Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » afaceri » comert
CONTRACTUL COMERCIAL INTERNATIONAL

CONTRACTUL COMERCIAL INTERNATIONAL



CONTRACTUL COMERCIAL INTERNATIONAL

1. Izvoarele obligatiilor in comertul international

Izvoarele obligatiilor in comertul international pot fi actele juridice si faptele juridice conexe cu actele juridice.

Actele juridice au fost clasificate, la randul lor, in acte juridice de baza (contractele si titlurile de valoare) si acte juridice auxiliare (precum oferta, acceptarea, acreditivul, ordinul de imbarcare).

Faptele juridice licite sau ilicite, pentru a fi izvoare de obligatii comerciale internationale, trebuie sa fie legate direct sau indirect, de un contract principal care “le poate oferi, prin extensiune, note de internationalitate si comercialitate, asigurandu-le un regim distinct de cel din dreptul intern, care sa justifice, printre altele, competenta jurisdictiei arbitrale”.




Unele dintre faptele juridice conexe (precum imbogatirea fara justa cauza, gestiunea de afaceri, plata lucrului nedatorat) pot sa dea nastere unei obligatii de restituire in sarcina beneficiarului.

Alte fapte juridice conexe, actiuni ilicite (precum concurenta neloiala ori abuzul de publicitate) sau omisiuni ilicite (neindeplinirea unei activitati sau neluarea unei masuri cand acea activitate sau masura trebuiau intreprinse de o anumita persoana, cum ar fi neluarea, din neglijenta, a masurilor de conservare a bunurilor primite in gestiune) dau, de asemenea, nastere la obligatia de reparare a prejudiciului.

Cel mai important instrument de realizare a comertului international il reprezinta contractul comercial international.

Fac parte din categoria contractelor comerciale internationale: contractul de vanzare internationala de marfuri, contractul de transport international de marfuri si persoane, contractul de asigurare internationala, contractul de comision international, contractul de mandat international, contractul de gaj, contractul de depozit, contractul de leasing, contractul de know-how, contractul de engineering etc.

Actele juridice unilaterale au o importanta mai mica decat contractele si sunt reduse ca numar in comertul international (de altfel si in dreptul intern situatia este aceeasi). Din sfera actelor unilaterale de comert international fac parte subscrierea unui titlu de credit (cambie, bilet la ordin, cec.), constituirea unei societati comerciale cu raspundere limitata cu asociat unic etc.

Clauzele asiguratorii in contractele pe termen lung

1. Riscurile comerciale

Executarea contractelor sinalagmatice poate fi afectata de anumite evenimente care fac imposibila sau prea oneroasa prestatia uneia dintre partile contractante. Denumite de doctrina riscuri contractuale, asemenea evenimente se intalnesc atat in dreptul comun, cat si in contractele comerciale internationale, mai ales in contractele incheiate pe termen lung.

Definitie. Riscul contractual a fost definit ca fiind un eveniment care poate sa se produca dupa incheierea contractului, independent de culpa vreuneia dintre parti si care, daca se realizeaza, poate provoca pierderi pentru cel putin una dintre parti, afectand echilibrul stabilit la data incheierii contractului.

Clasificare. Avand in vedere natura lor, riscurile pot fi economice, politico-administrative, evenimente naturale.

La randul lor, riscurile economice se impart in riscuri valutare si riscuri nevalutare.

Riscurile economice valutare constau in modificarea cursului de schimb al monedei de plata fata de moneda de referinta (de calcul, de cont).

Riscurile economice nevalutare constau, in principal, in modificari ale conjuncturii economice pe o anumita piata comerciala, care pot sa afecteze prestatia unei parti mai ales in contractele pe termen lung (de exemplu, modificarea preturilor materiilor prime, materialelor, energiei, fortei de munca, tarifelor de transport, primelor de asigurare, comisioanelor, dobanzilor bancare, taxelor vamale, schimbarea conditiilor privind transferul de tehnologie si transferul drepturilor de proprietate industriala in general, schimbarea raportului dintre cerere si oferta cu privire la bunurile care fac obiectul contractului etc.).

Alte categorii de riscuri economice nevalutare (de exemplu, insolvabilitatea sau falimentul debitorului, neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale) vizeaza orice contract de comert international (nu numai contractele pe termen lung) si pot fi contracarate de parti prin stipularea unor clauze contractuale sau prin alte mijloace juridice de generala aplicare (de exemplu, constituirea gajului, ipotecii). Asemenea riscuri economice nevalutare se pot produce ca urmare a vointei debitorului sau independent de vointa lui, datorita unor cauze straine; de aceea in doctrina s-a remarcat ca aceste imprejurari vor fi luate in considerare ca riscuri contractuale doar daca s-au produs datorita unei cauze straine. Daca s-au produs din culpa debitorului obligatiei contractuale, este exclusa ideea de risc si se angajeaza raspunderea civila a acestuia.

Riscurile politico-administrative sunt generate de unele masuri adoptate de state sau de organizatii internationale intre momentul incheierii contractului si cel al finalizarii executarii lui (de exemplu, blocada economica, conflictele militare, embargoul, insurectia, adoptarea de masuri restrictive antidumping sau alte masuri de protectie a concurentei etc.).

Evenimentele naturale (cutremure, inundatii sau alte calamitati) prezinta interes pentru regimul juridic al contractelor cu executare succesiva mai ales cand au caracteristicile fortei majore.

Riscurile politico-administrative si calamitatile naturale, impreuna cu riscurile economice nevalutare formeaza, lato sensu, categoria riscurilor nevalutare, privite ca alternativa la riscurile valutare. Riscurile valutare si nevalutare, prin specificul lor, sunt imprevizibile, dar nu si insurmontabile. Numai forta majora este invincibila.

2.Mijloace juridice de evitare sau de neutralizare a riscurilor in contractele comerciale internationale

Pentru a raspunde nevoilor comertului international, doctrina a imaginat diverse mijloace juridice de evitare sau de neutralizare a riscurilor contractuale, cum ar fi: stipularea unor clauze care sa faciliteze: 1) acoperirea riscurilor prin garantii bancare, 2) acoperirea riscurilor de societatile de asigurare internationala, 3) intreruperea (temporara sau definitiva) a raportului contractual, 4) stipularea unor clauze asiguratorii.

A. Acoperirea riscurilor prin garantii bancare.

Garantiile bancare sunt mijloace de acoperire a riscurilor contractuale frecvent folosite in practica internationala, datorita eficientei lor.

Asistenta bancara poate consta in acordarea de garantii privind:

a) plata marfurilor exportate si serviciilor prestate prin acreditiv documentar irevocabil si prin scrisori de credit;

b) rambursarea creditelor scadente prin emiterea scrisorilor de garantie bancara si avalizarea cambiilor;

c) rambursarea avansurilor primite prin emiterea de scrisori de garantie bancara;

d) calitatea marfurilor livrate si livrarile la termenele convenite prin emiterea unor scrisori de garantie bancara etc.

Garantiile bancare sunt acordate, la cererea uneia dintre partile contractante, de bancile comerciale, care accepta astfel sa-si asume, ele insele, riscurile garantate.

B. Acoperirea riscurilor de societatile de asigurare internationala

Unele dintre marile societati de asigurare internationala sunt specializate in operatii de asigurari impotriva riscurilor care pot sa apara in timpul negocierii sau executarii contractelor de comert international. In baza contractelor de asigurare convenite cu importatorul sau exportatorul, asemenea societati preiau asupra lor urmatoarele categorii de riscuri: riscuri comerciale, politice, de fabricatie.

a) Riscul comercial poate decurge din diverse cauze: lipsa de lichiditati financiare a debitorului la scadenta obligatiei sale, datorita insolvabilitatii sau insolventei comerciale, ori datorita refuzului creditorului de a accepta cambia sau alte documente de plata prezentate de creditor.

b) Riscul politic poate fi generat de masuri de politica economica adoptate de un stat (de exemplu, interzicerea transferului valutar), pierderi in procesul de revalorizare si devalorizare a monedei de plata, instituirea unui moratoriu privind rambursarea creditelor straine etc.) sau de masuri cu caracter militar (de exemplu, riscul de razboi si cel de sechestru etc.).

c) Riscul de fabricatie este determinat de diverse imprejurari, precum:

c.1) deteriorarea grava a patrimoniului cumparatorului, care duce la pierderea capacitatii acestuia de a plati marfa comandata;

c.2) cresterea costurilor de fabricatie a marfii in asa masura incat sunt depasite posibilitatile financiare ale vanzatorului;

c.3) aparitia unor dificultati majore de aprovizionare cu materii prime, materiale, combustibili, energie etc., necesare fabricarii marfii ce constituie obiect al contractului.

Societatile de asigurare pot sa preia acoperirea riscurilor in totalitate sau doar partial. La acoperirea anumitor riscuri asiguratul se obliga, de regula, sa suporte o parte din paguba produsa (de exemplu, la riscul de interzicere a transferului valutar, la riscul de fabricatie etc.).

C. Stipularea unor clauze care sa faciliteze intreruperea raportului contractual.

In cazul realizarii unui risc contractual, prejudiciul se suporta de catre partea a carei prestatie a devenit imposibil de executat.

Daca ar constata iminenta realizarii unui risc contractual, debitorul obligatiei scadente nu ar putea intrerupe in mod unilateral executarea contractului, chiar daca aceasta intrerupere ar evita sau neutraliza consecintele riscului, ci ar fi necesar acordul celeilalte parti contractante.

Pentru ca intreruperea raportului contractual prin acordul partilor, in situatia iminentei realizarii unui risc, nu este intotdeauna posibila ulterior incheierii contractului, este necesar ca in contract sa fie cuprinse de la inceput clauze suspensive de executare, clauze rezolutorii sau clauze de denuntare unilaterala a contractului in anumite imprejurari.

a) Clauzele suspensive amana executarea obligatiilor contractuale pana la indeplinirea unor conditii stabilite de parti, cum ar fi: plata avansului, deschiderea acreditivului, obtinerea licentelor de import/export, avalizarea cambiilor, efectuarea probelor etc.

b) Clauzele rezolutorii (sau pactele comisorii) permit desfiintarea retroactiva a contractului si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului.

c) Clauzele de denuntare unilaterala a unui contract consfintesc dreptul partii ale carei interese sunt periclitate de un pericol evident si iminent de a revoca acel contract, pentru protejarea intereselor sale. Efectele revocarii contractului se produc numai pentru viitor (ca la reziliere), lasand neatinse efectele produse de contractul revocat pana in momentul revocarii, spre deosebire de rezolutia contractului si de nulitate care opereaza retroactiv. Daca se refera la un contract translativ de drepturi reale, revocarea contractului realizeaza un nou transfer, in sens invers, a drepturilor respective.

