute pentru acest gen de activitate este supraabundenta. Cand comertul si industria se dezvolta, aceasta productie, ramanand aceeasi, nu este suficienta pentru necesitatea activitatilor respective. M. Kolabinska arata ca insuficienta recrutarii elitei nu rezulta dintr-o simpla proportie numerica intre numarul de membri noi si cel de membri vechi. Este necesar sa se tina seama de numarul persoanelor avand calitatile cerute pentru a face parte din elita guvernanta si care sunt respinse si, in sens opus, de numarul de noi membri de care are nevoie elita si care lipsesc. In primul caz, productia de persoane avand calitati remarcabile de instructie poate depasi cu mult numarul de persoane care isi pot gasi loc in elita si astfel se formeaza ceea ce se cheama un proletariat intelectual53

Prin avansarea ideii circulatiei elitelor, Pareto este de acord cu procesul mobilitatii verticale care consta in trecerea indivizilor de la un status social la altul. El accepta atat mobilitatea ascendenta, constand in schimbarea pozitiei de la un strat inferior spre altul superior, cat si mobilitatea descendenta, produsa in sens invers, prin trecerea de la un strat superior la altul inferior.

In teoria elitelor se incadreaza si lucrarile lui G. Mosca si R. Michels. Pentru a-i denumi pe conducatori, G. Mosca foloseste doua expresii sinonime:"clasa politica" si "clasa conducatoare politica". R. Michels utilizeaza termenul "oligarhie". Desi ei trateaza, mai ales, problema elitelor politice, sunt referiri si la elitele economice, in lucrarile lor.

G. Mosca respinge tentativele unor teoreticieni de a transpune direct teoria lui Darwin la explicarea vietii sociale. Luptei pentru existenta, el ii substituie lupta pentru preeminenta. Acest fenomen este constant si se produce in toate societatile. Competitia intre indivizii fiecarei unitati sociale are ca obiect pozitii superioare, bogatie, autoritate, controlul mijloacelor care permit unei persoane sa dirijeze dupa propria vointa numeroase activitati.

In toate societatile, spune Mosca, din antichitate si pana in zilele noastre, se intalnesc totdeauna doua clase: clasa care conduce si clasa care este condusa. Pentru Mosca, aceasta este o trasatura a tuturor societatilor organizate. Clasa conducatoare politica isi justifica puterea prin formula politica, aceasta fiind un ansamblu de doctrine, credinte si sentimente care da un fundament moral puterii conducatorilor54

M. Prelot face distinctie intre clasa conducatoare si clasa politica. El spune ca G. Mosca nu face aceasta distinctie. Dupa M. Prelot, clasa conducatoare este formata din toti cei ce detin influenta. Forta unei natiuni sau slabiciunea ei, cultura sa, facultatea sa de a suferi sau de a se bucura, prosperitatea sau decadenta sa depind, in primul rand, de natura acestei clase. Clasa politica este formata din cei ce detin puterea, fie din cei care detin puterea actuala, fie din cei care se afla in expectativa5

Mosca afirma ca teoria clasei politice sau clasei conducatoare politice permite indepartarea a doua erori foarte raspandite. Prima este aceea conform careia societatea poate fi condusa de un singur om. Dar un sef nu este capabil sa guverneze fara sprijinul unei clase politice care face sa fie respectate si executate ordinele sale. Cealalta eroare se refera la credinta ca masele sunt capabile sa guverneze ele insele. Intr-un regim reprezentativ, cand se spune ca alegatorii isi aleg reprezentantii, se foloseste un limbaj inexact. Adevarul este ca reprezentantul se face ales de catre votanti pentru ca a fost propus56. Prin vot, alegatorul nu alege pe cine ar dori. Daca ar fi asa, ar fi aproape tot atatia alesi cati alegatori sunt. Omul alege dintre candidatii prezentati de diferite partide, grupuri, comitete si nu dintre propusii proprii.

