Bazele politicii monetare

BAZELE POLITICII MONETARE

Cuprins

Definirea politicii monetare

Echilibrul economic Si agregatele monetare: ecuaTia schimbului

Teoreme ale politicii monetare

Politica monetara si controlul inflatiei

Politica monetara si cresterea economica

Politica monetara si echilibrul extern, echilibrul bugetar, echilibrul acumulare -investitii

Definirea politicii monetare

Prin politica monetara se intelege, in sens larg, ansamblul de masuri prin care statul (reprezentat, de regula, de Banca Centrala si Trezorerie) actioneaza asupra agregatelor monetare si a activelor financiare in vederea mentinerii lor sub control si a realizarii echilibrului economic sau in vederea orientarii activitatii economice intr-o anumita directie.

Elementele ce definesc politica monetara pot fi grupate astfel:

(i) Teoriile economice care au creat cadrul interventiei statului prin intermediul banilor si mersul gandirii monetariste in diferite perioade istorice.

(ii) Obiectivele politicii monetare, avand in vedere diversitatea remarcabila, chiar in lumea contemporana, a acestor obiective: echilibrul monetar, echilibrul economic general, stabilitatea monedei nationale, stimularea sau temperarea activitatii economice etc.

(iii) Institutiile care stabilesc obiectivele politicii monetare (Parlament, Guvern, Banca Centrale) si institutiile care pun in practica politica monetara (de regula, Banca Centrala, bancile comerciale si alte institutii financiar); se remarca tendinta spre stabilirea obiectivelor politicii monetare printr-un text neechivoc de lege, ceea ce reduce disputele in acest domeniu.

(iv) Reglementarile, instrumentele si mecanismele politicii monetare, care pot fi grupate in domeniile cunoscute ale interventionismului monetar (controlul direct al emisiunii monetare, operatiuni de piata, rezervele minime obligatorii ale bancilor; rezervele internationale de aur si valute convertibile, cursul de schimb, supravegherea bancara etc.) si care cunosc o dinamica si o diversificare deosebite, datorita, pe de o parte, evolutiei obiectivelor si institutiilor monetare in diferite tari, iar, pe de alta parte, dezvoltarii tehnologiei si inovatiei in domeniul financiar-bancar.

(v) Integrarea politicii monetare, in diferitele ei ipostaze, in celelalte mari grupe de politici economice (politicile fiscal-bugetare, politicile de control al veniturilor, politicile industriale si specifice ale statelor etc.), si formularea mix - ului de politici economice.

(vi) Corelarea politicii monetare a unui stat cu politicile altor state si formularea politicilor monetare in planul organismelor regionale (Comunitatea Economica Europeana si Banca Centrala Europeana) si organismelor internationale (Fondul Monetar International); realizarea echilibrului monetar intern si international.

2. Echilibrul economic Si agregatele monetare: ecuatia schimbului

Capacitatea statului de a pastra sau influenta echilibrul economic prin controlul si manevrarea agregatelor monetare are la baza doua premise:

(i)   Dreptul suveran al statului de a emite moneda;

(ii)Dreptul suveran al statului de a incasa impozite si a efectua cheltuieli.

Deoarece in economiile de piata toate bunurile si serviciile produse se realizeaza prin bani si preturi, totalitatea a ceea ce se cheltuieste este egala cu valoarea in preturi curente a produselor pe piata. Aceasta simpla relatie este cunoscuta sub denumirea de ecuatia schimbului:

M V = P Q (3.1)

unde:

M = masa monetara

V = viteza de rotatie a banilor

M V = totalul cheltuielilor (cererea agregata)

P = nivelul general al preturilor

Q = cantitatea de bunuri si servicii pe piata

P Q = totalul produselor in preturi curente (oferta agregata)

Totalul valoric al productiei realizata de o tara reprezinta produsul intern brut (P.I.B.) in preturi curente, acesta avand urmatoarea destinatie de echilibru:

P.I.B. = C + I + G + X - M_imp (3.2)

unde:

C = Consum

I = Investitii

G = Cheltuieli guvernamentale

X = Export

M_imp = Import

Din comparatia ecuatiilor (3.1) si (3.2) rezulta ca cererea agregata (MV) este acoperita de productia de bunuri si servicii realizata pe plan intern (P.I.B.) din care se scad importurile si la care se adauga exporturile (soldul balantei comerciale ).

3. Teoreme ale politicii monetare

Din ecuatiile prezentate la punctul 2 rezulta cateva corelatii din care pot fi deduse teoremele politicii monetare.