Clauza de denuntare unilaterala a contractului trebuie sa precizeze si mijloacele juridice de protejare a intereselor celuilalt contractant impotriva folosirii ei abuzive. Aceasta clauza este compatibila cu formalitatea incheierii contractului daca utilizarea ei este benefica ambelor parti, pentru ca in caz contrar ar fi doar un mijloc juridic de transfer al riscului de la debitorul obligatiei imposibil de executat, la creditorul acelei obligatii.

D. Stipularea unor clauze asiguratorii.

Clauzele asiguratorii pot fi incluse in orice contract comercial international. Desi aceste clauze sunt specifice contractelor pe termen lung, pot fi cuprinse si in contractele uzuale, adica in contractele cu executare succesiva pe termen scurt sau mediu, pentru ca practic nu se intalnesc in contractele cu executare imediata (care oricum sunt rare in comertul international), intrucat acestea nu sunt expuse riscurilor contractuale si, deci, asemenea clauze ar fi inutile.

Clasificarea clauzelor asiguratorii

Dupa criteriul riscurilor vizate cu prioritate, clauzele se impart in clauze de asigurare impotriva riscurilor valutare, clauze de asigurare impotriva unor riscuri nevalutare si clauza de forta majora.

a) Clauzele de asigurare impotriva riscurilor valutare (numite si clauze de variatie a schimbului) au ca finalitate principala mentinerea valorii contractului. Fac parte din aceasta categorie de clauze: clauza aur, clauzele valutare, clauza de optiune a monedei de plata, clauza de optiune a locului de plata etc.

b) Clauzele de asigurare impotriva unor riscuri nevalutare (de regula de natura economica), se refera la clauza de revizuire a pretului, clauza de postcalculare a pretului, clauza ofertei concurente, clauza clientului celui mai favorizat, clauza de hardship sau de impreviziune, clauzele preventive fata de diferite masuri de protectie a concurentei etc.

c) Clauza de forta majora urmareste evitarea consecintelor negative ale riscurilor politico-administrative sau ale calamitatilor naturale. Clauza de forta majora are ca efect esential nu adaptarea contractului la noile imprejurari, ci exonerarea de raspundere a partii a carei obligatie a devenit imposibil de executat din cauza de forta majora.

Si aceasta clasificare este relativa pentru ca, in temeiul principiului libertatii de vointa, partile pot face ca o clauza sa aiba finalitati complexe sau sa prevada ca o clauza care, de regula, se refera la o anumita categorie de riscuri, sa aiba ca finalitate, in concret, asigurarea impotriva unor riscuri de alta natura (de exemplu, clauzele de hardship si de postcalculare a pretului pot fi stipulate si pentru neutralizarea riscurilor valutare).

6. Clauze de asigurare impotriva riscurilor valutare

6.1. Aspecte introductive

Riscurile valutare pot fi prevenite sau diminuate atat prin mijloace contractuale (clauzele asiguratorii), cat si prin metode extracontractuale, utilizate mai ales cand in contract nu au fost inserate clauze asiguratorii.

O metoda extracontractuala este, de exemplu, incheierea de catre creditorul obligatiei pecuniare a unei operatii de hedging valutar, prin care riscul valutar este preluat de o banca specializata

Clauzele de asigurare contra riscului valutar presupun legarea monedei de plata de un etalon monetar considerat stabil si in cazul in care, intre momentul incheierii contractului si cel al executarii lui, apare o modificare a cursului monedei de plata in raport cu etalonul ales, peste o anumita limita, se face reajustarea corespunzatoare a pretului, pentru a se corecta dezechilibrul care ar rezulta pentru una din parti, datorita variatiei cursului. Exista si posibilitatea sa nu se stabileasca un prag de recalculare a pretului, situatie in care modificarea acestuia, in functie de fluctuatia valutara, se face in fiecare moment al platii pentru orice oscilatie valutara. Recalcularea pretului poate avea loc in momentul platii sau ulterior.

Clauzele de asigurare impotriva riscului valutar cunosc mai multe forme: clauza aur, clauzele valutare, clauza de optiune a locului de plata, clauza de optiune a monedei de plata etc.

6.2. Clauza aur

Se poate exprima in doua variante: clauza valoare-aur si clauza moneda-aur.

Clauza valoare-aur are ca specific faptul ca pretul contractual este stabilit intr-o valuta, aurul fiind luat ca etalon al valorii acelei valute.

Clauza moneda-aur se caracterizeaza prin faptul ca pretul este stabilit direct in aur si urmeaza a fi platit in moneda de aur.

Dintre cele doua variante, numai clauza valoare-aur (denumita de doctrina clauza aur) urmeaza mecanismul clauzelor asiguratorii (modul de operare al acestei clauze este asemanator cu acela al clauzei monovalutare).

In temeiul acestei clauze se pleaca de la premisa ca moneda de plata are o anumita paritate oficiala in aur la momentul incheierii contractului si daca acea paritate va suferi modificari (in sensul cresterii sau descresterii) pana la data platii, pretul contractual se va modifica in mod corespunzator, astfel incat echivalentul lui in aur sa ramana neschimbat.

Stipularea clauzei aur in contract este atat in interesul debitorului, pentru acoperirea riscului de revalorizare a monedei de plata, cat si in interesul creditorului, pentru a fi protejat in cazul devalorizarii ei.

De regula, partile stabilesc ca mecanismul clauzei aur sa functioneze automat, din momentul in care se produce modificarea valorii monedei de plata exprimata in aur, dar uneori ele prevad ca rectificarea pretului initial sa se faca prin negocieri prealabile.

Functionarea clauzei aur este posibila daca este indeplinita conditia esentiala ca moneda de plata sa fie exprimata in aur printr-o paritate oficiala. Dar aceasta conditie presupune ca aurul sa indeplineasca rolul de etalon monetar, functie pe care a avut-o in perioada interbelica si dupa al doilea razboi mondial, cat timp a functionat sistemul monetar international instituit prin Acordurile de la Bretton Woods din 1944. Prin aceste acorduri au fost instituite doua principii si anume: cel al paritatilor fixe in aur ale monedelor statelor membre ale F.M.I. si cel al convertibilitatii in aur a monedelor.

In temeiul principiului paritatilor fixe in aur ale monedelor statelor membre ale F.M.I., monedele respective aveau un curs fix unele fata de altele, iar aurul care avea rolul de etalon al acestor monede, nu era considerat marfa si, prin urmare, nu era supus legilor pietei (cererii si ofertei), fixandu-i-se un pret invariabil. Fixarea paritatii in aur si devalorizarea monedelor erau dispuse prin acte oficiale ale autoritatilor monetare din statele respective, asa incat clauza aur putea functiona pe baza unei formule matematice.

Principiul convertibilitatii in aur a monedelor a ramas fara aplicare in anul 1971, cand a fost suspendata convertibilitatea in aur a dolarului S.U.A.

In anul 1978 s-a renuntat oficial la functiile monetare ale aurului, care a incetat sa mai fie etalon de valoare pentru monedele nationale, devenind o simpla marfa, supusa legilor cererii si ofertei.

Datorita acestei situatii, clauza aur, in forma ei traditionala, si-a pierdut utilitatea practica, pentru ca in conditiile actuale nu ar mai putea mentine echilibrul contractual. De fapt, legarea pretului contractual de pretul aurului (supus legilor cererii si ofertei) asigura numai o aparare partiala impotriva riscului valutar pentru ca pretul aurului este el insusi fluctuant.

Clauza aur se aplica in prezent in unele contracte de transport international pentru calcularea limitelor maxime ale despagubirii datorate de caraus in caz de pierdere sau avariere a marfii transportate. Aceasta clauza este de drept subinteleasa in temeiul unor conventii internationale, precum Conventia cu privire la transporturile internationale feroviare (Conventia C.I.M.), Conventia referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele (C.M.R.), Conventia de la Bruxelles din 1924, care a adoptat “Regulile de la Haga”, referitoare la transporturile maritime internationale efectuate pe baza de conosament, care au fost incheiate in perioada in care aurul avea rolul de principal etalon monetar. Nivelul despagubirii se stabilea in “unitati de cont”, exprimate, la randul lor, in franci aur.

Dupa ce aurul a pierdut rolul de etalon monetar, in deceniul al optulea, prin protocoale de modificare a vechilor conventii si prin conventii noi care le-au inlocuit pe cele existente in materie, sfera de aplicare a clauzei aur a fost mult limitata, locul aurului ca etalon monetar fiind luat de Drepturile Speciale de Tragere (D.S.T.) ale Fondului Monetar International.

Conform unora dintre aceste conventii, pot apela la unitatea de cont bazata pe aur, pentru calcularea despagubirilor, numai acele state care nu admit ca etalon de valoare D.S.T.

6. Clauzele valutare

Sunt stipulatii contractuale care se caracterizeaza prin faptul ca partile stabilesc doua categorii de monede (una de plata si alta de referinta) si au ca scop protejarea acestora (a partilor) impotriva riscului determinat de variatia paritatii monedei de plata in raport cu moneda de referinta.

Doctrina distinge trei tipuri de clauze valutare si anume: clauze monovalutare, clauze multivalutare bazate pe un cos valutar conventional (ales de parti) si clauze multivalutare bazate pe un cos valutar institutionalizat (sau unitate de cont institutionalizata).

A. Clauza monovalutara

Presupune luarea in considerare de catre partile contractante a doua monede: una de plata si alta de referinta (de calcul, de cont).

Moneda de plata este mai putin stabila, fiind expusa deprecierii si este acceptata de parti pentru executarea de catre debitor a obligatiei de plata.

Moneda de referinta este considerata mai stabila si constituie etalonul pentru stabilirea cantitatii de moneda de plata necesara pentru stingerea datoriei.

Prin clauza monovalutara partile determina pretul marfii (lucrarii, serviciului etc.) luand in considerare un anumit curs de schimb intre cele doua monede la data incheierii contractului si, totodata, precizeaza ca daca la momentul platii acest curs se va modifica sa se recalculeze pretul in mod corespunzator. Astfel, deprecierea monedei de plata nu afecteaza valoarea reala a prestatiei pecuniare primite de creditor.

De regula, clauza monovalutara opereaza automat, dar partile pot sa stipuleze necesitatea unor negocieri prealabile in vederea recalcularii pretului.