Mosca distinge intre societatile imobile in care circulatia elitelor nu are loc sau se produce foarte putin si societatile mobile in care circulatia elitelor se desfasoara normal. In statul reprezentativ modern, barierele care impiedica indivizii claselor inferioare sa ajunga in clasa conducatoare sunt suprimate. Aproape toate fortele politice, toate valorile sociale pot participa la conducerea politica a societatii moderne57

R. Michels arata ca existenta sefilor este un fenomen inerent tuturor formelor de viata sociala. Dupa Michels, legea sociologica fundamentala, careia i se supun ineluctabil organizatiile, este legea de fier a oligarhiei. Ea poate fi formulata astfel: organizatia este sursa in care se naste dominatia alesilor asupra alegatorilor, a mandatarilor asupra celor ce i-au imputernicit, a delegatilor asupra celor care i-au delegat. Cine spune organizatie, spune oligarhie58. Sefii, care, la inceput, se ivesc spontan si nu exercita functia de sef decat cu titlu accesoriu si gratuit, devin sefi profesionisti. Acest prim pas este urmat de al doilea, sefii profesionisti nu intarzie sa devina sefi stabili si inamovibili. Dupa Michels, complexitatea gestionarii activitatii duce la o anumita stabilitate a guvernantilor, in scopul unei cunoasteri profunde a problemelor. Apare, la el, ideea unei tendinte de profesionalizare a vietii politice.

Constituirea oligarhiei in cadrul multiplelor forme de democratie este un fenomen organic si o tendinta care se manifesta in orice organizatie. In orice forma de convietuire sociala, natura creeaza raporturi de dominatie si de dependenta. Masele, este de parere Michels, dau dovada de o imaturitate obiectiva, chiar

cele organizate se caracterizeaza printr-o incompetenta incurabila in rezolvarea problemelor variate pe care le au. Masele sunt complet neputincioase si dezarmate in fata sefilor lor. Inferioritatea lor intelectuala nu le permite sa-si dea seama exact de directia pe care o urmeaza si nici sa estimeze, in avans, semnificatia actiunii lor.

R. Aron distinge intre trei termeni: elita, clasa politica si clasa conducatoare. Intr-un sens larg, elita reprezinta ansamblul celor care, in diferite activitati, se ridica in varful ierarhiei si ocupa pozitii privilegiate si care acorda importanta fie veniturilor, fie prestigiului. El se pronunta pentru folosirea termenului la plural. Daca se foloseste termenul la singular, ar trebui sa se includa in el si "les rois de la pègre" (regii drojdiei societatii), deoarece si ei au reusit, situandu-se in varful ierarhiei. Termenul de clasa politica este rezervat unei minoritati, mult mai restranse, care exercita efectiv functiile politice de guvernare. Clasa conducatoare se situeaza intre elita si clasa politica. Ea cuprinde pe acei privilegiati care, fara a exercita functii propriu-zis politice, nu pot sa nu exercite o influenta asupra celor care guverneaza si asupra celor care se supun, fie din cauza autoritatii morale, fie din cauza puterii economice sau financiare pe care o au59

In domeniul economic, R. Aron distinge conducatorii a doua feluri de putere: gestionarii muncii colective - proprietarii mijloacelor de productie, managerii, inginerii si conducatorii maselor - sefii sindicatelor muncitoresti si eventual, conducatorii de partide politice, doritori sa organizeze un grup profesional (muncitorii din industrie) pe baza unei afilieri de clasa.

R. Aron foloseste expresiile "structura clasei conducatoare" sau "categoriile conducatoare" pentru a denumi relatiile impuse prin lege sau prin cutuma intre diverse specii de privilegiati detinatori fie de autoritate morala, fie de putere legala, fie de putere efectiva economica sau sociala"60. Intr-un regim democratic, intre aceste categorii exista nu numai diferentieri, ci si dialog.

In conditiile revolutiei stiintifico-tehnice, sociologii si politologii vorbesc despre aparitia unei noi elite a tehnocratilor, a specialistilor care formeaza o adevarata aristocratie. Apartenenta la grup ar fi determinata de cunostintele de specialitate, de conceptia despre lume, de interese specifice, de scara de valori, de limbaj. Valorile afirmate de ei ar fi: performanta, initiativa, progresul, ordinea, speranta fericirii, ridicarea standardului de viata. Grupul tehnocratilor ar exercita conducerea nu pe baza succesiunii, nu pe baza alegerii democratice, ci ca urmare a superioritatii stiintifice si tehnice recunoscute a membrilor sai.

Observarea grupurilor sociale evidentiaza anumite dimensiuni caracteristice ale procesului interactiunii sociale. Ea permite construirea unor modele teoretice care scot in evidenta variabilele care afecteaza functionarea societatii. Observarea grupurilor ne permite sa descifram modul cu care isi inteleg si isi apropriere oamenii rolurile si normele ce definesc aceste roluri.