3.1 Teorema 1 : Politica monetara si controlul inflatiei

Unul din obiectivele principale ale interventiei statului in economie este mentinerea stabilitatii preturilor.

P = M x V/Q  (3.3)

Asa cum rezulta din relatia precedenta (3.3), nivelul general al preturilor este direct proportional cu masa monetara si cu viteza de rotatie (circulatie) a banilor si invers proportional cu cantitatea de bunuri si servicii existente pe piata. Cu alte cuvinte, pentru a mentine sub control nivelul general al preturilor (sau a reduce inflatia) statul ar trebui:

a     sa tina sub control (sa reduca) totalul cheltuielilor din economie (MV), adica:

- sa tina sub control (sa reduca) masa monetara (M);

- sa tina sub control (sa reduca) viteza de circulatie a banilor (V).

a     sa stimuleze productia fizica si oferta vandabila de produse (Q).

Dintre variabilele ecuatiei (M,V,Q), statul poate sa controleze, in mod direct, in baza dreptului suveran de emisiune monetara, numai masa monetara (M), iar acest lucru, in anumite limite.

Viteza de rotatie a banilor (V) este o variabila exogena care depinde de increderea publicului in bani si de cererea de moneda; aceasta este influentata de calitatea politicilor economice (reflectata in nivelul inflatiei, al dobanzilor etc.), dar atat increderea, cat si cererea de bani depind hotarator de factori psihologici.

Oferta fizica de bunuri si servicii (Q) este o variabila care depinde de foarte multi factori, dintre care cei mai multi sunt localizati la nivelul comportamentului firmelor producatoare (functie de resurse, productivitate, tehnologie, piete de desfacere).

Concluzia acestei prime corelatii sau prima teorema: obiectivul natural al politicii monetare este controlul nivelului general al preturilor (controlul inflatiei) care se poate realiza prin controlul masei monetare. Deteriorarea vitezei de circulatie a banilor (in sensul cresterii) si evolutia negativa a productiei (in sensul scaderii) pot insa diminua sau chiar compromite capacitatea politicii monetare de a controla inflatia. Politica monetara trebuie sa aiba in vedere in ce maniera controlul sau reducerea cantitatii de bani in circulatie afecteaza viteza de rotatie a banilor si mai ales productia si oferta de bunuri de pe piata.

3.2. Teorema 2 : Politica monetara si cresterea economica

M V = P Q (3.1)

P.I.B. = C + I + G + X - M_imp (3.2)

Un alt obiectiv esential al interventiei statului este asigurarea cresterii economice. Stimularea cresterii economice (cresterea P.I.B.) se poate face prin stimularea consumului, a investitiilor si a cheltuielilor guvernamentale, acestea din urma (G) fiind in mod nemijlocit la dispozitia statului (ecuatia 3.2). Statul poate, de asemenea, sa stimuleze consumul si investitiile private prin reducerea nivelului de impozitare in aceste domenii.

Din ecuatia (3.1) ar putea rezulta ca pentru a stimula oferta de produse se poate actiona asupra majorarii stocului de bani (M), cu conditia ca viteza banilor (V) sa nu se inrautateasca (sa nu creasca, respectiv oferta mai mare de bani sa nu slabeasca increderea in moneda). Dar majorarea ofertei agregate in termeni valorici poate rezulta din cresterea nivelului general al preturilor (P) si acest lucru se poate intampla chiar in conditiile reducerii ofertei fizice de marfuri si servicii (Q). Cu alte cuvinte, majorarea masei monetare (expansiunea monetara) nu duce obligatoriu la stimularea ofertei de bunuri si deci a cresterii economice, ci dimpotriva prezinta riscul slabirii increderii in moneda, alimentarii inflatiei si, in ultima instanta, al scaderii productiei fizice.

Concluzia acestor corelatii sau a doua teorema a politicii monetare: stimularea cresterii economice prin expansiune monetara este riscanta pentru ca deteriorand increderea in moneda (ce are ca efect accelerarea vitezei banilor) genereaza inflatie si, in final, scaderea productiei reale. Pentru a incuraja activitatea economica sanatoasa, este necesar ca statul sa pastreze climatul neinflationist, deci sa urmeze o politica monetara restrictiva (teorema 1) si sa incerce stimularea activitatii economice fie prin reducerea impozitarii, fie prin majorarea cheltuielilor bugetare (mai ales in domeniile care incurajeaza activitatea productiva). Combinatia politica monetara restrictiva - politica fiscal - bugetara expansionista este considerata mai putin riscanta decat combinatia politica monetara expansionista - politica fiscal - bugetara restrictiva.