Partile pot conveni restrangerea efectelor clauzei monovalutare in sensul ca acestea sa se produca numai daca variatia de curs dintre moneda de plata si moneda de cont depaseste un anumit nivel procentual stabilit (de exemplu, daca paritatea 1 dolar S.U.A.=1,05 euro va suferi modificari, in sens pozitiv sau negativ, mai mari de 5%, pretul se va modifica in mod corespunzator).

Cursul de schimb avut in vedere la calcularea si la recalcularea pretului contractual este cursul oficial din tara de sediu a debitorului prestatiei pecuniare la data incheierii contractului si la data platii, in lipsa de clauza contrara a partilor. Dar partile pot conveni sa fie avut in vedere cursul de schimb dintr-un alt loc sau de la o alta data (de exemplu, sediul creditorului, la momentul scadentei).

Daca partile au stabilit sa se aiba in vedere cursul de schimb din momentul platii efective, iar debitorul nu si-a executat obligatia la scadenta, obligatia lui ramane supusa clauzei valutare pana la scadenta, chiar daca va trebui sa plateasca si daune moratorii creditorului.

Unii autori considera ca aceasta clauza se prezinta sub doua forme:

a)intr-una din forme, clauza presupune ca pretul contractual sa fie exprimat in moneda de cont (care constituie instrumentul monetar in care se deruleaza operatiile comerciale intre parti); de exemplu, pretul este exprimat in dolari S.U.A., iar plata se va face in ruble rusesti(moneda locala a uneia din parti)

b)in cealalta forma, partile exprima pretul contractual in aceeasi moneda in care se face plata, iar operatiunile comerciale se deruleaza in moneda de plata, dar pretul este recalculat, in momentul platii, in functie de cursul monedei de referinta; de exemplu, pretul este exprimat in ruble rusesti, dar in momentul platii va fi calculat in raport cu dolarul S.U.A. (daca acesta a fost ales ca moneda de referinta). In acest caz, clauza monovalutara ia forma unei clauze de indexare (valutara).

Clauza monovalutara este eficienta numai daca moneda de calcul are stabilitate. In prezent, datorita instabilitatii cauzate de fluctuatia generalizata a cursurilor de schimb ale principalelor monede ale tarilor cu economie de piata dezvoltata, clauza monovalutara are o eficienta scazuta, sfera ei de aplicare fiind tot mai restransa.

B. Clauza multivalutara bazata pe un cos valutar conventional (stabilit de parti)

Cosul valutar este o denumire conventionala atribuita mai multor valute luate la un loc si utilizate ca etalon monetar in relatiile internationale. Acest etalon artificial de valoare este menit sa inlocuiasca etalonul aur si etalonul dolar S.U.A., a caror utilizare prezinta inconveniente datorita instabilitatii lor.

Operatia de stabilire a cosului valutar presupune alegerea de catre parti a valutelor care urmeaza sa fie cuprinse in cosul valutar si determinarea ponderii fiecarei valute in cosul valutar.

Prin clauza multivalutara partile pot indica si metoda de calcul a modificarii cursului valutei de plata fata de valutele din cos si modul de operare a unor eventuale schimbari in structura cosului si in procedura de calcul pe parcursul executarii contractului.

De regula, partile convin sa se procedeze la recalcularea pretului contractual numai daca intre cursurile de schimb ale monedei de plata fata de monedele de referinta din momentul incheierii contractului si cele din momentul platii exista o diferenta medie pozitiva sau negativa, mai mare de un anumit procent fixat de parti.

In unele cazuri se prevede in contracte ca debitorul obligatiei pecuniare sa plateasca la scadenta suma prevazuta la incheierea contractului, iar diferenta rezultata din recalcularea pretului contractual sa se stabileasca si sa se plateasca ulterior, la termenele si in conditiile stabilite de parti.

In raport cu clauza monovalutara, clauza multivalutara are avantajul ca asigura o mai mare stabilitate a pretului si a valorii contractului pentru ca exista posibilitatea compensarii intre tendintele de crestere si de scadere ale monedei de plata fata de monedele de referinta cuprinse in cosul valutar.

Dezavantajul acestei clauze este legat de faptul ca presupune negocieri intre parti pentru stabilirea valutelor din cos si a procedurii de calcul, iar punerea ei in aplicare, in momentul platii, poate genera complicatii de ordin tehnic.

C. Clauza multivalutara bazata pe un cos valutar institutionalizat (sau pe o unitate de cont institutionalizata)

In aceasta varianta a clauzei multivalutare, valutele care fac parte din cos, precum si metodologia de calcul a modificarilor de curs, nu sunt stabilite de parti, ci de un organ international specializat. Din acest motiv se spune ca valutele care se includ in cos formeaza o unitate de cont institutionalizata.

Pe plan international exista mai multe asemenea unitati de cont, cea mai utilizata fiind Drepturile Speciale de Tragere (D.S.T.).

Aceasta unitate de cont a fost introdusa in practica relatiilor valutare de catre Fondul Monetar International (F.M.I.) in anul 1969.

Numiti figurativ si “aur-hartie”, D.S.T. sunt bani internationali de cont (scripturali), care nu au acoperire reala, cu functii limitate de activ international de rezerva, emise pe baza increderii reciproce dintre membrii F.M.I.

In relatiile comerciale internationale, D.S.T. pot avea functia de principal etalon monetar sau de instrument de plata. Astfel:

a)ca urmare a adoptarii celui de-al doilea amendament la Statutele F.M.I., in baza Acordurilor de la Kingston, Jamaica (1976), D.S.T. au devenit principalul etalon monetar international. De la 1 ianuarie 1981 pana in anul 2002 cosul valutar pe baza caruia se determina valoarea D.S.T. cuprindea cinci valute, care apartineau principalelor tari exportatoare de bunuri si servicii (dolarul american, marca germana, yenul japonez, lira sterlina si francul francez), fiecare valuta avand un anumit coeficient de ponderatie in calcularea D.S.T.;

b)D.S.T. pot avea si functia de instrument de plata (conventional), situatie in care pretul se exprima direct in D.S.T., ipoteza care este rar intalnita in practica.

In cazul in care D.S.T. are rolul de etalon monetar, pretul contractual exprimat in moneda de plata se stabileste avandu-se in vedere cursul de schimb intre D.S.T. si moneda de plata la momentul incheierii contractului. Daca la scadenta exista diferenta intre cursul monedei de plata fata de D.S.T. si cursul de referinta (cel de la incheierea contractului), pretul contractual va fi recalculat. Uneori, pentru a se produce efectele “clauzei D.S.T.” este necesar ca diferenta dintre cursul de schimb din ziua platii si cel de referinta sa depaseasca un anumit procent prestabilit de parti.

In unele conventii internationale (incheiate dupa 1976) privind contractele de transport international de marfuri, D.S.T. sunt prevazute ca unitate de cont pentru calcularea cuantumului maxim al despagubirilor datorate de caraus pentru pierderea sau avarierea marfii care constituie obiect al transportului.

Clauza D.S.T. are avantajul stabilitatii cosului valutar care reprezinta elementul de referinta, ca si in cazul clauzei multivalutare bazate pe un cos valutar conventional, fata de care asigura facilitatea unei mai bune informari a partilor privind cotatiile D.S.T. fata de monedele din cosul valutar si fata de alte monede, intrucat aceste cotatii se publica in buletinele F.M.I. si in alte materiale de specialitate, ceea ce usureaza operatiile de calcul.

6.4. Clauza de optiune a locului de plata

Este o varianta a clauzei monovalutare (pe care o dubleaza uneori) si se caracterizeaza prin faptul ca in temeiul ei, partile stabilesc ca pretul contractual, exprimat intr-o moneda de referinta, va fi platit intr-unul din locurile de plata mentionate in contract (locuri care, prin ipoteza, sunt in tari diferite), de regula, la alegerea creditorului, in moneda locala, in functie de cursul de schimb al acestei monede fata de moneda de referinta la data si la locul platii.

Locurile de plata fiind situate in tari diferite, creditorul care alege un loc de plata, alege implicit si moneda in care urmeaza sa i se faca plata. De exemplu, daca locurile de plata mentionate in contract sunt Paris si Tokio, iar moneda de referinta este dolarul S.U.A., plata urmeaza a se face in euro sau yeni japonezi, la alegerea creditorului, in functie de cursul monedei de plata fata de moneda de cont la data si locul platii.

a)Intr-o opinie, aceasta clauza este o modalitate separata de mentinere a valorii contractului, fiind incadrata in grupa clauzelor de optiune valutara, alaturi de clauza de optiune a monedei de plata. Clauza optiunii locului de plata mentine invariabila valoarea creantei din moment ce calculul se face in orice moment in functie de acelasi etalon.

b)Intr-o alta opinie, optiunea locului de plata nu constituie o modalitate de evitare a riscului valutar, pentru ca nu modifica, prin ea insasi, valoarea prestatiei monetare, ci doar schimba locul de plata (si implicit moneda de plata), scopul principal al acestei clauze fiind acela de a asigura creditorului incasarea creantei in moneda de care are nevoie in momentul scadentei.

Clauza de optiune a locului de plata este considerata, in aceasta opinie, o varianta a clauzei monovalutare pentru ca adaptarea pretului contractual la schimbarile valutare nu intervine prin alegerea locului de plata, ci prin raportarea monedei de la locul de plata ales la moneda de referinta.

c)In sfarsit, intr-o alta opinie, pe care o impartasim, se sustine ideea potrivit careia clauza de optiune a locului de plata este o modalitate a clauzei monovalutare (cu argumentul ca in ambele situatii partile adopta o moneda de referinta considerata mai stabila decat moneda de plata convenita de ele, care se raporteaza la moneda de referinta atat in momentul incheierii contractului, cat si in momentul platii; creditorul avand libertatea unei optiuni privind locul de plata, are implicit libertatea optiunii privind moneda de plata), dar considera ca optiunea locului de plata constituie o modalitate de evitare a riscului valutar, intrucat recunoscandu-i-se calitatea de varianta a clauzei monovalutare, trebuie sa i se recunoasca si finalitatea acesteia – evitarea riscului valutar. Rolul de a asigura creditorului moneda de care are nevoie in momentul platii este unul secundar, deoarece pe piata valutara se poate vinde si cumpara orice valuta liber convertibila, deci nu este nevoie de o clauza contractuala pentru realizarea acestui scop.

