Motivatie si performanta

Motivatie si performanta

intr-o acceptiune foarte larga, termenul performanta desemneaza rezultatele observabile ale invatarii. Pentru abordarile sociocognitive ale invatarii, termenul performanta trimite la comportamentele care traduc utilizarea de catre elevi a cunostintelor declarative ori a cunostintelor procedurale in diferite situatii de invatare.

Performanta joaca un rol important in dinamica motivationala. Ea este si o consecinta a motivatiei, deoarece cu cat un elev e mai motivat, cu atat performanta sa va fi mai buna. Un elev motivat va persevera mai mult, va utiliza strategii de invatare adecvate, care ii vor influenta performanta. Relatia dintre motivatie si performanta nu trebuie privita unilateral, caci si performanta poate influenta motivatia. Performanta, ca rezultat concret al activitatii de invatare, devine pentru elev o sursa de informatie care influenteaza perceptiile acestuia asupra propriei competente.

Efectul performantei asupra perceptiilor de sine ale elevului poate fi pozitiv sau negativ. Daca un elev reuseste, intr-o sarcina de invatare in care s-a angajat cognitiv si a perseverat pentru rezolvarea acesteia, el va estima ca performanta a fost meritata. Acest fapt va imbunatati opinia elevului cu privire la propria activitate si il va face sa valorizeze mai mult acel tip de activitate. in acelasi timp, un esec poate avea un efect negativ asupra perceptiilor elevului privind propria competenta, facandu-l sa se indoiasca de posibilitatile sale de reusita in activitatile pe care i le propune profesorul. Un esec repetat il poate conduce pe elev catre fenomenul neajutorarii invatate, ale carui efecte le-am discutat deja. Performanta nu reprezinta, asadar, o simpla demonstratie a ceea ce elevul a invatat, ci este si un eveniment prin care el se judeca, se evalueaza, se valorizeaza ca persoana.

1. Nivelul de aspiratie

Reglarea relatiei dintre motivatie si performanta se realizeaza si prin intermediul nivelului de aspiratie. Cand un elev indeplineste o sarcina de invatare, el poate avea un sentiment de reusita sau de nereusita. Acest sentiment rezulta din compararea unei informatii actuale, rezultatul obtinut in sarcina, cu o informatie de referinta numita nivel de aspiratie. Nivelul de aspiratie este definit drept "asteptarile, scopurile

ori pretentiile unei persoane privind realizarea viitoare a unei sarcini date' (E.

Hoppe) sau "scopurile pe care subiectul isi propune sa le atinga intr-o activitate sau sfera de activitati in care este angajat profesional, social, intelectual' (F. Robaye). Nivelul de aspiratie este o modalitate prin care individul isi fixeaza valoarea sau stacheta scopurilor in general sau in raport cu diferite categorii de sarcini. El depinde, asadar, de previziunea individului asupra posibilitatilor sale de reusita intr-o activitate. Psihologii au introdus o distinctie intre nivelul de aspiratie, care se refera la o realizare mai indepartata, la indeplinirea unor obiective de amploare, si nivelul de expectanta, care exprima rezultatul concret la care subiectul se asteapta in

urma rezolvarii unei anumite sarcini. in mod concret insa, se opereaza cu conceptul de nivel de aspiratie, care poate sa acopere ambele situatii.

Nivelul de aspiratie are atat o componenta motivationala, cat si una cogni-tiv-evaluativa, deoarece el se fixeaza in functie de imaginea pe care o are un individ despre propria persoana si despre performantele realizate in prealabil la anumite categorii de sarcini. Asa se face ca aceeasi nota obtinuta la o disciplina de invatamant (nota 7, de exemplu) il bucura foarte mult pe un elev, in timp ce pe altul il intristeaza. Cei doi elevi apreciaza diferit aceeasi nota pentru ca, pe baza rezultatelor obtinute in prealabil la acea disciplina de invatamant, au niveluri de aspiratie diferite. Elevul cu un nivel de aspiratie ridicat va considera nota 7 un esec, in timp ce elevul cu un nivel de aspiratie scazut va considera nota 7 un succes. Aceasta inseamna ca furnizarea de feed-back elevilor, cu privire la rezultatele obtinute pe parcursul invatarii, reprezinta un important factor motivational care va influenta scopul propus pentru etapele urmatoare ale invatarii.