3.3 Teorema 3 : Politica monetara si echilibrul extern, echilibrul bugetar, echilibrul acumulare - investitii

PIB = C + I + G + X - M_imp  (3.2)

X - M_imp = PIB - (C + I+ G)  (3.4)

Ecuatia (3.2) denota starea de echilibru intre productia realizata (PIB) si cererea agregata in cele trei domenii (C + I + G), prin luarea in considerare a balantei comerciale (X - M = 0). Daca balanta comerciala nu este in echilibru, respectiv are surplus (X - M > 0) sau deficit (X - M < 0), raportul dintre cererea agregata (cheltuieli totale) si PIB se stabileste conform ecuatiei (3.4).

De exemplu, balanta comerciala este deficitara daca cheltuielile pentru consum si investitii private plus cheltuielile guvernamentale (C + I + G) sunt mai mari decat PIB. Deficitul comercial, in acest caz, trebuie sa fie acoperit prin intrari de capital extern, respectiv prin formarea unei datorii fata de strainatate, sau prin vanzarea activelor nationale investitorilor externi. Daca asemenea intrari nu echilibreaza deficitul comercial, apare un decalaj intre cererea si oferta pe piata valutara, se depreciaza cursul de schimb si se reduce pe aceasta cale importul si valoarea reala a cheltuielilor interne (C + I + G) pana la nivelul de echilibru.

Analizand componentele cererii agregate (C + I + G), rezulta ca probabilitatea de a cheltui mai mult decat resursele este mai mare in cazul investitiilor private (I) si a cheltuielilor guvernamentale (G) datorita capacitatii acestor domenii de a obtine credite sau finantari avantajoase. In cazul consumului privat (C), presiunile salariale si influenta sindicatelor pot majora veniturile si cheltuielile personale peste resursele alocate consumului, dar in acest caz cererea sporita de marfuri de consum majoreaza in primul rand preturile interne si restabileste echilibrul. Rezulta ca, de regula, deficitul extern este generat de deficitul de acumulare (investitiile sunt mai mari decat acumularile interne: ecuatia 3.5) sau de deficitul bugetar (cheltuielile guvernamentale sunt mai mari decat veniturile bugetare: ecuatia 1.6):

X - M_imp = S - I  (3.5)

unde:

S = acumulari (economisiri) interne

I = investitii

X - M_imp = Vg - G (3.6)

unde:

Vg = venituri bugetare

G = cheltuieli guvernamentale

Concluzia acestor corelatii sau a treia teorema a politicii monetare: politica monetara trebuie sa urmareasca mentinerea echilibrului dinamic intre produsul intern brut si cererea agregata, respectiv totalul cheltuielilor din economie, pentru a pastra echilibrul balantei comerciale (contul curent). Daca produsul intern brut este inferior cheltuielilor totale din economie (MV, respectiv C + I + G), restabilirea echilibrului se face fie prin inflatie, fie prin aparitia unui deficit in balanta comerciala. In acest ultim caz, surplusul de importuri poate suplini temporar deficitul productiei interne si mentine un timp stabilitatea preturilor, dar cu conditia existentei finantarii externe necesare (credite, investitii externe); daca suportul financiar extern slabeste sau dispare, restabilirea echilibrului se face brutal, prin deprecierea (devalorizarea) monedei nationale si inflatia creste pe cale de consecinta.

Deficitul economisirilor interne (S - I < 0) si/sau deficitul bugetar (Vg - G < 0) nu pot fi controlate decat partial de politica monetara intrucat atat investitiile, cat si cheltuielile guvernamentale au, de regula, comandamente politice superioare. In consecinta, politica monetara este nevoita sa accepte, de multe ori, dezechilibrul extern ca pe o constrangere a unei perioade de timp, pe care trebuie sa o conecteze la obiectivele sale primordiale si sa o abordeze cu instrumente specifice (finantare externa, folosirea rezervelor internationale, fluctuatiile cursului de schimb). In acest caz, controlul inflatiei (teorema 1) si stimularea cresterii economice (teorema 2) sunt influentate de finantarea externa, de politica de administrare a rezervelor internationale sau a cursului de schimb.

*

Corelatiile si teoremele prezentate sunt cele pe care teoria economica contemporana le mentioneaza cu cea mai mare frecventa. Ele prezinta numai valoare didactica, deoarece sunt, pe de o parte, simple, iar, pe de alta parte, surprind elementele esentiale ale echilibrului economic si ale cadrului in care se aplica politica monetara. In realitate corelatiile economice si monetare sunt mult mai complicate, iar diferitele teorii monetare prezinta sau accentueaza si alte aspecte.