6.5. Clauza de optiune a monedei de plata (liberatorii)

Denumita si clauza de monede multiple, se caracterizeaza prin faptul ca partile exprima pretul convenit in doua sau mai multe monede de plata avand in vedere paritatea dintre acestea in momentul incheierii contractului, iar la scadenta creditorul (sau debitorul) are dreptul sa aleaga una din monedele de plata stabilite de parti si sa pretinda debitorului sa-i faca plata in moneda aleasa.

In principiu, clauza de optiune a monedei de plata are ca rezultat mentinerea valorii contractului deoarece la scadenta creditorul (sau debitorul, dupa caz) poate sa opteze pentru moneda al carei curs s-a mentinut cat mai aproape de cel din momentul contractarii.

Dar aceasta clauza dobandeste uneori caracter speculativ, (putand avea ca rezultat un plus de valoare datorat de debitor sau invers) si in functie de continutul sau, plaseaza riscul valutar in sarcina debitorului (cand optiunea apartine creditorului) sau in sarcina creditorului (cand optiunea apartine debitorului).

De exemplu, in cazul in care optiunea alegerii monedei de plata apartine creditorului si una dintre monedele de plata a inregistrat pana la data scadentei o crestere de curs datorita unor factori conjuncturali proprii (cum ar fi, adoptarea unor masuri economice de statul emitent cu scopul de a consolida propria moneda), in cazul in care optiunea alegerii monedei de plata apartine creditorului, in mod normal creditorul va alege aceasta moneda ca instrument de plata, iar debitorul va fi dezavantajat pentru ca va trebui sa deconteze o valoare mai mare decat aceea avuta in vedere in momentul incheierii contractului, chiar daca sub aspect cantitativ numarul unitatilor monetare care formeaza pretul este acelasi. In aceasta situatie, riscul valutar apartine debitorului.

In cazul in care optiunea apartine debitorului, iar una dintre monedele de plata sufera o depreciere conjuncturala, el are interesul sa plateasca in aceasta moneda, riscul valutar fiind in sarcina creditorului.

7. Clauze de asigurare impotriva unor riscuri nevalutare

7.1. Clauza de revizuire a pretului

A. Aspecte introductive

Clauza de revizuire a pretului mai este denumita, in doctrina si clauza de indexare nemonetara, de recalculare a pretului, de escaladare a pretului sau de pret mobil (de scara mobila).

Procedeul indexarii isi gaseste cel mai important camp de aplicare in cazul clauzei de recalculare a pretului. De aceea, uneori, ignorandu-se indexarea monetara, se vorbeste numai de clauza de indexare, sinonima cu cea de revizuire a pretului. In acest caz indexarea este nemonetara pentru ca elementele de referinta sunt de alta natura decat monetara.Indexarea poate fi si monetara (valutara), cand pretul contractual este legat de un etalon monetar, dar in aceasta situatie operatiunea urmeaza mecanismul unei clauze monovalutare (sau al clauzei aur, daca etalonul este pretul aurului), fiind o varianta a acesteia.

Piata internationala este caracterizata printr-o permanenta fluctuatie a preturilor datorita fluctuatiei monetare sau altor imprejurari, cum ar fi, de exemplu, modificarea raportului dintre cerere si oferta la marfuri si servicii. In aceasta situatie riscul contractual poate fi neutralizat prin stipularea unor clauze contractuale de recalculare sau de postcalculare a pretului.

Clauza de revizuire a pretului este prevederea contractuala prin care partile stabilesc ca daca intre momentul incheierii contractului si cel al executarii lui au loc modificari semnificative ale pretului materiilor prime, energiei, fortei de munca sau altor elemente avute in vedere la stabilirea pretului contractual (tarifele de transport, primele de asigurare, tarifele de depozitare a marfii in magazii generale, antrepozite, docuri etc.), oricare dintre ele este indreptatita sa procedeze la recalcularea pretului contractual.

Este necesar ca partile contractante sa precizeze daca orice schimbare a costurilor poate determina recalcularea pretului sau daca trebuie ca schimbarea sa aiba o anumita importanta, exprimata procentual fata de costul initial (toleranta de revizie).

De asemenea, partile trebuie sa precizeze daca recalcularea pretului se va face la fiecare livrare partiala sau numai dupa livrarea finala.

In ce priveste modul de actiune al acestei clauze, intr-o opinie, majoritara, efectele clauzei se produc automat, adica pretul stabilit initial de parti este inlocuit automat printr-un nou pret daca schimbarea costurilor a depasit un anumit procent de toleranta. Intr-o alta opinie, clauza de revizuire a pretului are in mod automat numai un efect negativ si anume de a face ca pretul sa devina caduc, cand se realizeaza criteriile prevazute in contract. Pretul vechi nu este inlocuit automat printr-un nou pret, ci in temeiul clauzei de revizuire devine posibila negocierea lui. De aceea este necesar ca partile sa arate cum se va calcula noul pret si care este toleranta de revizie. Partile pot sa stipuleze ca revizuirea pretului va opera automat cand procentul de toleranta este depasit. Uneori partile prevad si formula matematica aplicabila pentru a se calcula noul pret.

Clauza de revizuire a pretului este cuprinsa mai ales in contractele pe termen lung de engineering, de exporturi complexe, de antrepriza etc.

7.2. Clauza de postcalculare a pretului

Aceasta clauza da dreptul furnizorului (vanzator, antreprenor, prestator de servicii) sa stabileasca pretul dupa executarea integrala a obligatiilor contractuale sau la termene intermediare convenite de parti, pentru a se putea lua in calcul influenta factorilor economici asupra pretului contractual intre momentul incheierii contractului si cel al executarii lui.

De regula, clauza de postcalculare a pretului este menita sa neutralizeze riscurile nevalutare, provenind din eventualele modificari ale cheltuielilor materiale (de productie) si pentru forta de munca (salarii), dar partile contractante ii pot da si finalitatea de a preveni sau inlatura riscurile valutare datorate diferentelor de curs valutar.

Dintre clauzele de postcalculare a pretului, in practica este folosita indeosebi clauza ”cost + fee” (cost si remuneratie), specifica in contractele denumite “cu costuri rambursabile”. In acest caz, pretul final este alcatuit din doua elemente principale: “cost”, care se refera la cheltuielile de productie formate din pretul materiilor prime, materialelor, energiei, combustibililor etc. si “remuneratie”, care se refera la valoarea manoperei, care include salariile, profitul si orice adaosuri la pretul de productie.

Aceasta clauza il avantajeaza pe debitorul prestatiei in natura (furnizor, antreprenor) pentru ca riscul cresterii preturilor este suportat exclusiv de beneficiar (cumparator, client etc.), intrucat furnizorul sau antreprenorul va definitiva pretul contractual folosind ca elemente de calcul in acest scop preturile curente din momentul executarii, integrale sau partiale, a obligatiei sale, situatie in care beneficiarul este posibil sa plateasca un pret majorat fata de cel estimat in momentul incheierii contractului.

De aceea, pentru protejarea debitorului prestatiei pecuniare, partile prevad obligatia furnizorului de a tine o evidenta contabila a consumurilor de materiale si manopera pentru ca beneficiarul sa poata verifica aceste cheltuieli, iar in cazul in care costurile de productie au fost marite artificial, beneficiarul are dreptul de a refuza plata sumelor care in realitate nu au fost cheltuite.

Avantajul beneficiarului este dat de faptul ca poate obtine imbunatatiri calitative ale produsului sau lucrarii, in tot timpul cat dureaza executarea contractului, in functie de ultimele progrese tehnologice din domeniul respectiv de activitate.

7. Clauza ofertei concurente

A. Aspecte introductive

Clauza ofertei concurente este stipulatia contractuala care da dreptul uneia dintre partile contractante ca, in situatia in care un tert ii face o oferta de contractare in conditii mai avantajoase decat cele din contractul in curs de executare, sa solicite modificarea acestui contract in sensul ofertei tertului, iar daca cealalta parte refuza, contractul sa se suspende sau sa fie reziliat, direct sau ca urmare a unei hotarari cu caracter jurisdictional.

In mod uzual, clauza este redactata astfel: “Daca in cursul executarii contractului, cumparatorul notifica vanzatorului primirea unei oferte concurente, emanand de la un furnizor cunoscut si serios, continand un pret inferior celui din contract, celelalte conditii (indeosebi cantitatea, calitatea si termenele de livrare) ramanand identice, vanzatorul trebuie, in 10 zile de la primirea notificarii cumparatorului, sa se alinieze la conditiile din oferta concurenta”. Daca vanzatorul nu accepta aceste conditii, cumparatorul este liberat de obligatia de a se aproviziona de la vanzator, iar contractul va inceta sa produca efecte in termen de 10 zile de la primirea raspunsului vanzatorului.

De obicei, aceasta clauza este frecventa in contractele internationale pe termen lung, care privesc aprovizionarea cu materii prime si este stipulata in favoarea cumparatorului (beneficiarului lucrarii sau serviciului), pentru ca acesta sa poata beneficia de conditiile mai avantajoase aparute in timpul executarii contractului pe piata internationala (de exemplu, scaderea pretului la petrolul care face obiectul contractului de aprovizionare).

O asemenea clauza poate fi stipulata si in favoarea vanzatorului (executantului de lucrari sau prestatorului de servicii) pentru a putea profita de o eventuala crestere a valorii marfurilor care formeaza obiectul contractului.

B. Caracterul “mai favorabil” al ofertei tertului – conditie a aplicarii clauzei ofertei concurente.

In majoritatea cazurilor oferta concurenta se refera la modificarea corespunzatoare a pretului, celelalte elemente ale contractului ramanand neschimbate.

In asemenea cazuri, comparatia intre contractul in curs de executare si oferta tertului este usor de realizat.

In alte cazuri, oferta tertului nu se refera la pret, ci la alte elemente ale contractului: cantitate, calitate, termene de livrare, conditii de plata, de transport etc. sau atat la pret, cat si la alte elemente ale contractului.

In aceste ipoteze, pentru a se putea vedea daca oferta este mai favorabila decat contractul in curs de executare, trebuie sa se ia in considerare toate clauzele contractului.

Compararea conditiilor din oferta cu cele ale contractului poate fi realizata prin negocieri intre parti sau prin apelarea la un tert independent si competent, care poate fi un expert tehnic sau un arbitru.

Aceasta din urma solutie este preferabila uneori, pentru ca punerea la dispozitia promitentului a ofertei tertului nu este intotdeauna posibila din cauza opozitiei tertului ofertant care este interesat in pastrarea secretului ofertei sale; de aceea este necesara apelarea la un tert neutru, care poate pastra confidentialitatea informatiilor.