Cercetarile referitoare la variatiile nivelului de aspiratie au aratat ca succesul face sa creasca nivelul de aspiratie, in timp ce insuccesul il coboara. Efectele se fac resimtite nu numai pentru aceeasi categorie de sarcini, ci si de la o sarcina la alta. Exista insa si diferente individuale. Persoanele foarte ambitioase nu renunta la telurile lor chiar daca au avut un esec. Aceste reactii atipice se datoreaza, pe de o parte, trasaturilor de personalitate, iar pe de alta parte, mediului familial si educatiei. Conditiile educative din familie si scoala pot favoriza dorinta realizarii de sine, ambitia, efortul sistematic, ceea ce va permite mentinerea aspiratiilor la acelasi nivel, in pofida unor eventuale esecuri.

Nivelul de aspiratie trebuie sa fie in concordanta cu posibilitatile individului. Cunoasterea propriilor posibilitati este foarte importanta. Un nivel de aspiratie mult prea inalt in raport cu posibilitatile reale este daunator, deoarece il va angaja pe elev in activitati pe care nu le poate indeplini si din care se va alege doar cu insuccese si cu deceptii. Sentimentul infrangerii este demobilizator. El atrage dupa sine pierderea increderii in fortele proprii, frustrarea si chiar resemnarea. Esecul este resimtit cu atat mai puternic cu cat aspiratiile sunt mai inalte. La fel de daunator poate fi si un nivel scazut al aspiratiilor in raport cu posibilitatile reale, deoarece impiedica progresul individului. Elevul obtine cu usurinta ceea ce si-a propus, fara un efort prea mare si fara a-si valorifica la maximum posibilitatile. Cu timpul, se pot forma si consolida trasaturi precum: aversiunea pentru eforturi prelungite, comoditatea, lipsa de ambitie.

Scoala, profesorii pot contribui la formarea unei imagini de sine corespunzatoare, la o mai buna autocunoastere, astfel incat nivelul de aspiratie al elevului sa fie in concordanta cu posibilitatile sale reale. Se considera optim acel nivel de aspiratie ce corespunde posibilitatilor maxime ale elevului. Aspiratiile la acest nivel il activeaza pe elev, mobilizandu-l la un efort sustinut, si ii asigura obtinerea succesului.

2. Optimum motivational

Motivatia reprezinta o conditie esentiala pentru reusita elevului in activitatea scolara. 0 problema care se ridica este urmatoarea: cat de puternica trebuie sa fie motivatia pentru a obtine performante superioare in realizarea sarcinilor scolare? Cercetarile au aratat faptul ca atat motivarea prea intensa (supramotivarea), cat si motivarea prea scazuta (submotivarea) intr-o activitate pot conduce la rezultate slabe sau chiar la esec. Supramotivarea determina o mobilizare energetica maxima si o tensiune emotionala ce pot avea drept consecinte blocajul psihic, stresul, dezorganizarea conduitei si, in final, esecul. Submotivarea conduce la o insuficienta mobilizare energetica, la tratarea cu superficialitate a sarcinilor, iar in cele din urma rezultatul este nerealizarea scopului propus.

in aceste conditii, s-a pus problema nivelului optim al motivatiei care sa conduca elevul catre obtinerea de performante inalte in activitatea de invatare. Raspunsul la aceasta problema se regaseste in legea optimumului motivational, cunoscuta si sub numele de legea Yerkes-Dodson, conform careia cresterea performantei este proportionala cu intensificarea motivatiei numai pana la un punct, dincolo de care urmeaza stagnarea si chiar regresul. Momentul in care incepe declinul depinde de complexitatea si dificultatea sarcinii. In cazul sarcinilor simple, de rutina, zona critica a motivatiei apare la un nivel mai ridicat, in timp ce in cazul sarcinilor complexe, zona critica se situeaza la un nivel mai scazut (vezi figura 2).

Nivelul optim al motivatiei depinde nu numai de dificultatea sarcinii, ci si de particularitatile psihice individuale: emotivitate, echilibru, stapanire de sine. Persoanele care apartin tipului puternic, echilibrat sunt capabile sa suporte tensiuni psihice semnificative, provocate de stari emotionale mai intense sau de sarcini mai dificile. Persoanele care apartin tipului slab si celui neechilibrat nu reusesc o

asemenea performanta. Eficienta activitatii este maxima la o anumita marime a intensitatii motivatiei, numita optimum motivational. Acesta difera de la o activitate la alta si de la o persoana la alta.

Profesorul ar putea avea un rol important in atingerea nivelului optim al motivatiei daca il va obisnui pe elev sa aprecieze corect dificultatea sarcinii didactice cu care se confrunta si daca va lua in consideratie particularitatile psihologice individuale atunci cand concepe strategiile didactice in articularea demersului metodic al lectiei.