NOTE BIBLIOGRAFICE

¹ Boudon, R., Bourricaud, Fr., Dictionnaire critique de la sociologie, Paris, P.U.F., 1982, p. 249

² Bottmore, T., B., Introduction à la sociologie, 1974, p. 100

³ Gurvitch, G., La vocation actuelle de la sociologie, vol. I, Paris, P.U.F., 1957, p. 302

⁴ Duverger, M., Sociologie de la politique, Paris, P.U.F., 1973, p. 63

⁵ Gurvitch, G., op. cit., p. 306-308

⁶ Ibidem, p. 314

⁷ Ibidem, p. 316

⁸ Duverger, M., op. cit., p. 54

⁹ Gurvitch, G., op. cit., p. 353-354

¹⁰ Grawitz, M., Méthodes des sciences sociales, Paris, Dalloz, 1972, p. 500

¹¹ Bottmore, T.B., op. cit., p. 101

¹² Dictionar de psihologie sociala, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1981, p. 49

¹³ Zamfir, C., Vlasceanu, L., (coord.), Dictionar de sociologie, Bucuresti, Editura Babel, 1993, p. 131

¹⁴ Albouy, S., Éléments de sociologie et de psychologie sociale, Toulouse, Privat, 1976, p. 181

¹⁵ Ibidem, p. 181-182

¹⁶ Dictionar de psihologie sociala, p. 68

¹⁷ Mica enciclopedie de politologie, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1977, p. 217

¹⁸ Denquin, J.M., Science politique, Paris, P.U.F., 1985, p. 397

¹⁹ Ibidem, p. 406

²⁰ Manoilescu, M., Rostul si destinul burgheziei romane, Bucuresti, Cugetarea, 1942, p. 198

²¹ Denquin, J. M., op. cit., p. 412

²² Ibidem, p. 444

²³ Mottez, B., La sociologie industrielle, Paris, P.U.F., 1982, p.18

²⁴ Ibidem, p. 20

²⁵ Albouy, S., op. cit. p. 173

²⁶ Ibidem, p. 176

²⁷ Reynaud, P.L., La psychologie economique, Paris, P.U.F., 1969, p. 31.

²⁸ La psychologie sociale, La sociologie, vol. III, Les Dictionnaires Marabout, Paris, p. 48

²⁹ Ibidem, p. 488

³⁰ Albouy, S., op. cit., p. 173

³¹ La psychologie sociale, vol. III, Les Dictionnaires Marabout, p. 481

³² Roman, T., Introducere in sociologia economica, Bucuresti, Editura ASE, 2000, p. 69

³³ Albouy, S., op. cit., p. 174

³⁴ Ibidem, p. 174

³⁵ La sociologie, vol. I, Les Dictionnaires Marabout, p. 25

³⁶ Ibidem, vol. III, p. 491

³⁷ La sociologie, vol. III, Les Dictionnaires Marabout, p. 491

³⁸ Ibidem, p. 491

³⁹ Grawitz, M., op. cit., p. 810

⁴⁰ Ibidem, p. 873

⁴¹ La sociologie, vol. III, Les Dictionnaires Marabout, p. 669

⁴² Duverger, M., op. cit., p. 183

⁴³ Dictionar de psihologie sociala, p. 131

⁴⁴ Duverger, M., op. cit., p. 185

⁴⁵ Boudon, R., Burricaud, Fr., op. cit., p. 25-26

⁴⁶ Bierstedt, R., The Social Order, New-York, Mac Graw Hill Book Company, 1974, p. 329

⁴⁷ Albouy, S., op. cit., p. 185-186

⁴⁸ Ibidem, p. 186-187

⁴⁹ Duverger, M., op. cit., p. 216

⁵⁰ Aron, R., Études sociologiques , Paris, P.U.F., 1988, p. 149

⁵¹ Pareto, V., Traité de sociologie generale, vol. II., Lausanne, Paris, 1917-1919, p. 1296

⁵² Ibidem, p. 1297

⁵³ Ibidem, p. 1300

⁵⁴ Mosca, G., Histoire des doctrines politiques depuis l'antiquité jusqu'à nos jours, Payot, Paris, 1936, p.10

⁵⁵ Prelot, M., Sociologie politique, Dalloz, Paris, p. 342

⁵⁶ Ibidem, p. 344

⁵⁷ Duverger, M., op. cit., p. 219

⁵⁸ Michels, R., Les partis politique, Flammarion, Paris, 1919, p. 300

⁵⁹ Aron, R., op. cit., pp. 150-151

⁶⁰ Ibidem, p. 154