Pentru a se declansa mecanismul clauzei ofertei concurente trebuie indeplinite anumite conditii:

a) oferta trebuie sa fie facuta cu intentia de a produce efecte juridice, adica sa fie serioasa si precisa si nu facuta de coniventa cu beneficiarul clauzei, pentru a determina pe promitent, prin manopere dolosive, sa accepte adaptarea contractului;

b) oferta trebuie sa fie obisnuita, adica sa nu aiba caracter exceptional, cum este de exemplu oferta de incheiere a unui contract cu executare “spot” (cu executare imediata), care se practica, de obicei, pentru cantitati mici si pentru scurta durata, unde pretul este, prin ipoteza, mai redus.



C. Efectele clauzei ofertei concurente

In functie de intelegerea partilor, aceasta clauza poate sa opereze automat sau sa prevada obligatia partilor de a renegocia contractul (situatie in care clauza ofertei concurente se aseamana cu clauza de hardship).

a) In cazul in care clauza opereaza automat, vechea obligatie isi pierde valabilitatea (devine caduca), iar beneficiarul clauzei poate sa adapteze contractul conform ofertei mai favorabile a tertului. Riscul apartine promitentului care nu are nici un control asupra conditiilor ofertei tertului.

Adaptarea opereaza din momentul acordarii de catre tert a conditiilor mai favorabile prin oferta concurenta, daca partile nu au stipulat altfel in contract.

b) Daca efectele clauzei se produc ca urmare a acordului promitentului, in temeiul clauzei se naste dreptul la optiune al acestuia, in sensul ca poate sa accepte sau sa refuze adaptarea contractului, drept care trebuie exercitat in termenul prevazut in contract sau partile pot conveni suspendarea temporara a contractului.

b1 )Acceptarea de catre promitent a adaptarii contractului poate fi conforma cu conditiile din oferta concurenta (situatie in care adaptarea opereaza din momentul acordarii de catre tert a conditiilor mai favorabile, prin oferta concurenta, daca partile nu prevad altfel) sau poate fi diferita de aceste conditii, dar si in acest caz adaptarea contractului va fi favorabila beneficiarului ofertei (caz in care clauza ofertei concurente se aseamana cu cea de hardship).

b2)Refuzarea de catre promitent a adaptarii contractului in mod explicit sau implicit (de exemplu, prin neexprimarea acceptului sau refuzului in termenul contractual) are ca efect, de regula, rezilierea contractului.

Alteori, pentru situatia in care nu pot ajunge la un acord privind adaptarea contractului, partile prevad posibilitatea apelarii la arbitraj, scop in care trebuie sa mentioneze cel putin competenta arbitrului privind adaptarea sau rezilierea contractului si termenul in care arbitrul poate fi sesizat.

b3)De asemenea, partile pot sa prevada o solutie intermediara si anume suspendarea executarii contractului, pe perioada respectiva beneficiarul clauzei avand obligatia sa incheie cu tertul un nou contract, in conditiile mai avantajoase propuse de acesta.

7.4. Clauza clientului celui mai favorizat

A. Aspecte introductive

In temeiul acestei clauze una dintre partile contractante, numita promitent, se obliga sa acorde partenerului sau contractual cele mai avantajoase conditii pe care le-ar acorda in viitor altor parteneri (contractuali) cu privire la contracte avand acelasi obiect.

Intre clauza clientului celui mai favorizat si clauza ofertei concurente exista asemanari si deosebiri:

a)in primul rand, ambele clauze se utilizeaza frecvent in contractele de aprovizionare (vanzare cumparare de materii prime si materiale), in contractele de concesiune, de transfer de tehnologie etc.;

b) in al doilea rand, ca si clauza ofertei concurente, clauza clientului celui mai favorizat are ca scop adaptarea contractului pe termen lung la conditiile pietei, neutralizarea riscurilor nevalutare, pentru a evita crearea pentru una dintre partile contractante a unei situatii defavorabile in raport cu tertul concurent;

c)in sfarsit, cele doua clauze se deosebesc esential prin elementul de referinta; la clauza ofertei concurente acesta este oferta tertului (beneficiarul clauzei solicita modificarea conditiilor contractului avand in vedere oferta pe care a primit-o de la un tert), in timp ce in cazul clauzei clientului celui mai favorizat, elementul de referinta este operatiunea comerciala incheiata de o parte contractanta cu un tert (clientul celui mai favorizat).

B. Efectele clauzei

Se pot produce in mod automat sau ca urmare a negocierii partilor.

a) De regula, acestea se produc in mod automat, din momentul in care au fost acordate unui tert conditii mai favorabile.

Din momentul respectiv vechea obligatie devine caduca si noile conditii se acorda si beneficiarului clauzei, indiferent de momentul in care acesta a aflat de existenta contractului care acorda conditii mai favorabile tertului (o conduita corecta il obliga pe promitent sa aduca la cunostinta partenerului sau existenta noului contract cu tertul). Daca faptul acordarii de conditii mai favorabile unui tert nu este contestat, aceasta clauza, spre deosebire de clauza ofertei concurente, nu permite promitentului sa refuze adaptarea contractului in scopul rezilierii lui, iar suspendarea contractului nu este posibila.

b) Partile pot sa prevada ca adaptarea contractului la conditiile mai favorabile acordate tertului sa nu se faca in mod automat, ci prin negocieri, la cererea beneficiarului promisiunii.

Momentul de cand opereaza adaptarea contractului. Cand adaptarea contractului se face prin negocieri, partile pot conveni ca alinierea contractului la conditiile mai favorabile acordate tertului sa se faca retroactiv, din momentul in care tertul a inceput sa beneficieze de conditiile mai favorabile sau numai pentru viitor, deci din momentul in care s-au finalizat negocierile (eventual din momentul pronuntarii hotararii arbitrale prin care s-a decis adaptarea contractului etc.). In cazul in care adaptarea contractului la conditiile mai favorabile acordate tertului se face prin negocieri, se poate conveni adaptarea contractului si in privinta altor conditii contractuale decat cele acordate tertului de promitent.

C. Limitarea efectelor clauzei

Partile pot limita efectele clauzei (ca si in cazul clauzei ofertei concurente). Astfel, partile pot conveni urmatoarele:

a)domeniul de actiune al clauzei sa fie limitat in spatiu (de exemplu, pentru clientii sai dintr-o anumita zona geografica, in care promitentul intentioneaza sa penetreze sau din anumite tari cu comerciantii carora promitentul are relatii comerciale speciale (pentru ca sunt tari limitrofe sau fac parte din aceeasi uniune vamala sau zona a liberului schimb cu tara promitentului) pot fi acordate conditii mai favorabile, fara ca beneficiarul clauzei sa aiba dreptul sa o invoce;

b)beneficiarul sa poata avea dreptul de a invoca aceasta clauza numai dupa trecerea unei anumite perioade de timp de la incheierea contractului (corelativ, promitentul poate avea obligatia de a nu acorda unui tert conditii mai favorabile decat cele oferite beneficiarului un anumit timp dupa incheierea contractului);

c)invocarea clauzei sa fie limitata numai la anumite elemente contractuale (de exemplu, pretul);

d)beneficiarul sa aiba dreptul de a invoca clauza numai daca valoarea conditiilor mai favorabile ar depasi o anumita limita (un procent de toleranta).

Prin contractul de baza partile pot stipula sa beneficieze de conditiile mai favorabile si alti clienti ai promitentului, caz in care clauza are natura juridica a unei stipulatii pentru altul.

Uneori printr-o clauza compromisorie partile prevad posibilitatea solutionarii pe cale arbitrala a neintelegerilor care s-ar putea ivi intre ele cu privire la interpretarea notiunii de “conditii mai favorabile” (ca si in cazul clauzei ofertei concurente), arbitrul avand rolul de a aprecia existenta conditiilor mai favorabile, constatare in functie de care se va admite sau se va respinge actiunea beneficiarului.

Clauza clientului celui mai favorizat poate fi cumulata cu clauza ofertei concurente in favoarea uneia dintre parti sau amandoua in favoarea ambelor parti sau una dintre clauze in favoarea uneia dintre parti si alta in favoarea celeilalte.

Clauza clientului celui mai favorizat, ca si clauza ofertei concurente, implica efectuarea anumitor notificari intre parti, procedura notificarilor fiind diferita la aceasta clauza in sensul ca obligatia primei notificari incumba promitentului.

Clauza clientului cel mai favorizat este asemanatoare, ca finalitate si mecanism de functionare, cu clauza natiunii celei mai favorizate, cu deosebirea ca aceasta din urma actioneaza pe planul relatiilor dintre state.

7.5. Clauza de hardship (sau de impreviziune)

A. Definitie

Este stipulatia contractuala care permite modificarea continutului contractului atunci cand, pe durata executarii lui, se produce, fara culpa vreuneia dintre parti, un eveniment ce nu putea fi prevazut in momentul incheierii contractului, care afecteaza echilibrul contractual creand pentru una dintre parti consecinte atat de oneroase in executarea propriei obligatii, incat ar fi inechitabil sa le suporte singura.

B. Caracteristici

Doctrina considera ca aceasta clauza are urmatoarele caracteristici:

a) Cauzele care provoaca hardship pot fi imprejurari de orice natura, riscuri valutare sau nevalutare (in domeniul economic, financiar, juridic, tehnic etc.), care pot interveni pe parcursul executarii contractului. Sub acest aspect, clauza de hardship poate acoperi domeniul de aplicare a celorlalte clauze de adaptare a contractului si a celor de mentinere a valorii contractului.

Partile contractante pot limita aplicarea clauzei la o anumita categorie de riscuri (de exemplu, la riscurile politice privind schimbarile in politica guvernamentala in materie de preturi de export) sau la riscuri care vizeaza un anumit domeniu de activitate (de exemplu, la cele din industria textila, daca obiectul contractului se refera la vanzarea de textile).

b) Evenimentul de hardship trebuie sa fie exterior vointei partilor (sa excluda culpa acestora) si imprevizibil in momentul incheierii contractului (de altfel, aceasta este o trasatura definitorie a tuturor riscurilor, deci nu este specifica cauzei de hardship).

Aprecierea comportarii partii care reclama hardship-ul fata de evenimentul de hardship se face dupa un criteriu obiectiv, care consta in compararea acestei comportari cu cea pe care ar fi avut-o o persoana rezonabila aflata in aceeasi situatie, formulare asemanatoare cu cea utilizata in cazurile de forta majora. Aprecierea masurii in care se justifica adaptarea contractului are un continut economic, adica se tine seama de datoriile si avantajele pe care partea le poate avea din situatia creata, precum si de alte aspecte, cum ar fi contractele incheiate cu acelasi partener.

Clauza de hardship se aseamana cu forta majora prin caracterul ei imprevizibil si se deosebeste de aceasta (care este nu doar imprevizibila ci si insurmontabila) prin faptul ca evenimentul de hardship face doar substantial mai oneroasa obligatia uneia dintre parti, ceea ce determina adaptarea contractului, pe cand cauza de forta majora face imposibila executarea contractului, ceea ce duce la stingerea obligatiei care a devenit imposibil de executat, iar in contractele cu executare succesiva, daca are caracter temporar, suspenda executarea contractului, debitorul obligatiei fiind exonerat de raspundere pentru plata daunelor moratorii.

c) Cauza care provoaca hardship modifica substantial conditiile contractului, afectand grav echilibrul contractual, intrucat efectele sunt fundamental diferite de cele avute in vedere de parti in momentul incheierii contractului.

Pentru aprecierea caracterului substantial al modificarii conditiilor contractului se are in vedere fie un criteriu general (scopul urmarit de partea afectata de cauza de hardship), fie un criteriu concret de natura economica (de exemplu, o anumita crestere a cheltuielilor in raport cu profiturile rezultate din operatia comerciala respectiva, intr-o unitate de timp determinata sau modificarea unui element contractual peste un anumit procent). In orice caz, gravitatea modificarilor suferite de contract ca urmare a cauzei de harship nu se apreciaza in mod abstract, ci in raport cu efectul lor asupra echilibrului contractual.

In doctrina s-a remarcat faptul ca aceasta conditie (a caracterului substantial al modificarilor efectelor contractului) nu este specifica clauzei de hardship, pentru ca ea se intalneste, in diferite forme si la celelalte tipuri de clauze de mentinere a valorii contractului sau de adaptare a contractului (de exemplu, limita maxima de toleranta).

d) Situatia creata de evenimentul de hardship trebuie sa fie inechitabila pentru partea care suporta consecintele. Intrucat echitatea este un criteriu subiectiv, pentru a nu lasa loc incertitudinii in raporturile comerciale dintre parti, practica jurisdictionala ia in considerare acest criteriu atunci cand modificarile intervenite au afectat semnificatia economica a contractului.

e) Scopul urmarit de partile contractante prin inserarea clauzei de hardship este mentinerea sau restabilirea echilibrului contractual, cand un element imprevizibil in momentul incheierii contractului modifica substantial conditiile contractului. Spre deosebire de alte clauze asiguratorii care se refera la modificari bine determinate (de exemplu clauzele monetare se refera la cauze monetare), clauza de hardship are un caracter general, referindu-se la orice modificari grave care ar putea afecta echilibrul contractual.

f) Clauza de hardship exclude automatismul in adaptarea contractului, fiind necesare negocieri intre partile contractante sau interventia organului de jurisdictie. Daca partea care se afla intr-o situatie de hardship nu cere negocieri, contractul se va executa in termenii sai initiali.

Clauza de hardship nu are efect automat asupra contractului nici in sensul de a determina caducitatea contractului sau a obligatiei afectate de evenimentul de hardship, in lipsa unui acord expres al partilor in acest sens. Sub acest aspect clauza de hardship se deosebeste de clauzele de mentinere a valorii contractului (de exemplu, clauza de indexare) in temeiul carora in prezenta anumitor criterii, pretul, ca element al contractului, se adapteaza automat, in sensul ca pretul vechi devine caduc si este inlocuit automat de un nou pret determinat in raport cu variatia indicelui la care s-au referit partile (uneori conteaza orice variatie, alteori variatia trebuie sa aiba o anumita importanta fata de indicele de referinta, in functie de vointa partilor).

De asemenea, se deosebeste de clauza ofertei concurente si de cea a clientului celui mai favorizat care opereaza automat, in cazul aparitiei unor imprejurari bine precizate.

g) Adaptarea contractului ca urmare a clauzei de hardship opereaza numai pentru viitor, adica din momentul in care partile au ajuns la un acord sau a fost pronuntata hotararea organelor de jurisdictie. Partile pot sa prevada, in mod expres, un alt moment al producerii efectului de adaptare a contractului (de exemplu, cel al producerii sau notificarii evenimentului de hardship).

C. Natura juridica

Clauza de hardship este o varianta a clauzei rebus sic stantibus care este intalnita in dreptul international public (este introdusa in unele tratate pentru ca in cazul schimbarii fundamentale a circumstantelor existente in momentul incheierii lor sa fie considerate caduce sau sa fie readaptate la noile imprejurari, dupa cum se stipuleaza in clauza respectiva). De asemenea, clauza rebus sic stantibus este intalnita in afacerile internationale, dar datorita faptului ca nu are un continut bine definit, pericliteaza stabilitatea contractului.

Clauza de hardship nu se regaseste in relatiile de afaceri interne sau in relatiile de drept civil clasic; ea a fost creata de practica pentru ca principiile generale ale dreptului civil nu mai sunt suficiente in contractele de comert international, mai ales cand acestea sunt incheiate pe termen lung. In comertul international este tot mai evidenta tendinta ca in locul principiului irevocabilitatii sau intangibilitatii contractelor sa se consacre principiul adaptarii contractelor la noile imprejurari.

Asa cum arata si denumirea, clauza de hardship isi are originea in dreptul anglo-saxon unde este utilizata impreuna cu clauza de forta majora exprimata analitic. Un asemenea mod de exprimare este uzual in acest sistem de drept. “Astfel partile enumera in contract anumite evenimente extraordinare pe care le considera de forta majora, iar restul evenimentelor imprevizibile si prejudiciabile pentru una din parti, exprimate deci sintetic, urmeaza a intra in notiunea de hardship.

Clauza de hardship este aplicata si in contractele supuse altor sisteme de drept (inclusiv cele romaniste, unde forta majora este exprimata, in principiu, tot sintetic, ca si hardship-ul) inclusiv in practica comerciala internationala romaneasca (de exemplu, in comertul cu petrol, autoturisme, in contractele de transport maritim etc.)”.

D. Procedura de aplicare a clauzei

De regula, partile stabilesc procedura de adaptare a contractului, care poate consta in urmatoarele reguli:

a) partea care se considera afectata de cauza de hardship trebuie sa aduca la cunostinta celeilalte parti acest lucru (printr-o notificare), intr-un anumit termen, precizand evenimentul de hardship, consecintele acestui eveniment asupra prestatiei sale, dovezile sustinerilor invocate si modalitatea in care considera ca poate fi adaptat contractul;

b) cealalta parte trebuie sa-si precizeze pozitia, intr-un anumit termen, in sensul recunoasterii sau contestarii situatiei de hardship.

Daca destinatarul notificarii recunoaste existenta cauzei de hardship, fie accepta propunerea cocontractantului de adaptare a contractului, fie partile negociaza o alta modalitate.

Daca destinatarul notificarii contesta existenta situatiei de hardship, in mod expres sau tacit (de exemplu, nu raspunde la notificare in termenul stipulat in contract), partea interesata se poate adresa unui tert (un expert sau un arbitru), care sa aiba rolul de a stabili daca imprejurarile invocate intrunesc sau nu conditiile de hardship.

Daca in urma acestui demers se stabileste ca nu exista situatia de hardship, contractul continua sa-si produca efectele.

Daca situatia de hardship exista, partile au obligatia, in temeiul clauzei de hardship (cand arbitrul are doar rolul de a constata existenta sau inexistenta evenimentului de hardship, concluzia lui nu are o natura jurisdictionala, iar constatarile expertului nu au niciodata natura jurisdictionala) sa poarte negocieri in vederea adaptarii contractului. Scopul real al renegocierii contractului este restabilirea echilibrului contractual existent in momentul incheierii contractului (criteriu obiectiv).

Daca s-a stabilit existenta cauzei de hardship (prin acordul partilor sau prin constatarile unui tert) si o parte refuza sa negocieze modalitatea de adaptare a contractului sau o face cu rea-credinta, cealalta parte are dreptul sa solicite daune interese compensatorii in temeiul contractului.

E. Rezultatul negocierilor

De regula, negocierile au rezultate favorabile adaptarii contractului.

In cazul in care negocierile esueaza, clauza de hardship poate cuprinde solutia rezilierii, de plin drept, a contractului la expirarea termenului prevazut pentru negocieri (care, de regula, este de 2-3 luni). Acest pact comisoriu expres este rar intalnit in contracte, pentru ca este contrar cerintelor vietii comerciale de pastrare a relatiilor contractuale.

Clauza de hardship poate sa prevada ca in cazul in care negocierile esueaza, partea interesata poate apela la un tert (un conciliator sau un arbitru) care sa aiba puterea de a decide asupra adaptarii contractului.

Tertul care are competenta sa hotarasca in legatura cu adaptarea contractului poate sa pronunte fie adaptarea contractului (in conditiile pe care el le stabileste), fie rezilierea contractului, daca ajunge la concluzia ca finalitatea contractului nu poate fi realizata prin adaptarea lui.

In cazul in care pronunta rezilierea contractului, arbitrul poate sa hotarasca si asupra unor aspecte subsidiare. Astfel:

a)arbitrul poate sa stabileasca si o “egalizare a pierderilor” daca o parte a avut un beneficiu pe seama celeilalte anterior desfiintarii contractului (de exemplu, partea care a platit pretul sau o parte din el poate primi inapoi sumele avansate, cu retinerea eventualelor cheltuieli pe care cealalta parte le-a facut pentru executarea prestatiei sale);

b)arbitrul poate acorda anumite compensatii cocontractantului partii a carei prestatie a fost afectata de cauza de hardship pentru ca a fost lipsit, datorita rezilierii, de prestatia acesteia din urma. Sub aspectul naturii lor juridice, aceste compensatii nu sunt daune interese pentru ca acestea se acorda ca urmare a raspunderii contractuale, care presupune existenta culpei, pe cand compensatiile acordate datorita producerii evenimentului de hardship sunt urmarea realizarii unui risc contractual, care exclude ideea de culpa.

Daca negocierile au esuat, iar clauza de hardship nu confera tertului imputernicirea speciala de a decide asupra adaptarii contractului, contractul initial va ramane in vigoare.

F. Identitatea contractului dupa adaptare

In doctrina, s-a pus problema daca un contract adaptat ca urmare a cauzei de hardship este acelasi cu contractul originar sau este un contract nou, aparut in urma unei novatii. Se considera ca este o problema de interpretare a vointei partilor calificarea noii operatii juridice. In principiu, vechiul contract supravietuieste si va fi executat astfel cum a fost amendat prin acordul partilor sau prin hotararea tertului. Face exceptie cazul in care, pe cale de interpretare, se deduce intentia partilor de a realiza o novatie prin schimbare de obiect (conform art. 1128 pct. 1 C. civ. daca dreptul roman este lex contractus).

G. Revenirea la termenii initiali ai contractului

Pentru cazul in care, dupa adaptarea contractului (prin negocierea partilor sau ca urmare a deciziei unui tert) situatia de hardship inceteaza, unele clauze contractuale prevad ca vor reintra in vigoare vechile dispozitii ale contractului, in urma negocierii partilor.



7.6. Clauza de forta majora

A. Aspecte introductive

In legatura cu forta majora se impun cateva precizari:

a) nu toate sistemele de drept cunosc notiunea de forta majora. Astfel, in sistemul de drept englez, forta majora se incadreaza in conceptul mai larg de frustration, care cuprinde si cauze exoneratoare de raspundere care nu intrunesc cerintele fortei majore, mai precis, nu sunt insurmontabile;

b) chiar in sistemele de drept romanist, care consacra forta majora, aceasta nu are intotdeauna un continut identic. De exemplu, in dreptul roman si in dreptul francez, evenimentul de forta majora este de provenienta externa, absolut imprevizibil si absolut invincibil. Invincibilitatea se apreciaza in abstracto. In dreptul german, italian si grec, evenimentul de forta majora trebuie sa nu fie imputabil debitorului si sa faca imposibila executarea obligatiei acestuia.

Aceasta diversitate a regimurilor juridice nationale prezinta inconvenientul ca si in cazul in care exista reglementari internationale uniforme in materie instantele judecatoresti au tendinta de a interpreta asemenea reglementari prin prisma reglementarilor nationale proprii;

c) datorita faptului ca regimul juridic al fortei majore are un caracter supletiv indiferent de dreptul national aplicabil, partile pot sa-l completeze sau sa-l modifice prin clauze contractuale, deci pot sa stabileasca de comun acord un regim juridic conventional, aplicabil fortei majore in contractul respectiv.

B. Definirea fortei majore

Literatura de specialitate a evidentiat faptul ca in practica internationala exista trei tipuri de definitii pentru cazurile de forta majora:

a) o definitie sintetica, care enunta conditiile legale esentiale pe care trebuie sa le indeplineasca o imprejurare pentru a fi considerata caz de forta majora (in principiu, evenimentul de forta majora trebuie sa fie imprevizibil, insurmontabil si exterior celui care-l invoca, sa fi intervenit ulterior incheierii contractului si sa fi impiedicat executarea acestuia, fara nici o vina din partea debitorului, aflat in imposibilitate absoluta de a executa contractul; de asemenea, cazul fortuit, culpa creditorului si fapta tertului care, in practica arbitrala de comert international sunt subsumate notiunii generice de forta majora, trebuie sa indeplineasca conditiile esentiale ale acesteia pentru a produce efectele fortei majore);

b) o definitie analitica, care consta in faptul ca se enumera toate situatiile imaginabile care ar putea fi considerate cazuri de forta majora (denumite si fapte exoneratoare de raspundere).

Imprejurarile care pot constitui forta majora difera in functie de obiectul contractului. In general, enumerarea cuprinde diverse situatii, precum:

b1)calamitatile naturale (seceta, inghet, cutremure, incendii, inundatii, epidemii etc.);

b2)actele puterii publice (refuzul eliberarii sau anularea ori retragerea licentelor de import-export, autorizatiilor de constructie sau de exploatare a unui obiectiv economic, interdictia importurilor, hotarata de un guvern strain, daca s-a prelungit mai mult timp si a facut imposibila executarea de catre debitor a obligatiilor sale etc.;

b3)conflictele armate sau alte conflicte grave (stare de razboi, revolutie, mobilizare, rechizitii, embargo, blocada maritima etc.);

b4)conflicte de munca grave (grevele care afecteaza activitatea economica a uneia dintre parti);

b5)dificultatile de transport, aprovizionare, restrictia utilizarii energiei etc.

Practica jurisdictionala a considerat ca nu sunt asimilabile fortei majore urmatoarele imprejurari:

b1)defectiunile in functionarea utilajelor uzinei producatoare interne, care nu au putut fi remediate decat dupa un timp mai indelungat;

b2)lipsa capacitatilor intreprinderilor producatoare;

b3)lipsa spatiilor de depozitare ale beneficiarului;

b4)sosirea cu intarziere in portul de imbarcare a navei maritime angajate de vanzator in conditiile clauzei C.I.F., pentru ca vanzatorul avea obligatia sa depuna toate diligentele pentru angajarea altei nave, in vederea respectarii termenului de livrare;

b5)livrarea cu intarzierea de catre subfurnizor a unor subansamble, precum si incapacitatea temporara de munca a unor muncitori sau redistribuirea de personal;

b6)modificarile survenite in sfera dreptului, atunci cand nu sunt imprevizibile, precum si modificarea dispozitiilor legale a caror eventualitate partile au avut-o in vedere la incheierea contractului de comert exterior, convenind inca de atunci modul de lichidare a obligatiilor care vor fi in curs de executare la momentul intrarii in vigoare a noii legi (de exemplu, instituirea de restrictii vamale).

Definitia analitica a fortei majore este intalnita in practica anglo-saxona; desi notiunea de forta majora nu este proprie dreptului englez este deseori folosita pentru a califica stari de greva sau altele asemenea.

c) O definitie mixta, care cuprinde o formulare sintetica a conditiilor fortei majore si o enumerare exempli gratia a principalelor cazuri de forta majora.

Aceasta modalitate de definire a fortei majore, este frecvent intalnita in practica pentru ca acopera cel mai bine varietatea de situatii care pot fi considerate ca avand caracteristicile fortei majore.

C. Derogari conventionale de la reglementarile de drept comun

Daca dreptul roman constituie lex contractus, se vor aplica reglementarile de drept comun (art. 1082 si art. 1083 C. civ.) referitoare la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca evenimentul de forta majora pentru a produce efectele sale specifice. Dar pentru ca regimul juridic al fortei majore stabilit de legea romana are un caracter supletiv, partile pot sa deroge de la el prin clauze contractuale. Partile contractante pot conveni derogari de la dreptul comun in urmatoarele situatii:

a) definind cazurile de forta majora, partile pot atribui fortei majore intelesul pe care il considera convenabil intereselor lor, in sensul de a agrava sau de a atenua raspunderea lor contractuala. De regula, se inlatura sau se restrange conditia caracterului insurmontabil al situatiei de forta majora, ori conditia ca forta majora sa faca absolut imposibila executarea contractului.

Aceste modificari ale regimului juridic, apropie clauza de forta majora de clauza de hardship;

b) atat in dreptul comun cat si in comertul international, in toate cazurile debitorul este exonerat de raspundere pentru neexecutarea obligatiei din motive de forta majora. Dar, pe cand in dreptul comun, in principiu, efectul specific fortei majore este de reziliere a contractului cu executare succesiva, indiferent daca termenul de executare este esential sau uzual, in comertul international, daca termenul de executare este uzual, de regula, partile convin ca forta majora are caracter suspensiv de executare a obligatiei debitorului, iar rezilierea contractului se produce doar in cazul in care actiunea fortei majore dureaza un timp mai indelungat sau daca executarea contractului devine evident imposibila, interesul partilor fiind de a salva contractul afectat temporar de forta majora.

Pentru cazul in care situatia de forta majora actioneaza peste o anumita limita de timp stabilita de parti, acestea convin fie rezilierea contractului, fie renegocierea contractului pentru adaptarea lui la noile imprejurari. Sub acest aspect clauza de forta majora actioneaza asemenea clauzelor de adaptare a contractului;

c) debitorul poate sa renunte in mod explicit sau implicit la efectele fortei majore, care sunt de natura sa-l exonereze de raspundere pentru neexecutarea obligatiilor contractuale (un exemplu de renuntare implicita este faptul ca debitorul a convenit cu creditorul sau modificarea contractului dupa producerea evenimentului de forta majora).

D. Procedura avertizarii de catre debitor a fortei majore

Clauza de forta majora trebuie sa prevada obligatia debitorului prestatiei afectata de forta majora de a instiinta imediat pe cealalta parte despre survenirea cazului si modul in care trebuie facuta instiintarea.

De regula, forma instiintarii este cea a comunicarii scrise, facuta prin orice mijloc (scrisoare recomandata, telegrama, fax, telex etc.), dar este posibila si comunicarea telefonica, confirmata ulterior in scris.

Scopul anuntarii celeilalte parti despre situatia de forta majora este ca aceasta sa poata lua toate masurile pentru limitarea prejudiciului cauzat de neexecutarea contractului. De altfel, de multe ori clauza de forta majora prevede obligatia partilor de a coopera pentru inlaturarea efectelor negative ale fortei majore, in sensul de a limita pagubele si de a salva contractul prin renegocierea acestuia sau prin atribuirea unui arbitru a competentei de a-l readapta la noile imprejurari.

Sanctiunea nerespectarii prevederii contractuale privind anuntarea fortei majore in termenul stabilit in contract, este obligarea debitorului de a plati despagubiri creditorului pentru prejudiciul pe care acesta l-ar fi putut evita prin primirea avizului, exceptand cazul in care insasi anuntarea a fost impiedicata de un caz de forta majora.

Aceasta sanctiune este in conformitate cu uzantele comerciale internationale referitoare la forta majora, astfel incat se aplica si daca partile nu au prevazut-o in contract.

Partile pot sa prevada in contract sanctiunea decaderii debitorului din dreptul de a invoca forta majora pentru a fi exonerat de raspundere, daca acesta nu a avertizat cealalta parte despre survenirea cazului de forta majora.

E. Proba fortei majore

Clauza de forta majora poate sa prevada si mijloacele prin care poate fi dovedita aceasta situatie de partea care o invoca (certificate de forta majora eliberate de camerele de comert, de consulul tarii parte la contract etc.).

Daca dreptul aplicabil unui contract este dreptul roman, proba fortei majore se poate face prin orice mijloc de proba, pentru ca aceasta este o situatie de fapt.

a)Daca evenimentul de forta majora s-a produs pe teritoriul Romaniei, dovada lui se poate face cu certificate de forta majora eliberate de Camera de Comert si Industrie, cu alte inscrisuri constatatoare ale fortei majore (de exemplu, documentul care atesta refuzul eliberarii licentei de import-export), cu expertize tehnico-stiintifice etc.

Evenimentele de forta majora care sunt notorii (cum ar fi existenta starii de razboi intr-o anumita zona) pot fi luate in considerare de instanta arbitrala daca sunt cunoscute de arbitri, iar partile nu le contesta.

b)Daca evenimentul de forta majora s-a produs intr-o alta tara, se pot folosi orice mijloace de proba admise de sistemul de drept al tarii respective.

7.7. Clauze preventive fata de masurile de protectie a concurentei

Adaptarea contractelor comerciale internationale poate fi determinata nu numai de cauze economice, ci si de cauze de natura administrativa.

Astfel, uneori autoritatile guvernamentale iau diverse masuri care au ca scop protejarea liberei concurente sau a comerciantilor locali impotriva celor straini, cum ar fi: majorarea taxelor vamale, introducerea de restrictii la import, masuri pentru combaterea dumpingului etc.

Aceste masuri, care reprezinta riscuri politico-administrative, daca intervin pe parcursul executarii contractului afecteaza interesele exportatorului strain pentru ca prestatia lui devine mult mai oneroasa sau chiar imposibil de executat.

Pentru a neutraliza efectele acestor riscuri, partile pot sa stipuleze clauze contractuale prin care sa prevada:

a)obligatia de cooperare pentru procurarea de dovezi in sensul ca marfa vizata nu este vanduta sub valoarea ei reala;

b)posibilitatea exportatorului de a suspenda livrarile pe durata procedurii antidumping;

c)obligatia de a negocia adaptarea contractului, mai ales prin ajustarea preturilor, in functie de masurile restrictive luate de autoritatile statului de import.

4. Alte clauze folosite in contractele comerciale internationale

4.1. Clauza primului refuz

Prin aceasta clauza, numita si clauza de preemtiune, o parte, numita promitent, se obliga fata de celalata parte, numita beneficiar, sa-i acorde preferinta in situatia in care se decide sa incheie in viitor un anumit contract si numai daca beneficiarul clauzei refuza sa incheie contractul, promitentul are libertatea (la primul refuz) sa-l incheie cu un tert.

Obligatia promitentului este valabila numai daca beneficiarul clauzei ii acorda conditii de contractare egale cu cele oferite de tert. Prin clauza primului refuz partile nu determina conditiile viitorului contract, ci aceste conditii se determina ulterior, in etapa negocierii contractului; acest aspect constituie una din deosebirile esentiale dintre clauza primului refuz si promisiunea unilaterala de a contracta.

Opinia dominanta in doctrina este ca aceasta clauza face parte din grupa clauzelor de extindere sau de continuare a raporturilor contractuale (numite si clauze de optiune deoarece confera uneia sau ambelor parti un drept de optiune), alaturi de promisiunea unilaterala de a contracta, promisiunea bilaterala de a contracta si pactul de preferinta.

Este posibil ca aceste clauze sa constituie contracte de sine statatoare sau sa fie incluse intr-un contract (principal).

In ultima situatie, clauzele respective formeaza un negotium distinct, care are o anumita autonomie fata de contractul principal (asemenea clauzei compromisorii).

Din punct de vedere al naturii juridice, aceasta clauza exprima un antecontract unilateral, afectat de o conditie suspensiva potestativa simpla din partea promitentului.

Ea contine un contract unilateral deoarece da nastere obligatiei promitentului de a acorda preferinta beneficiarului fata de alti clienti ai sai. Promisiunea se poate referi la orice operatiune comerciala pe care promitentul ar putea sa o incheie in viitor sau numai la o anumita operatiune (un anumit contract). Totodata, promisiunea de a contracta este afectata de o conditie suspensiva pentru ca promitentul isi asuma obligatia de a acorda preferinta beneficiarului numai daca, in viitor, se va decide sa incheie un contract (decizie care trebuie sa intervina in termenul stabilit de parti sau in lipsa acestuia, in termenul uzual).

Conditia este potestativa simpla (iar nu pura) pentru ca realizarea ei depinde nu numai de vointa promitentului, ci si de imprejurarile care l-ar putea determina in viitor pe acesta sa incheie contractul (de aceea, aceasta conditie nu afecteaza valabilitatea promisiunii cuprinsa in clauza primului refuz).

Daca promitentul se hotaraste sa incheie contractul, are obligatia sa aduca la cunostinta beneficiarului hotararea sa. Inainte de a-l incunostinta pe beneficiar, promitentul are dreptul sa se documenteze asupra conditiilor oferite de piata (de exemplu, nivelul preturilor practicate in zona) pentru a putea compara conditiile oferite de beneficiarul clauzei cu cele ale tertilor, exceptand situatia in care in clauza exista o prevedere care interzice, in mod expres, promitentului sa faca vreun demers comercial fata de clientii potentiali, inainte de a face o oferta beneficiarului.

In termenul stabilit de parti sau in termenul uzual, beneficiarul are dreptul sa accepte sau sa refuze incheierea contractului.

Daca promitentul incalca obligatia asumata fata de beneficiarul promisiunii si incheie contractul direct cu un tert, beneficiarul are dreptul la despagubirile convenite de parti, iar in lipsa unei stipulatii in aceasta privinta despagubirile se stabilesc potrivit dreptului comun, in sensul ca trebuie sa fie egale cu castigul nerealizat de beneficiar ca urmare a neincheierii contractului cu promitentul.

Clauza primului refuz este folosita in domeniul contractelor de vanzare cumparare, contractelor de societate, contractelor de cooperare economica internationala care au ca obiect realizarea in comun a unor unitati productive pe teritoriul uneia dintre parti, situatie in care cealalta parte contractanta dobandeste, de regula, dreptul de preemtiune pentru a cumpara o parte din produsele unitatii respective.

4.2. Pactul de preferinta

Este conventia prin care proprietarul unei cantitati de marfa se obliga fata de o alta persoana ca, in cazul in care va vinde acea marfa, sa-i acorde preferinta la pret egal.

Considerat o varietate a promisiunii de vanzare, pactul de preferinta este un contract incheiat sub o conditie potestativa simpla care nu afecteaza valabilitatea contractului pentru ca realizarea ei depinde si de imprejurari externe vointei promitentului, care l-ar putea determina sa-si vanda bunul. Promitentul ramane liber sa vanda sau nu marfa; el are doar obligatia sa acorde preferinta beneficiarului promisiunii, in cazul in care s-ar hotari sa vanda marfa respectiva.

Pactul de preferinta nu transmite dreptul de proprietate asupra marfii intrucat obligatia asumata de promitent este o obligatie de a face, nu de a da. Transferul dreptului de proprietate intre parti se produce numai prin incheierea contractului de vanzare cumparare, daca promitentul se decide sa vanda marfa si partile cad de acord asupra pretului. Pentru ca nu se transmite dreptul de proprietate asupra marfii, partea lezata nu are dreptul de a intenta actiune in revendicare.

De asemenea, pentru ca pactul de preferinta nu produce efecte fata de terti, anularea unui contract incheiat de promitent cu un tert se poate face numai in cazul in care se dovedeste ca vanzarea s-a facut in frauda beneficiarului promisiunii, cu complicitatea la frauda a tertului achizitor de rea-credinta (fraus omnia corumpit). In lipsa fraudei, beneficiarul pactului de preferinta are actiune numai impotriva promitentului pentru daune-interese, care sa acopere prejudiciul suferit prin nerespectarea obligatiei de a face.

Dreptul beneficiarului rezultand din pactul de preferinta (ca si cel ce rezulta din promisiunea de vanzare unilaterala sau bilaterala) se poate transmite prin acte intre vii (cu respectarea formalitatilor prevazute de lege pentru cesiunea de creanta) sau prin mostenire. In schimb, obligatia promitentului se poate transmite numai prin mostenire, pentru ca legea romana nu reglementeaza cesiunea de datorie.

4. Clauza de confidentialitate

Intalnita in contractele de vanzare, publicitate, asistenta tehnica, engineering etc., aceasta clauza are ca scop asigurarea protectiei unor informatii transmise in timpul negocierii contractului, executarii lui sau ulterior executarii contractului.

Clauza de confidentialitate defineste informatiile care sunt considerate secrete, pentru ca tehnica enumerarii unor asemenea informatii prezinta neajunsul ca lasa loc interpretarii ca celelalte informatii (neenumerate) nu au caracter secret.

In mod obisnuit, nu sunt socotite confidentiale:

a) Informatiile care apartin domeniului public. Practica judiciara a statuat ca secretul dispare odata cu lansarea unui produs similar pe piata. S-au exprimat insa si rezerve fata de aceasta solutie.

b) Informatiile, care la momentul incheierii contractului, erau deja in posesia debitorului obligatiei de confidentialitate. Acesta are insa obligatia de a-l aviza pe cocontractant si de a-i prezenta dovada unei asemenea sustineri.

c) Informatiile care provin de la un tert care nu actioneaza in contul nici uneia dintre partile contractante si care nu a solicitat beneficiarului comunicarii sale, sa pastreze secretul asupra datelor transmise.

d) Informatiile descoperite de debitorul obligatiei de confidentialitate in mod independent (de exemplu, in cadrul propriilor sale programe de cercetare stiintifica).

Prin conventia de confidentialitate sunt stabilite masurile ce vor trebui luate pentru asigurarea confidentialitatii informatiilor transmise, durata obligatiei de confidentialitate, sanctiunile ce se vor aplica in cazul incalcarii obligatiei asumate.

Clauza de confidentialitate este guvernata, in principiu, de lex contractus. In cazul in care conventia de confidentialitate a fost incheiata ca o conventie de sine statatoare, este supusa legii statului in care partea ce comunica informatiile cu caracter secret, isi are, la momentul incheierii actului, domiciliul sau sediul statutar.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




DIZOLVAREA SOCIETATILOR COMERCIALE
Corelarea personalului comercial cu volumul activitatii economice
SOCIETATEA COMERCIALA CA PERSOANA JURIDICA
NOTIUNEA DE SOCIETATE COMERCIALA, CARACTERISTICILE GENERALE ALE SOCIETATILOR COMERCIALE CU PERSONALITATE JURIDICA, TRASATURILE DISTINCTE ALE FORMELOR
GRUPURILE DE INTERES ECONOMIC
Nomenclator produse
INDICATORII ECONOMICI SI DE EFICIENTA ECONOMICA SPECIFICI IN ACTIVITATEA DE COMERT EXTERIOR
IDENTIFICARE UNUI AGENT ECONOMIC CARE PRESTEAZA SERVICII DE TRAINING SI EVALUAREA ACESTUIA IN BAZA UNEI METODOLOGII PROPRII




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu